Cum ar fi dacă lor, copiilor noștri, chiar le-ar plăcea școala?

– Iubitule, ai citit cartea pe care trebuia s-o citești pentru școală?
– Da, tati, normal că am citit-o.
– Și ce ți-a plăcut?
– Mmmmmm….
– Nu ți-a plăcut nimic?
– Mmmmmmm….
– Dar despre ce era vorba?
– Păăăăăăi…..

42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcționali. Patru. Zeci. Și. Doi. La. Sută. Asta înseamnă că deși toți știu să scrie și să citească, aproape unul din doi dintre ei nu înțelege ce a citit, conform unui studiu realizat anul acesta de Centrul de Studiu și Analize Educaționale.
Și nici măcar asta nu mi se pare aspectul cel mai trist. Cel mai trist, pentru mine, este că acești copii au ajuns așa din cauza noastră, a părinților și a profesorilor.

Copilul nu are nicio vină că nu îi place școala. Acest lucru ar trebui să intre în “job description”-ul fiecărui profesor: găsirea unei modalități de a preda materia respectivă astfel încât copiii să fie atrași către această materie. Câți profesori știți voi, care fac acest lucru? Câți profesori ați avut care și-au predat materia într-un mod care v-a făcut să rețineți până și astăzi, de drag și nu de frică, diverse definiții sau date predate acum poate mai bine de 30 de ani? Dacă am fost norocoși, am avut fiecare un astfel de profesor, poate doi. Dacă au fost trei în 8 ani (gimnaziu + liceu) putem spune că e cam și cum am fi câștigat la loto.

Iar dacă se întâmplă ca un copil să urască de-a dreptul școala, poate fi și din cauza unui părinte care fie pune prea multă presiune pe el, fie îl ignoră pe copil când acesta vine acasă și se plânge de diferite probleme de la școală. Suntem atât de obsedați de performanță, în toate aspectele vieții noastre: să fim cei mai buni, să avem cele mai frumoase mașini, să demonstrăm ce copii deștepți avem, încât nu ne mai dăm seama ce presiune e asupra lor. Și apoi, când clachează, tot noi suntem primii care le reproșăm acest lucru, ca și cum ar fi vina lor. Nici măcar atunci, când ei declanșează o alarmă, nu reușim să le fim alături, să-i ajutăm să treacă mai repede și mai ușor peste problema ivită.

Revenind la adolescenții analfabeți funcționali, ei sunt cei care în 30 – 40 de ani vor trebui, vrând – nevrând, să (ne) conducă această țară. Vor trebui să muncească și să ne plătească nouă, părinților de azi, pensiile. Vor fi cei care îi vor educa (O, Doamne!) pe nepoții noștri, copiii lor.

Eu sunt unul dintre cei cărora nu le-a plăcut școala. Am făcut liceul la clasa de informatică doar pentru că era considerată “cea mai bună”. Dovada că am făcut-o degeaba este că astăzi am uneori dificultăți în a porni un computer, nu mai zic de altele.
Și acum când mă gândesc, știți care e lucru care-mi vine în cap atunci când realizez că nu mi-a plăcut? Faptul că am simțit mereu că profesorii și părinții sunt de o parte a baricadei și eu sunt de cealaltă. Indiferent ă a fost vorba de o notă mai mică, de un chiul sau de vreo tâmpenie pe care am făcut-o, am fost eu de-o parte și ei de cealaltă.

Ar fi schimbat ceva dacă ar fi fost altfel? O, da! Poate nu din punct de vedere profesional sau al IQ-ului, dar cu siguranță ar fi fost 12 ani din viața mea de care mi-aș fi adus aminte cu mult mai mare drag și nu doar datorită colegilor alături de care am trăit atâtea momente frumoase.
Le spunem mereu adulților că, dacă tot trebuie să-și petreacă o foarte mare parte din viață muncind, măcar să facă ceva care le place. Dar n-am auzit pe nimeni care să zică același lucru unui copil: Dacă tot trebuie să-ți petreci 13 ani din viață la școală, cum aș putea să te ajut să-ți placă cea mai mare parte a acestui timp?
Nu vi se pare o întrebare legitimă pe care și părinții, și profesorii ar trebui să o pună și să și-o pună? Mie așa mi se pare. Și mi se pare că am avea cu toții numai de câștigat.

Cum se poate face chestia asta în România? Ohoho, avem muuult de muncă în acest domeniu. Dar uitați aici o idee care pe mine m-a încântat: Catalogul Electronic, un proiect Telekom Romania. O platformă comună pentru copii, părinți și profesori. Un spațiu virtual în care cei trei să se întâlnească, să comunice, să găsească cele mai bune soluții pentru copil, să înțeleagă care îi sunt problemele și cum pot fi ele depășite.
Prin intermediul acestei platforme, profesorii sunt permanent în contact cu elevii, părinții și colegii, pot posta subiecte de discuție şi primi temele elevilor direct în cont. Mai mult, pot oferi feedback, pot pune note şi absenţe sau chiar urmări evoluţia elevilor din toate clasele şi genera rapoarte statistice detaliate la o singură atingere sau un simplu click. Activităţile organizatorice consumatoare de timp sunt în acest fel înlocuite de acţiuni automate, care permit profesorilor să îşi concentreze atenţia asupra eficientizării procesului didactic în sine. În acelaşi timp, părinţii sunt informaţi în timp real, au acces de oriunde şi oricând la situaţia şcolară a copiilor şi comunică direct, securizat şi individual cu orice profesor, cu dirigintele clasei, chiar şi cu directorul şcolii. La rândul lor, elevii pot lucra cu instrumente familiare, aceleaşi pe care le utilizează şi în timpul liber, şi experimentează, împreună cu profesorii, un nou mod de a participa la procesul de predare-învăţare, mai simplu, mai plăcut şi interactiv.

Îmi place mult proiectul acesta, cu tot subiectivismul de care mă puteți bănui, având în vedere că acest articol este scris pentru Telekom Romania. Îmi place și voi povesti cât mai multor oameni despre el și sper să aibă succes. Avem nevoie de astfel de instrumente în învățământul românesc. Avem nevoie să le spunem și, mai mult, să le arătăm copiilor noștri că suntem lângă ei, că știm că nu le e ușor și că facem tot ce putem și încă și mai mult ca lor să le fie bine. Și cine știe ce ar putea ieși dintr-o generație întreagă de copii care au îndrăgit școala? Vă dați seama unde am putea ajunge noi, ca societate, ca țară, dacă am reuși cumva să îi facem pe copiii noștri să acumuleze cunoștințe de dragul învățatului, al profesorilor, al materiei și nu de frica de pedepse sau de frica de a repeta anul?
Într-o astfel de societate, dialogul de la începutul acestui articol ar arăta cam așa:

– Tati, tocmai am terminat de citit o carte…
– Bravo, iubitule, ți-a plăcut?
– Nu știu sigur, dar mi-aș dori tare să discutăm un pic despre ea, să-mi spui ce impresii ți-a lăsat ție când ai citit-o și să-ți spun ce am reținut eu.

Un pic diferit, nu credeți?

P.S. Poza reprezintă notele din catalogul meu din clasa a 12-a. După cum puteți vedea, am avut media 5 la română și, 20 de ani mai târziu, am ajuns să scriu un blog și să public o carte. N-am cum să nu mă întreb dacă astăzi nu aș fi scris altfel, mai bine, dacă cineva m-ar fi făcut să mă îndrăgostesc de această materie și nu doar să caut „soluții” pentru a lua vreo amărâtă de notă.

Articol scris cu sprijinul Telekom Romania, o marcă în care am încredere.
Mulțumesc celor care susțin mărcile care sprijină celmaibuntata.ro

2 Comments

  1. Teoretic suna bine, mi-ar placea asa ceva. Practic….
    Dupa 1 an si ceva de tinut legatura cu parintii:
    – o bucata mare foloseste whatsapp
    – o bucata mica foloseste mail
    – o bucata mica nu foloseste nici una, nici alta (pentru 3 din 32 de copii)

    Un alt fapt: anul trecut doamna a avut probleme multiple cu calculatorul (uitase parola), cu imprimanta (nu mai avea toner), cumva cred ca o aplicatie de genul acesta ar fi prea mult.

    Si tot la fapte, anul trecut in Saptamana Altfel le-am aratat copiilor cum se face o aplicatie de mobil. Am inclus desene de-ale lor si cateva date si am trimis parintilor aplicatia cu instructiuni de instalare. Un singur tatic a instalat-o.

    In concluzie, imi place ideea, ar fi super sa folosim asa ceva, dar e putin cam sf 🙂

    • Ama, eu m-am “jucat” puțin prin demo-ul aplicației și mi s-a părit foarte friendly user. Sigur, ca și cu orice alt lucru nou, îmi închipui că va întâmpina ceva rezistență, deși este deja implementat în câteva școli. Plus că sunt convins că nu e decât o chestiune de timp până când a est gen de aplicație/interacțiune va deveni regula și nu excepția.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*