Liderii familiei noastre

Încă dinainte să ni se nască băiatul, în familia noastră guverna Democrația. Sigur, prietenii o strigau mai degrabă Iulia, dar astea sunt deja detalii. Apoi, când am devenit trei, am hotărât să păstrăm această regulă cu drepturi și obligații pentru fiecare. De exemplu, îmi aduc aminte de parcă a fost ieri, la un moment dat, în mașină fiind, mi-am cerut dreptul, ca bărbat și șofer , să aleg eu muzica pe care să o ascultăm. Doamne, ce-au mai râs ăștia, amândoi! Se zguduia mașina de râsetele lor! Dar la obligații sunt chiar strict! Amândoi au obligația să-mi spună până plec ce vor fiecare de la magazin. Altfel, nu e bine, că mi-e și mie greu să fac două sau mai multe drumuri.
Cu toate cele prezentate mai sus, există multe laturi ale vieții noastre de familie în care există diferiți lideri, după cum puteți vedea în continuare:

Plecatul în vacanță. Iulia e lider la împachetat și cărat toată casa după noi, Mark e lider la dat cu privitul și nefăcutul nimic, iar eu sunt lider detașat la transpirat și enervat rău de tot chiar dinainte de a părăsi incinta casei.

În bucătărie. Iulia e lider la preparat chestii delicioase. Mark, pe de altă parte, e și el lider la nemâncat mai nimic din chestiile delicioase făcute de maică-sa. Iar eu sunt lider la dulciuri. Hahaha, chiar ați fost vreunii care s-au gândit că sunt lider la gătitul lor??

La televizor. Noi, părinții, suntem lideri la a-i impune un timp limitat copilului nostru, iar el este un lider mult mai bun la a ne îmbârliga astfel încât să se uite mult mai mult.

Datul cu lopata la zăpadă. Aici sunt lider incontestabil. Băi, nu las pe nimeni să mânuiască acea lopată că, na, am și eu mândria mea de mascul. Plus că nici nu prea aș avea pe cine, pentru că ei doi sunt lideri la dat indicații de la geamul închis. Și se mai și supără când, înghețat fiind, nu reușesc să înțeleg ce-mi spun ei acolo.

Condusul mașinii. Eu sunt șoferul, deci clar nu sunt eu liderul. A, ba da, sunt liderul la cărat lucruri la și de la mașină. Mark e lider la Am ajuns?-uri (lider mondial, nu așa, doar în familie) și Iulia e lider la dat indicații de trafic, în condițiile în care ei i se mai întâmplă să se rătăcească și prin casă.

Ieșitul din casă. Iulia nu e doar lider aici, e un adevărat magician: poate transforma un Sunt gata în 5 minute într-un Vezi că mă bați la cap de 40 de minute ș nu mai plecăm nicăieri fără să înțelegi cum și, mai ales, de ce. Mark e lider la negăsitul lucrurilor care se află chiar sub nasul său. Eu…eu când mă gândesc la acest subiect, sunt foarte fericit că suntem cu toții sănătoși și uite că iar a-nceput să mi se zbată ochiul drept și să-mi tremure buza.

Mersul la duș. Mark e lider la economisirea apei prin nespălare. Iar eu sunt lider în a mă lăsa în continuare păcălit, după atâția ani, că Fac un duș rapid spus de către una dintre noi ar putea fi pur și simplu adevărat.

Da, e mișto să fii lider. Și e mișto, ca lider, să poți să faci lucruri pentru alții. Să le îmbunătățești viața celor din jurul tău prin acțiunile tale. Astfel de lideri ar trebui recunoscuți cât mai des și ar trebui să le arătăm aprecierea noastră cât mai des.
Asta vom face și noi, cei de la Itsy Bitsy, pe 30 ianuarie în cadrul Galei Lideri pentru Liderași, în care le vom mulțumi liderilor care în 2017 au avut o contribuție semnificativă în viața copiilor și a părinților. Iar voi veți putea urmări evenimentul în transmisiune directă pe pagina de facebook Itsy Bitsy, unde veți putea și voi să le mulțumiți acestor oameni, dacă veți dori să faceți acest lucru.

Cu toții avem nevoie de lideri. Și, da, pentru un copil, primii lideri sunt părinții săi. Dar e bine să-i învățăm cât mai de mici, că sunt mulți alți oameni în jurul lor și al nostru care fac lucruri grozave și pe care merită să-i cunoască, pentru că ar avea multe de învățat de la ei.

Apropo, la voi în familie cine e lider? ☺

Sursa foto: https://www.teamleader.co.nz/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*