Jack

Mai rămăseseră 5 în ziua când veni Matei. 2 dintre ei își găsiseră deja o casă. Ca la un spectacol, încercau toți să-l impresioneze, doar doar l-or convinge sa fie unul dintre ei cel ales. Unul singur stătea mai în spate, lipit de perete, parcă resemnat. Arăta ca orice alt pui de câine-lup: mic, negru, cu urechile pleoștite, de stai cu emoții până se îndreaptă, dacă e de familie bună sau vreun tomberonez de rasă.
– Ce-i cu ăla, e bolnav? a întrebat Matei.
– Nuuuu, a zis crescătoarea. E doar puturos. Și cam prostuț. Cred că m-am pricopsit cu el pe viață că n-o să-l vrea nimeni.
– Îl iau eu, s-a hotărât într-o secundă Matei. 
N-a povestit niciodată că l-a ales pe Jack pentru că îi amintea atâta de mult de el când era mic. Dar povestea mereu că, de fapt, totul a fost un plan foarte bine pus la punct.
– Mă, golanul ăsta și-a dat seama cum să mă păcălească…Stai așa, că-l fac pe fraier să-i fie milă de mine…și apoi vede el când ajungem acasă.
Și adevărul e că Matei a văzut. Toată vara aceea n-a avut vreo pereche de șlapi sau sandale intacte. La un moment dat chiar a renunțat să-și mai cumpere altele noi. Pofta lui Jack era de nestăvilit.

Primul an al relației lor a fost cel care le-a zidit încrederea unul în celălalt. Au fost de nedespărțit în acea perioadă. Matei era în ultimul an de facultate, a doua oară, așa că nu se prea omora el cu învățatul. Petrecea mult timp în fața televizorului sau al calculatorului. Iar Jack era tot timpul lângă el. De multe ori adormeau împreună pe canapea, printre sticle goale de Cola si pungi de chips-uri. Erau doar ei doi și era minunat.
Primul test real pentru ei s-a numit Miruna. Jack a urât-o din prima, cu mult înainte sa o cunoască, când l-a auzit pe Matei spunându-i:
– Băiete, ține-mi pumnii! Ies cu o fată superbă în oraș. O cheamă Miruna. Sper să nu ajung la noapte acasă. Te descurci tu cumva…nu?
S-a descurcat. Mai ales că n-a fost vorba doar de o noapte. Ci de majoritatea nopților următoare. Până într-o zi când l-a văzut pentru prima oară pe Matei făcând un lucru de neconceput pentru ei până atunci: curățenie în apartament.
După ce a terminat, Matei l-a chemat pe canapea și i-a zis foarte solemn:
– Jack, azi vine Miruna în vizită la noi. Te rog să te porți frumos cu ea pentru că îmi place la nebunie de fata asta.
Asta i-a cam încurcat planurile lui Jack care ar fi vrut să îi ofere un alt “cadou” de bun venit. N-a avut însă nicio șansă în fața Mirunei care, de cum a intrat în casă, s-a dus direct către el și i-a zis:
– Uite, știu că mă consideri dușmanul tău, dar eu chiar aș vrea să fim prieteni. Și ti-am adus și un os. Părea ca ea continuă să vorbească, dar Jack era prea ocupat cu osul ca să îi mai pese. De fapt, era chiar simpatică Miruna asta.

Atât de simpatică încât în 6 luni devenea soția lui Matei. Iar peste un an în familia lor apărea și Teo. Jack era topit după Matei. Și o plăcea foarte tare pe Miruna. Dar Teo a fost altceva încă de la început. Când l-a văzut atât de mic, când i-a simțit mirosul de bebeluș un instinct latent de care nu știa s-a trezit în el și din acea zi viața lui a început să graviteze în jurul lui Teo. În primele luni i-a păzit pătuțul zi și noapte. Oricine altcineva încerca să se apropie de copil era întâmpinat cu un mârâit foarte zgomotos. Era nevoie ca unul dintre părinți să-i zică E în ordine Jack, Teo e în siguranță, ca el să se relaxeze.
Apoi, a devenit plasa de siguranță a lui Teo. A stat lipit de el în primele luni de mers singur, pentru sprijin și pentru a avea ceva moale pe care să cadă. A fost “păpușa” preferată câteva luni bune, îndurând cu stoicism degete în ochi, tras de coadă, de limbă sau de blană și pumni în cap.
Au învățat împreună să joace fotbal, să sară garduri și să se ascundă în cele mai înguste colțuri de casă. Atâta vreme cât era alături de Teo, Jack era fericit.
Dar cel mai folositor se simțea când era lăsat “bărbat în casă” de către Matei. Acesta, lucrând ca ofițer în cadrul Armatei avea uneori și zile întregi când era plecat de acasă, în vreo misiune sau delegație. Înainte să plece, se suia cu Jack pe canapeaua lor veche, îl lua de cap, se uita în ochii lui și îi spunea:
– Jack, eu plec acum. Iar tu rămâi bărbat în casă. Mă bazez pe tine s-ai grijă de fata și băiatul meu.

Într-o seară, când Teo avea vreo 10 ani, Matei i-a pus zgarda și lesa și l-a scos la o plimbare, deși si-o facuseră deja pe cea obșnuită. S-au dus în parc, Matei s-a așezat pe-o bancă iar Jack pe jos lângă el. Au stat așa, tăcuți și nemișcați vreo 10 minute. Apoi Matei și-a aprins o țigară și-a-nceput să-i povestească:
– Plec în Afghanistan, Jack. E război acolo și sunt multe pericole. Nu vrei să știi cât m-a certat Miruna că m-am oferit voluntar. Dar e o șansă bună pentru noi…pentru Teo. Într-un an acolo câștig cât n-aș câștiga aici poate în 5. M-am gândit mult și cred că asta e cea mai bună soluție. Dar mi-e frică, Jack! Nu de moarte, că aia oricum vine la un moment dat. Mi-e frică sa nu vă mai văd vreodată pe voi..pe Teo…pe Miruna…pe tine…Tu ești cel mai bun prieten al meu…și cel mai vechi…așa că trebuie să-mi promiți că dacă io n-oi mai putea, vei avea grijă de ei să fie bine…nu știu cum o să faci asta, dar trebuie să-mi promiți…întelegi?
Jack a-nceput să schelălăie ușor și să îi lingă mâinile.
– Știam eu că mă pot baza pe tine, prietene!

A fost cea mai grea perioadă din viața lui Jack. În primul rând pentru că el nu știa să trăiască altfel decât alături de Matei. Apoi, Miruna nu mai era Miruna. Era o persoană mereu tristă, mereu îngrijorată, tresărind la fiecare telefon pe care îl primea.
Salvarea lui a fost însă Teo. Era atât de mândru că tatăl său luptă într-un “război adevărat” și că el îi salvează pe toți încât l-a convins și pe Jack că totul o să fie bine într-un final.
Până în noaptea aceea când Jack s-a trezit dintr-o dată, a-nceput să adulmece aerul din casă, apoi s-a pus pe un urlat, de zici că era lup în pădure.
– Taci, mă, că îl trezești pe Teo.
Nu s-a oprit.
– Băi, nenorocitule, tu nu-nțelegi să taci.
A fost prima și singura dată când Miruna i-a zis așa. Și când l-a bătut. L-a bătut și l-a dat afară din casă. Jack s-a așezat pe preș, dar n-a mai putut să adoarmă.

Peste câteva ore, pe la 6 dimineața, a sunat telefonul. A auzit-o pe Miruna zicând Da…da…da. Și nimic. După vreo 3 minute i-a deschis ușa, s-a așezat pe canapea și l-a luat în brațe:
– Matei și 3 colegi au fost prinși într-o ambuscadă….L-au împușcat cu 4 gloanțe…..Nu se știe dacă scapă….asta vroiai să-mi spui azi noapte, nu? Doamne, ce deștept ești și ce vacă sunt….Jack, ce ne facem dacă….nu mai vine acasă? Eu nu vreau să cresc singură un copil…

Matei s-a întors acasă. După vreo 15 luni prin diverse spitale. Mă rog, s-a întors cineva acasă, pentru că acel om nu prea mai semăna nu Matei, nici măcar fizic. Avea un picior amputat de la genunchi, o cicatrice mare pe obrazul stâng și un suflet gol și hăituit de vise rele aproape în fiecare noapte. Viața în casa lor a devenit un coșmar. Singurele momente de liniște erau când Matei dormea. Și nu adormea decât dacă bea suficient. Ceea ce a început să facă fără oprire.
Miruna și Teo  au rezistat încă vreo 3 ani. Până într-o zi când, venind de la o plimbare cu Matei, i-au găsit așteptându-i pe canapea:
– Matei, noi plecăm. Am încercat cât am putut să stau lângă tine, să te salvez, dar am obosit să fiu singura care își dorește asta. N-am cum să te salvez când tu nu vrei să fii salvat. Iar Teo n-are nicio vină. Iar dacă rămânem o să ajungem să ne urâm cu adevărat.
– Dar…eu….vă iubesc, a reușit să zică Matei.
– Ba nu ne iubești! a țipat Teo. Oricine ai fi tu, nu mă iubești. Tatăl meu este un erou! Tu ești doar o epavă. Nu mai vreau să știu nimic de tine. Hai, Jack, plecăm!
Teo era totul pentru el și l-ar fi urmat și în foc dacă i-ar fi cerut-o. Dar Matei îl salvase când nimeni nu-i dădea vreo șansă. Așa că acum trebuia să încerce să-l salveze el. Nu se clinti de lângă Matei. Teo, cu lacrimi în ochi, îi spuse:
– Înteleg…adio, atunci.
Și plecară.

Matei nu s-a schimbat. Nici măcar n-a încercat. S-a resemnat cu această situație și a continuat să bea. Jack însă s-a folosit de tot acest timp liber să pună la cale un plan. Cum îi spusese Matei cu mulți ani în urmă: așa că trebuie să-mi promiți că dacă io n-oi mai putea, vei avea grijă de ei să fie bine…nu știu cum o să faci asta, dar trebuie să-mi promiți…întelegi?
Da, a înțeles. Și a tot căutat soluția ideală. Iar când a gasit-o, a întors-o pe toate fețele să se convingă dacă chiar va funcționa. Apoi a așteptat.

Împlinise 19 ani de câteva luni când a simțit că a venit momentul să-și pună planul în aplicare. S-a dus în acea dimineață lângă patul lui Matei care încă dormea și a-nceput să chelălăie ușor, apoi din ce în ce mai tare:
– Ce-i, băiatule? Ce te doare?
S-a uitat în ochii lui, sperând să înțeleagă și a continuat să se tânguiască. După un timp, Matei a pus mâna pe telefon:
– Bună, eu sunt….Jack…Jack nu e bine deloc…cred că…cred că se duce..și cred că i-ar plăcea să vă vad…să ne vadă pe toți pentru ultima oară….ok, vă aștept.
După ce a-nchis telefonul, s-a uitat în jur, s-a uitat la el și a trecut la treabă.

Când au ajuns Miruna și Teo, casa arăta chiar bine, iar Matei era proaspăt dușat și ras. S-au așezat toți 3 pe canapeaua veche și l-au luat pe Jack în brațele lor.
– Nu știu ce-o să mă fac fără tine, a vorbit primul Matei. Nu știu să trăiesc fără tine.
– Ar fi trebuit ca noi să avem grijă de tine, a zis Miruna. Și de fapt a fost invers.
– Te iubesc, Jack! a zis Teo. Du-te liniștit, găsim noi o cale să ne descurcăm.

Jack gâfâia din ce în ce mai tare. Știa că avusese o viață minunată. Ei îi oferiseră o viață minunată. Așa ca ăsta era cadoul lui de despărțire: știa că asta îi va aduce pe toți laolaltă. Și îi cunoștea suficient de bine cât să aibă încredere că de aici aveau ei să-și găsească drumul.
Deschise gura larg, respiră adânc, se așeză pe o parte în brațele lor, închise ochii și adormi fericit. Pentru totdeauna.

De câte ori aveau să povestească această întâmplare, Matei, Miruna și Teo aveau să jure că ultimul gest a lui Jack a fost să le zâmbească. Și să le repare familia.