Iubirea e atunci când…

Iubirea e atunci când visezi că te desparți de ea și rămâne visul cel mai nasol din viața ta, alături de cel în care visezi cum îți moare copilul.

Iubirea e atunci când o vezi că arată ca și cum are o zi proastă, pentru că are o zi proastă. Și realizezi că tot îți place de ea, chiar și așa, în condițiile în care nu te-ai uita nici cu fundul la o altă femeie care ar arăta așa.

Iubirea e atunci când faci un lucru pe care-l urăști, doar pentru că ea îl urăște mai mult.

Iubirea e atunci când realizezi că nimeni nu te poate scoate din minți așa cum o face ea. Pe aproape mai sunt doar copilul și părinții.

Iubirea e atunci când abia aștepți să-i povestești ceva, doar că începe ea prima și îți dai seama că are muuuulte de povestit, așa că te așezi comod și-ți spui că îi vei povesti altă dată.

Iubirea e când nici măcar nu te gândești c-ai putea pleca, în cele mai proaste zile ale voastre.

Iubirea e atunci când realizezi că te mai apucă geloziile și după atâția ani.

Iubirea e atunci când indiferent cine a greșit și v-ați certat, știi că tu trebuie s-o împaci. Și te enervează asta la culme și tot o faci.

Iubirea e atunci când o lași să te certe dintr-un rahat doar pentru că înțelegi că a avut o zi de rahat.

Iubirea e atunci când, pentru tine, suma defectelor ei nu contează.

Iubirea e atunci când te gândești că te mai așteaptă mulți ani în care trebuie să-i suporți toate tâmpeniile și asta nu te panichează.

Iubirea e atunci când ești supărat mort pe ea și tot îi dau un sms ca să-i reamintești ceva ce are de făcut, pentru că știi că ea o să uite.

Iubirea e atunci când râzi în hohote când o suni să-i dai o veste super bună și ea-ți reamintește că trebuie să iei pâine.

Iubirea e atunci când te gândești că dacă ar trebui să fugi de tot și toate, ai fugi doar dacă ar veni și ea cu tine.

Iubirea e atunci când simți și faci toate lucrurile de mai sus pentru că și ea face multe alte lucruri doar pentru că te iubește pe tine mai mult decât pe ea însăși.

Iubirea e bine să fie atunci când lucrurile o iau razna în viața ta. Sigur, iubirea e și atunci când viața e simplă. Și iubirea e frumoasă și ușoară atunci. Dar viața nimănui nu este mereu ușoară. Așa că iubirea e fix așa cum este și viața.

Mă gândesc de ceva vreme la ce este cu adevărat iubirea pentru mine. Cam de când am descoperit melodia asta a lui Pink, cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care am auzit-o în ultimul timp:

So, ce e iubirea pentru tine? Și dacă îmi vei răspunde cu ceva gen fluturi în stomac, sunt două variante: ori ești foarte tânăr(ă), ori te minți singur(ă). ☺

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*