“Futu-ți gâtu’ mă-tii de copil!”

Niciun copil nu ar trebui să audă vreodată o asemenea înjurătură. Ok, niciun om nu ar trebui s-o audă, dar asta e o altă discuție. Dar când te adresezi astfel unui copil, nu știu, mi se pare că te decazi din calitatea ta umană, dar nu până la primate, ci mai degabă acolo jos, alături de ameobe și euglene.
Ce se întâmplă însă când această înjurătură este adresată chiar de părinte, copilului său? Cum ajungi să-i spui așa ceva copilului tău și să nu intri în acel moment în pământ de rușine? Sau, mai corect, cum nu se crapă pământul să te înghită el, căci de la tine, adultul, nu prea are omul cum să aibă pretenții…

Zilele trecute eram cu Mark la o psicină și lângă noi stătea o familie cu un copil de 3 – 4 ani. La un moment dat îl aud pe tată rostind cu cea mai mare ură, ca și cum ar fi vorbit cu dușmanul său de moarte:
– Futu-ți gât’u mă-tii de copil! Pleacă de aici că dacă-ți trag una…

Reacția părintelui fusese pricinuită de faptul că cel mic îl stropise cu ditamai mitraliera cu apă pe care ghiciți cine i-o cumpărase? Exact, ameoba! Și pe care mitralieră, normal, o luaseră cu ei, având în vedere că veniseră la piscină!!! Unde te aștepți să te uzi, nu? Și unde știi că cei mici sunt oricum surescitați și puși pe joacă.
De aceea, reacția de tristețe a copilului la auzul acestor cuvinte groaznice cred că m-a impresionat cel mai tare. Pur și simplu era dezamăgit că tatăl său îl certa (îmi închipui că așa arată cearta la ei în familie) pentru că el nu voise decât să se joace cu apă…la piscină…cu mitraliera pe care i-o cumpărase tatăl său.
De menționat ar fi și reacția mamei. Sau mai bines spus lipsa ei de reacție. A privit toată această scenă doar cu o ușoară îngrijorare, poate frică, referitoare la ce ar putea urma după acest șuvoi de înjurături. Nu sunt vreun psiholog, dar părea că femeia văzuse și mai rele cu alte ocazii și îi era teamă ca lucrurile să nu degenereze. Din nou. Deci nu s-a pus vreun moment problema să-l înfrunte pe bărbat, ci nu știa cum să-l ia mai repede pe copil de acolo.

Cum să vorbești așa unui copil? Cm să îi vorbești așa PROPRIULUI tău copil? Adică, ok, înțeleg că probabil sunt niște probleme grave acolo și că ar fi nevoie de foarte multă terapie, dar cu toate acestea: cum să vorbești așa unui copil? Cum să ți se blocheze limba și creierul și totul din tine când ai vrea să i te adresezi așa? Mi se pare atât de trist, de umilitor, de groaznic, de neconceput!
Adică nu-mi închipui că vorbești așa cu prietenii tăi, cu părinții tăi, cu partenerul tău (deși domnul din poveste părea genul). De ce ai face-o cu un copil? Cum ajungi să te enervezi atât de tare dintr-o joacă? Sigur, de enervat, ne enervăm toți părinții, mai tare sau mai încet. Dar ăștia nu mai sunt nervi, din punctul meu de vedere este direct violență domestică.

Și mă macină foarte tare că am asistat pasiv la această scenă și nu am făcut nimic. Pentru că nu știu când și dacă să intervin la astfel de scene de abuz verbal. Dacă văd un abuz fizic față de un copil, acolo mi-e clar, mă duc și îi spun părintelui, bunicului, bonei etc că nu-i ok ce face. Dar la înjurătură? Sigur, nu ar fi contat pentur euglenă, orice i-aș fi spus eu. Dar nu despre el e vorba, ci despre acel copil și despre toți copiii pe care ar trebui noi, adulții care ne vrem întregi la minte și responsabili, să-i apărăm de astfel de abuzuri.

Ați văzut cu toții scene când pentru o înjurătură sau chiar mai puțin decât atât, sar în apărarea victimei toți cunoscuții prezenți: toată echipa sare să-și apere coechipierul lovit sau înjurat, soțul sau iubitul sare s-o apere pe iubita înjurată sau bruscată sau de care face un alt bărbat mișto. Și tot așa.

Ați remarcat că aproape nimeni nu sare în apărarea unui copil în public, atunci când este abuzat de un adult? Nu vi se pare fundamental greșit asta? Și dacă da, cum schimbăm acest lucru?

Sursa foto: http://www.topinspired.com/

2 Comments

  1. asta cu apararea este relativa. gindeste-te ca sunt unii care se infurie asa de repede incit sunt in stare – fara sa gindeasca – sa te loveasca cu ceva contondent in cap. si la ce foloseste copilului tau sau celui abuzat ca tu vei sta 2-3 luni in spital sau chiar mai rau?

    nu toti gindesc ca tine altfel ar fi puscariile goale, nu? unii ucid pentru mai putin decit chestia asta.

    think twice 🙂

  2. Eu sunt un caz fericit care stiu pe cineva care sare in apararea copiilor mereu. Am un prieten, politist local, care nu suporta sa vada agresiune asupra copiilor si intervine mereu, chiar si atunci cand e civil…

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*