F.I.V.

Singura in rezerva, a-nceput din nou calculele. Deci, daca ii ruga parintii lui Bub si pe ai ei sa-i imprumute “pe o perioada nelimitata” probabil ca puteau strange vreo 4,000 de lei. Inca vreo 2,000 puteau pune ei deoparte in 2 luni. Asa ca pana la 7,000 mai era putin. Caci atata ii trebuia pentru o noua incercare.
Prima tocmai esuase. Stiuse de la inceput care erau riscurile, dar nu se gandise niciodata ca i s-ar putea intampla ei. Nu TOT ei. Acum 6 ani avusese prima operatie: sarcina extrauterina rupta. Urmasera inca 4. Cate una pe an, ca un cadou pe care nu l-a cerut vreodata, dar pe care l-a tot primit in mod regulat. Vineri de poveste scurta-FB cover
Asa ca anul trecut Ruxandra discutase cu Bub si hotarasera impreuna sa incerce fertilizarea in vitro. Au inceput cu o multime de analize, si ea si el. Apoi stimularea ovariana, insotita de tot tacamul: nervi, tipete, hormoni scapati de sub control. In final punctia si la 2 zile transferul. In acea zi a plecat acasa cu cei doi puiuti in burta. Asa s-au hotarat sa-i alinte pana cand aveau sa afle mai multe despre ei.
Doar ca puiutii n-au rezistat in burta Ruxandrei decat vreo 3 luni. Dupa, fara niciun motiv anume si fara vreun anunt prealabil, au sucombat. Asa ca a trebuit sa vina aici, la spital, sa fie supusa unei noi interventii.
Acum, simtindu-se goala pe dinauntru in atat de multe feluri, Ruxandra isi canaliza putina energie ramasa si intreg creierul spre calcule despre urmatoarea FIV. Era singurul lucru care o putea linisti. Nu, era singurul lucru care o impiedica sa nu innebuneasca pe loc si pentru totdeauna. Si singurul care a reusit, intr-un tarziu, sa o adoarma.

Cand s-a trezit, era noapte. Desi era intuneric in camera, lumina lunii care patrundea in camera iti dadea o senzatie de bine.
A auzit pe cineva tragand apa la baia din rezerva. Patul de langa ea fusese gol cand adormise, asa ca s-a gandit ca era vreo infirmiera. La ora asta?
Usa s-a deschis si in lumina de la baie a vazut o doamna in varsta. Nu parea sa fie infirmiera. Dar nici bolnava. Parea, in schimb, placut suprinsa s-o vada treaza pe Ruxandra.
– A, scuza-ma, eu te-am trezit? a-ntrebat ea.
– Nu..nu cred. Dar cine sunteti?
– Eu sunt Anda. Toata lumea-mi zice asa de ceva vreme. S-au molipsit de la primul nepotel, care mi-a zis intr-o zi “Buna Anda”.
– Si…ce cautati aici?
– Tineretea pierduta, a zis, si apoi a chicotit singura. Nu, m-am simtit rau in seara asta, am venit la un control, iar doctorii, ca sa fie siguri, au zis ca vor sa ma tina aici peste noapte. Si n-au gasit alt pat liber. Sper…ca nu te deranjeaza?
– N-nu.
– Grozav! Gata, te las sa te culci. Te deranjeaza daca mai citesc un pic cu veioza aprinsa?
– Nu.

Ii pierise somnul. Se intorsese la calcule, dar acum, dupa putina odihna, parca nu mai era la fel de convinsa ca asta e solutia. Poate ca de fapt eu tot primesc semne ca ar trebui sa ma opresc, isi spunea in mintea ei. Poate ca asa era soarta ei si a lui Bub; sa imbatraneasca impreuna singuri. N-ar fi fost primii si nici ultimii.
Desi era cu spatele, stia ca “Buna Anda” nu dormea. Auzea din cand in cand cum dadea paginile cartii.
– Ati zis “primul nepotel”, a vorbit Ruxandra deodata. Aveti mai multi?
– Daaaa! Am doua minuni de copii, un baietel si o fetita. Apoi iar a chicotit. Ma rog, sunt oameni la casele lor, cu copiii lor si uite ca eu tot “baietel” si “fetita” le zic. Si 3 minuni mai mici de nepotei.
– Ce norocoasa esti! si-a zis Ruxandra in gand. Apoi, cand a realizat ca zisese asta cu voce tare: A, ma scuzati!
– N-ai de ce sa te scuzi, iubita mea! Chiar sunt o norocoasa! Sunt norocoasa pentru ca ii am pe ei. Mai mult, lucrez la o fundatie unde am de-a face cu multi copii. Asa ca atunci cand imi lipsesc ai mei, imi umplu sufletul cu ceilalti copii ai mei, cum imi place mie sa le spun.
– …..
– Ce-ai zice daca ti-as arata cateva poze cu copiii si nepoteii mei?
Fara sa isi dea seama de ce, Ruxandra a dat din cap ca da. Apoi, in timp ce se uitau impreuna peste poze, a simtit prima lacrima. Apoi pe a doua, pe a treia si tot asa. “Buna Anda” a vazut-o, si-a pus pozele deoparte si a luat-o in brate. Si acolo, in bratele unei straine, si-a plans toata amaraciunea adunata de 6 ani. Si si-a plans copiii care n-au mai apucat niciodata sa treaca de stadiul de “puiuti”.
Fara sa-i spuna nimic, “Buna Anda” a tinut-o in brate tot plansul acela. Apoi pana a adormit. Dupa aceea, a mai stat un pic s-o mangaie si s-o priveasca. A luat o bucata de hartie, a scris ceva pe ea si i-a lasat-o pe noptiera.
S-a aplecat, a sarutat-o si, in timp ce se indeparta, a chicotit din nou.

Dimineata cand s-a trezit, Ruxandra s-a intors spre patul Andei, dar acesta era gol. Buimaca, a intins mana spre noptiera sa-si ia telefonul ca sa vada cat e ceasul. Dar mana ei a dat peste o bucata de hartie cu un scris care i se parea vag cunoscut: Nu-ti pierde increderea. Si dormi acum, cat mai poti. Hihihi! si niste cifre fara noima insirate in continuare.
Tocmai atunci a intrat o asistenta.
– Gata, va vede domnul doctor si puteti pleca acasa! Nu va faceti griji, trebuie doar sa aveti rabdare si sa mai incercati.
– Nu va suparati, aveti idee daca Doamna Anda s-a externat?
– Cine?
– Doamna Anda, care a stat in aceasta noapte in patul asta.
– Poate ar fi mai bine sa va mai tinem aici o zi, ca pare ca inca sunteti sub efectul calmantelor….n-a mai fost nimeni in rezerva inafara de dumneavoastra.
– Dar…
Exact atunci a intrat doctorul…

Bub a semnat si ultimul act de externare. Erau gata de plecare acasa. Cu totii.
Trecuse mai bine de 1 an de cand fusese prima oara internata aici. Intre timp, atat de multe se intamplasera. In timp ce un infirmier impingea caruciorul in care statea, Ruxandra tragea cu ochiul la televizoarele de pe holuri. Toate erau pe canalele de stiri. Si toate dadeau imagini live de la acelasi breaking news:
Azi se externeaza Marea Castigatoare la Loto. Si-a vazut visul cu ochii. Isi duce copiii acasa.
L-a rugat pe infirmier sa se opreasca putin. Stia ca o data ce iesea pe acele usi, urma nebunia. Si vroia sa mai savureze o clipa aceasta liniste in care era doar ea si cu cei doi copii, un baietel si o fetita, in brate. I-a privit, le-a zambit, apoi s-a intors spre Bub si l-a intrebat:
– Esti gata?
– Cred ca da, a raspuns el.
Cum a iesit afara, a fost inconjurata de microfoane si camere de filmat.
– Imi cer scuze, dar voi raspunde la o singura intrebare, a apucat sa zica.
Toti reporterii au intrebat ceva in acelasi timp. Dintre toate intrebarile, cumva, a auzit una:
– Ce veti face in continuare?
– O perioada imi voi creste copiii. Apoi, ma gandesc sa pun bazele unei fundatii care sa le ajute pe femeile aflate in aceeasi situatie ca mine.
– V-ati gandit si la un nume pentru aceasta fundatie?
– Da! Fundatia FIV – Fericire In Viitor!

3 Comments

  1. Îți mulțumesc. Cuvintele tale ma fac sa nu renunț la visul nostru și o sa lupt până la capăt cu toate forțele mele. 🙂 cel mai frumos cadou de Mos Nicolae.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*