
Habar nu am câtă engleză a învățat băiatul meu în acest an. Adică, nu, ar trebui să spun așa: sunt convins că a acumulat foarte mult. De vorbit…not so much. ☺
Săptămâna aceasta Mark încheie primul an la British Council. L-am întrebat ce i-a plăcut cel mai mult la cursuri. Răspunsurile lui au fost, în ordine:
1. De teacher-ul lui.
2. Faptul că s-au jucat.
3. Cântecele pe care le-au ascultat.
4. Că se întâlnea cu X-ulică.
Și nu i-a plăcut un coleg, că cică era cam ofticos. ☺
L-am întrebat dacă el crede că știe mai multă engleză acum, după un an. A fost cinstit și a zis că nu știe ce să răspundă.
N-am vreun dubiu că băiatul meu, la fel ca vasta majoritate a copiilor din generația sa, va vorbi foarte bine engleză. Așa că, pentru mine, ca părinte, anul acesta la British Council nu a fost niciodată despre câte cunoștințe va acumula, câte câte fraze va putea formula sau cât de corect va pronunța faimosul „th” englezesc. Am ales să-l înscriem acolo pentru că auzisem că au un sistem bazat în special pe joacă pentru cei mici, începători. Și mi-am dorit ca primul lui contact cu engleza să fie făcut sub formă de joacă, de către cineva care se pricepe la asta.
Mark este un copil care spune când nu-i place ceva. Iar în anul acesta academic, puține au fost dățile în care a zis că nu are chef de engleză, ceea ce înseamnă ceva. (prin comparație, copilul spune cam în fiecare dimineață că nu are chef de școală ☺ ).
Așa că dacă ar fi după mine, n-aș ezita o secundă ca el să continue să meargă acolo. Dar depinde în primul rând de el. Și nu mă risc în acest moment în care se apropie vacanța mare pe care o așteaptă de un an ☺, să-l întreb dacă vrea din toamnă să continue. Îl mai las la fezandat câteva săptămâni, mai ales că urmează primul lui cantonament înafara țării, unde probabil va realiza cât de important este să poată vorbi engleza.
Dar dacă sunteți în punctul în care vă gândiți să vă dați copiii la un curs de engleză, eu zic să intrați și aici și să vedeți ce au de spus oamenii ăștia. Că fac bine ce fac ei la cursurile lor. Și în curând dau drumul și la înscrieri pentru toamnă. Iar locurile sunt limitate și, din experiența anului trecut, se dau destul de repede.
Hai, să avem cu toții o vacanță de vară cât mai frumoasă și mai plină de distracții! Merităm cu toții, în special copiii ăștia minunați ai noștri! ☺
Leave a Reply