Discursul

Se ridica de pe scaunul aflat in primul rand al salii arhipline. Era foarte emotionat, asa ca nu se grabi. Urca incet scarile scenei si se indrepta catre microfonul aflat in mijlocul ei. Isi aseza notitele in fata sa, rasufla adanc si apoi isi ridica privirea catre cei din sala. 
Tineri si batrani, cunoscuti sau nu, toti asteptau cu nerabdare sa-l asculte. Desi nu fusese cel mai bun, toata lumea cazuse de acord ca el era cel care trebuia sa vorbeasca.
Se mai uita o data peste notite, desi il invatase demult pe de rost, rasufla adanc, inchise ochii si, dupa o pauza un pic prea lunga, isi incepu discursul:

…
Catelus cu parul cret,
Fura rata din cotet.
El se jura ca nu fura
Si l-am prins cu rata-n gura
Si cu ou-n buzunar,
Hai la Sfatul Popular.

Nu ma duc c-am fost o data
Si-am cazut cu nasu’-n balta.

Dupa ce termina, statu nemiscat inca vreo trei secunde si apoi deschise larg ochii si privi in sala. Nimeni nu se misca. Nimeni nu indraznea sa faca vreun gest, parca nevenindu-le sa creada ca tocmai asistasera la asa ceva.
Realizand ca trebuie sa faca ceva, se apropie de microfon si zambind larg spuse:
– A, scuze, asta a fost tot! Multumesc!

Ca la un semnal dinainte stabilit, sala izbucni in urale. Peste 1,000 de oameni se ridicara in picioare aplaudandu-l frenetic, strigand “Bravo!” si fluierand ca la un concert. Unii, mai emotivi, aveau chiar lacrimi in ochi.

Erau cu totii atat de entuziasmati pentru ca ii cunosteau povestea acestui tanar de 25 de ani. Povestea lui si povestea acelei poezii. Fusese prima poezie pe care o invatase in viata lui. La 8 ani. Asta dupa ce la nastere fusese diagnosticat cu tetrapareza spastica.

Astazi insa, Tudor era absolvent de facultate.