Despre bullying și despre moarte

Mădălina era o fată de 33 de ani. Nici foarte frumoasă, nici urâtă. Făcuse o facultate și acum o urma pe cea de-a doua. Grasă. Mereu în căutarea unui job. Având mereu senzația (din cauza celorlalți și a standardelor societății din ziua de azi) că nu e suficient de bună. Că nu a făcut nimic până la această vârstă.
Mădălina era o fată care încerca, pe cât putea, să îi ajute pe ceilalți. Am văzut asta în toate acțiunile organizate de Asociația 1 Leu în ultimii doi ani. Au fost evenimente la care am fost doar noi, membrii Asociației. Și Mădălina. Își dorea să se implice și am văzut de pe Facebook că o făcea nu doar în proiectul nostru.

Mădălina a murit ieri. La 33 de ani. Nu știu cu o certitudine de 100%, dar am aflat din relatarea cuiva care a cunoscut-o că la ultimul loc de muncă ar fi fost supusă la un “mobbing” – adică atunci când un grup întreg face bullying asupra unui individ. Acest lucru ar fi afectat-o foarte tare și prin septembrie a suferit un atac cerebral. Au urmat o serie de operații, dar în final, ieri, a murit.

Ca să fiu 100% corect, nu știu sigur dacă chiar așa stau lucrurile. Singurul lucru sigur e că Mădălina nu mai e. Și chiar dacă nu a fost cazul ei (deși e nevoie de un stress foarte mare pentru a suferi la vârsta asta un atac cerebral), e la fel de sigur că bullying-ul și/sau mobbing-ul sunt o realitate și una care poate duce la moarte.

Ce fel de adult trebuie să fii ca să faci asta unui alt adult? Câte traume trebuie să fi trăit în copilărie ca să ajungi să-ți bați joc de un om astfel încât să-i cauzezi, într-un final, moartea? Cel mai probabil, un adult care ai fost și tu batjocorit când erai mic. Sau n-ai fost iubit. Sau ai fost abuzat. Sau, sau, sau, sau….

De prea multe ori alegem să întoarcem capul atunci când vedem un bullying în jurul nostru, făcut asupra unui copil. Ne gândim că asta face parte din “ritualul de creștere” și că așa, va învăța să facă față vicisitudinilor vieții. Că se va căli. Că e necesar să îndure puțină umilință. Doamne, cât de greșit gândim! Nimic din cele de mai sus nu e adevărat, și nu o spun eu, o spun toate studiile.

Ceea ce ar trebui să le arătăm copiilor e că noi, adulții, nu vom tolera un comportament neadecvat. Al altui copil sau al altui adult. Că suntem preocupați de suferința altuia și nu indiferenți la ea. Că niciun copil nu ar trebui să treacă prin așa ceva, ci ar trebui să se simtă mereu ocrotit și liber să fie cum vrea el să fie, indiferent ce înseamnă asta. Indiferent că poartă ochelari sau nu, că e prea gras sau prea slab, că nu e bun la sport, că e gay sau nu, că are credință în vreun Dumnezeu sau nu, că se îmbracă altfel sau că vrea să fie altfel. Ar trebui să le arătăm copiilor că fiecare dintre ei este minunat așa cum este. Pentru că este minunat, așa cum este.

Atunci când un copil sau un adult moare din cauza faptului că noi nu am făcut nimic, ar trebui să ne simțim cu toții un pic vinovații. Și să schimbăm ceva la noi. LA NOI. Până să schimbăm la alții, să schimbăm la noi. Și să nu mai lăsăm aceste lucruri oribile să se întâmple.
Dar noi nu facem asta. Suferim un pic, scriem un pic, promitem să ne schimbăm și apoi, în câteva zile ne vedem mai departe de viața noastră. E atâta rău în aceste lucruri, încât uneori mă întreb dacă mai avem vreo șansă să ne revenim, ca specie, sau am depășit un prag critic după care nu mai există cale de întoarcere.

Un om de 33 de ani a suferit un atac cerebral și a murit. Odihnește-te în pace, Mădălina! Îmi pare rău că ai cunoscut atâta răutate în viața ta, nu meritai acest lucru. Nimeni nu merită acest lucru.

4 Comments

  1. Foarte de acord cu mesajul tau legat de bullying si mobbing si cu intentia de a trage un semnal de alarma, insa modul de scriere si descrierea facuta Madalinei…acel “grasa” si acel “dar în final, a murit”, imi stau pe retina. Cu atat mai mult cu cat te intitulezi”cel mai bun tata”, ar trebui sa stii ca fiecare om e frumos in felul lui si mai ales in ochii parintilor si celor dragi lui.Nu asta conta cu adevarat. Ci sufletul ei bun si dorinta ei de a ajuta mereu pe ceilalti. Tu ca tata, cum te-ai simti daca ai trece printr-o asemenea tragedie si ai vedea un text in care cineva iti face copilul gras si “nici foarte frumos, nici urat”? Poate ca intentia ta nu a fost una rau intentionata, dar cand scrii un articol, citeste-l de mai multe ori si gandeste-te bine ce vrei sa transmiti si cum transmiti.

  2. de ce speculați? da, e groaznic că a murit dar faceți două speculații: 1. că a fost supusă mobbingului (pe baza a ce spune cineva) – poate e adevărat și a 2. că există o relație de cauzalitate între mobbing și accidentul vascular cerebral (pe baza a ce document/pregătire medicală?)
    Poate chiar așa au stat lucrurile dar nu aveți dovezi. Și vă ascundeți în spatele unui “nu știu cu certitiduine 100%”. In așa ceva, nu puteți să vă jucați cu presupuneri. Ce faceți dacă Mădălina chiar a fost supusă mobbingului dar mobbingul nu a avut de a face cu moarte ei? Poate că cei care au supus-o mobbingului vor fi considerați vinovați de către alți colegi și supuși, la rândului lor mobbingului. Mișto, nu?

    • Nu maă ascund și tocmai de aceea am spus de la început că s-ar putea să nu fie cazul. Dar știu sigur, sunt atâtea cazuri, în care mobbingul și bullyingul au dus la moarte. Și cred că trebuie făcut ceva, la nivel instituțional și național pentru a opri această gravă problemă. Nu mi-am propus să acuz pe nimeni, mi-am propus să acuz un fenomen real care poate a avut sau n-a avut legătură cu moartea Mădălinei. Dacă v-a deranjat acest text, îmi pare rău.

  3. Din pacate asta e lumea in prezent, rautate peste tot. Eu am cerut ajutor si am reusit sa fac fata la tot. Dumnezeu sa o odihneasca pacat…

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*