3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi. 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi. 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor.
La nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unul raport al Organizaţiei Mondialea Sănătăţii (OMS), cu 17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alţi elevi cel puţin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%.
Acestea sunt cifrele seci și care nu mai pot fi catalogate de mult ca fiind doar “îngrijorătoare”, cifre reieșite în urma ultimului studiu despre bullying realizat de Salvați Copiii. Ocazie cu care Asociația a și lansat o campanie de prevenire și stopare a bullyingului, campanie care are mai multe obiective, dintre care, mie personal, mi-a sărit în ochi următorul:
Conştientizarea faptului că indiferent de rolul asumat într-o situaţie de bullying, toţi copiii sunt victime.
Mi se pare cel mai important obiectiv pentru că, realist vorbind, orice am face și oricât ne-am strădui, nu vom reuși să oprim fenomenul de bullying. Nu au reușit alții, prin alte țări, unde deja cred că au strategii naționale anti-bullying, așa că nu vom reuși nici noi. Dar dacă reușim să înțelegem că toți, TOȚI copiii participanți la un act de bullying sunt victime, avem șansa să diminuăm acest fenomen. Dacă îi tratăm cu înțelegere, cu empatie, cu dorința reală de a-i ajuta, atât pe victime, cât ș pe agresori și pe martorii care nu se implică, poate ajungem să înțelegem de ce fac asta și poate ne iese să schimbăm ceva.
Cred cu toată tăria și convingerea că cea mai bună armă împotriva bullying-ului este blândețea. Căci avem și celălalt exemplu: când răspundem cu violență la violență, doar oprim violența pe moment, nu schimbăm un comportament.
Când îl facem de râs în public pe un copil care a umilit un alt copil, nu facem decât să-l înrăim mai rău, îi alimentăm dorința de răzbunare și îi arătăm că lumea e un loc rău în care nu supraviețuiesc decât cei foarte puternici și care dispun de puterea lor așa cum vor.
Știu că ceea ce povestesc sună “din cărți”, dar am văzut de atâtea ori cât de bine îi face unui agresor să-l asculte și pe el cineva. Căci nimeni nu se naște agresor de bullying, cu toții devenim (da, și asta mai cred: că la un moment dat, cu toții am fost sau suntem și victime, dar și agresori de bullying) din cauza unor motive, diferite de la om la om. Și ceea ce avem nevoie este ca cineva să ne asculte, să ne putem spune of-ul cuiva înt-un dialog, căci altfel ajungem să ne vărsăm of-ul pe cineva prin amenințări, batjocură sau chiar violență fizică.
Îmi aduc aminte de diferite momente în care, copil sau adolescent fiind, am fost și eu bully. Și când îmi aduc aminte, realizez că acel comportament a fost ca urmare a felului în care mă simțeam la acel moment, fie că tocmai fusesem certat, mă făcusem de râs sau mai știu eu ce. Și, da, cu mintea de acum, probabil că aș ști să gestionez altfel acele momente. Dar nu mai pot face asta. În schimb, atunci când văd un act de bullying, după ce mă asigur că victima e cât de cât ok, încerc să discut cu agresorul, să-l întreb de ce face asta, cum crede că se simte victima lui, cum se simte el când face asta. Și, de cele mai multe ori, copilul respectiv își deschide sufletul și-mi spune ce-l “doare” și pe el.. Sigur că după ce pleacă, cel mai probabil va repeta bullying-ul cu prima ocazie ivită. Dar dacă am fi din ce în ce mai mulți cei care, cu toată sau cât mai multă dragoste și înțelegere, am sta de vorbă atât cu victimele, câ și cu agresorii, poate am reuși să diminuăm avest fenomen. Dacă am discuta cu martorii și le-am spune că dacă nu fac nimic este ca și cum ar lua partea agresorului, poate unii dintre ei nu ar mai rămâne pasivi data următoare.
Dacă, dacă, dacă…
Nu vom putea să oprim bullying-ul prea curând. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să rămânem nepăsători la acest fenomen groaznic. Este cel mai rău lucru pe care am putea să-l facem, mai ales că, în cele mai extreme situații, bullying-ul poate duce și la moartea cuiva. Sigur, e puțin probabil să se întâmple cuiva pe are îl cunoaștem. Doar că, vedeți voi, așa probabil că au zis toți cei apropiați unei victime sau unui agresor, până să se întâmple ceva atât de extrem.
Follow
Send
Cred ca e prea lung comentariul si de asta nu intra. O sa va scriu un mail mai degraba.
Scriu inca o data.
Va rog sa ma ajutati cu un sfat sa rezolv o situatie. Fetita mea este in clasa pregatiroare si are o colega de clasa care o sacaie mereu. La vreo 3 saptamani de la inceperea scolii, a sechestrat-o in baie unde a pus-o sa se dea cu capul de pereti si sa ii “arate prunica”, lucruri pe care a mea le-a executat, de frica. A mai pus-o sa bage capul in wc, dar zice a mea ca nu a facut asta de scarba. Tot semestrul trecut, nu a facut sport deloc, ca o tinea fetita aceea cu forta in vestiar. Eu am aflat tangential, semestrul acesta de la bunica altei fetite… Fiica mea a inceput sa manance in nestire, compenseaza suferinta de acolo. Are 32kg la 6.5 ani…
Ieri, au fost la teatru de papusi cu clasa, si pe drum fata aceea ii tot baga degetul in fund (prin geaca) fiicei mele. Cand fetita mea i-a spus ferm (ca invatam acum asertivitatea) ca nu ii place si sa inceteze, fetita aceea a plesnit-o peste fata. La teatru, cand erau faze interesante, toti copii se ridicau, pe a mea o tinea tintuita de umeri sa stea jos. Invatatoarea a vazut si a pedepsit-o, asa ca, la plecare a impins-o pe fiica-mea pe scarile teatrului de-a dura…
Autoritatile se declara neputincioase, parintii sunt de etnie cred, au 4 copii facuti intr-o garsoniera, din care 3 sunt in scoala…
Limbaj gen p… ma-tii, curva, “linsul p..dii” la ordinea zilei. Nu stiu incotro s-o apuc, psiholoaga scolii a zis ca nu are rost s-o mut, ca oriunde sunt copii asa si s-o scot din starea de victima si printesa mamei…
Va rog mult, ajutati-ma macar cu un sfat, ca imi dau lacrimile cand ma gandesc ca o trimit in fiecare zi in mediul ala…si ea plane ca la scoala sunt multi copii rai…
Oare a intrat comentariul in moderare sau…