Despre agresivitatea fizică sau ce ar trebui să-i învățăm pe băieții noștri

Să fie clar de la început și să rămână scris: dacă vreodată băiatul meu va agresa sau abuza fizic vreo fată sau femeie, atunci eu voi fi eșuat lamentabil ca părinte, nereușind să-i transmit una dintre cele mai importante valori pentru mine, și anume respectul față de ceilalți.

Acestea fiind spuse, cred că noi, ca tați de băieți, ar trebui să-i învățăm pe copiii noștri câteva lucruri, astfel încât ei să crească și să devină niște adulți responsabili, respectuoși, iubitori și atenți la partenerele lor.

În primul rând ar trebui să-i învățăm că “Nu” înseamnă “Nu”. “Nu” nu înseamnă nici “Da”, nici “Poate”, chiar dacă e spus într-un anumit fel. Dacă o fată (sau un băiat) spune “Nu”, vrând să zică, de fapt, “Da”, atunci să fie sănătoasă, pierderea e a ei. Căci altfel, dacă ei nu învață să respecte acel “Nu” de fiecare dată, ci, eventual, să-l interpreteze în funcție de context, se poate ajunge la niște situații tragice.

Ar trebui să-i învățăm și că violența fizică nu este niciodată o soluție pentru a câștiga o dispută sau pentru a-ți impune punctul de vedere. În situații excepționale, violența poate fi un răspuns, o formă de apărare. În rest, trebuie să fii foarte, foarte prost ca să ajungă să fie nevoie să dai cu pumnul sau cu palma pentru a demonstra alteia sau altuia că tu ești cel mai tare, că tu ai dreptate.

Ținând cont de ușurința cu care copiii din ziua de azi au acces la pornografie, ar trebui să-i învățăm, la vârsta potrivită, că sexul în viața reală nu arată ca sexul din filme. Că a face sex e o chestie super mișto atâta vreme cât și-o doresc ambii parteneri, nu doar unul dintre ei. Și că tot ce precede actul sexual, cum ar fi dating-ul și preludiul, precum și tot ce urmează actului sexual, cum ar fi când ea adoarme în brațele tale, sunt momente la fel de importante ca și actul în sine și nu ar trebui neglijate sau sărite, căci ele, împreună, îți oferă niște clipe de neuitat.

Și ar mai trebui să îi învățăm că doar pentru că ești mai puternic, mai bogat, mai deștept, mai școlit sau mai oricum altcumva, acest lucru nu te face superior celuilalt sau celeilalte, nu îți conferă drepturi în plus, nu te scutește de toate îndatoririle pe care le avem cu toții. Ba, din contră, dacă ești ceva din cele descrise mai sus, ar trebui să fi devenit și mai empatic și mai înțelegător pentru nevoile celuilalt și să acționezi în consecință.

Nu în ultimul rând, ar trebui să-i învățăm că alegerile de viață ale unuia sau alteia nu ar trebui să-i confere mai multe sau mai puține drepturi. Și să îi învățăm să îi judece mai puțin aspru pe ceilalți. Și dacă tot vrem să judecăm pe cineva, poate ar fi bine să începem cu noi înșine, căci niciunul dintre noi nu este bun sau rău, ci undeva între și că atunci când avem cu adevărat nevoie de ajutor, când suntem în pericol, ar trebui să avem cu toții aceleași drepturi să primim ajutorul dorit, iar ceilalți să nu aibă un moment în care să se gândească dacă ne ajută sau nu, doar pentru că nu le place de fața noastră, de sexul nostru, de partenerii noștri, de culoarea pielii, orientarea sexuală sau credința noastră.

Am crescut într-o familie în care tata (crescut la rândul lui în ceea ce era la vremea respectivă o mahala și care a trebuit să supraviețuiască acolo), nu a ridicat nici măcar o dată mâna asupra mamei sau, de fapt, asupra nimănui altcuiva. Nu l-am simțit niciodată agresiv fizic. Și el, ca și restul lumii, a avut și are metehnele sale. Dar mereu a avut acest respect pentru femeile din viața sa. Așa că în mintea mea, nici măcar nu-mi pot închipui cum ar fi să împing o femeie, s-o bat sau s-o agresez. În principal, datorită lui. Sper să pot face și eu asta pentru băiatul meu și pentru femeile care vor exista în viața sa.

sursa foto: https://knowitallnancy.com/know-it-all-nancy/blog/believe-it-or-not-verbal-abuse-planned-event

Follow

Send