De ce se dau copiii cu curu’ de pământ?

Cu siguranță știți și voi măcar un copil care face chestia asta, datul cu curu’ de pământ, nu? Dacă sunteți părinți, îl știți pe-al vostru, dacă nu sunteți părinți, aveți vreun ciutan enervant pin preajmă care v-a scos din sărite cu așa ceva la un moment dat.
Ce? Dacă există și copii care nu fac acest lucru? Păi hai să-i numărăm pe ăștia pe care-i știu eu: ăla a lu’ aia, ăla urât a lu’ fostul coleg, aia mică….mda, exact, totalul este NICIUNUL. Nu există așa ceva! Orice copil se dă curu’ de pământ, indiferent că asta înseamnă să se dea cu curu’ de pământ la propriu sau poate reprezenta o variație sub formă de: urlat din toți rărunchii până trezim și morții cei mai morți, tăvălit pe jos în mijlocul hypermarketului plin de oameni care se uită dezaprobator la părintele care ignoră copilul urlător sau țipat în mijlocul parcului Săriți, oameni buni, că ăsta mă omoară! (ăsta fiind părintele care n-a vrut să mai cumpere încă o mașinuță sau mai știu eu ce).

Preocupat fiind de acest fenomen, l-am studiat îndeaproape timp de multe decenii și am găsit un număr de răspunsuri pentru care copiii fac chestia asta, răspunsuri care, după cum veți vedea, sunt la fel de logice și evidente precum motivele pentru care copiii (ne) fac chestia asta.

Deci, de ce se dau copiii cu curu’ de pământ?

  • Pentru că pot
  • De ce nu?
  • De treci codrii de aramă. (ăsta este cel mai imbecil răspuns pe care îl foloseam noi în perioada gimnaziului…partea mai tristă e că ni se părea foarte inteligent.)
  • Pentru că așa îi învățăm de mici un principiu de bază al acestei lumi: la șantaj cel mai bine răspunzi c-o mită!
  • Pentru că Ce nu-nțelegi, dinozaurul ăsta chiar îmi trebuie, trebuie, trebuie, TREBUIE!!!!!!
  • Pentru că pe unii ne-a mâncat în cur să le promitem că n-o să-i batem nciodată.
  • De distracție în public. Ce, vouă nu vă place să-l faceți pe unul mai mare ca voi de rahat?
  • Pentru că n-are niciun părinte atâta răbdare câtă rezistență la urlat sau la tăvălit are un copil.
  • Pentru că îi iubim orice ar face. Și nu, nu asta e problema. Problema e că știu și ei asta.
  • Pentru că la un moment dat trebuie să plătim și noi pentru toate daturile cu curu’ de pământ pe care le-am pricinuit alor noștri.

Sursa foto: http://www.stuffmomssay.com

4 Comments

  1. Ba există și a existat! Noi suntem patru fete la părinți și niciodată, niciuna dintre noi nu a făcut așa ceva. Și cum noi avem toate peste 40 de ani, vezi cum stai cu studiul de decenii.
    Am doi copii care au trecut de 25 de ani și niciunul dintre ei nu s-au dat vreodată în spectacol, niciunde. Nici măcar în propria casă, așa de amorul urlatului. Între a fi părinte și a da educație copiilor tăi și a face pe prietenul copiilor tăi, este cale lungă. Moda de astăzi cu ”să nu spui NU copilului că-i faci praf personalitatea”, ține până la primele momente când realizezi că-i prea târziu să-l mai educi. Părintele este părinte. Nici cel mai bun prieten, nici cea mai grozavă companie. Părintelui i se datorează respect și ascultare. Când spune un cuvânt, copilul trebuie să asculte. Nu înseamnă că trebuie să lovești, dar dacă toți părinții ar fi urmați peste tot de astfel de urlători și dătători cu curu’, viața asta ar fi un coșmar.

    • Roxana, n-o să combat absolut nimic din ce ai spus tu pentru simplul fapt că eu am scris articolul în spirit relaxat. Dacâ tu consideri că tu ai dreptate și eu am greșit nu am nici cea mai mică problemă cu asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*