Daddy Boss

Fugea de poliție. Nu știa exact ce făcuse, dar sigur făcuse ceva, așa că fugea. Și chiar în mijlocul alergării auzi în apropiere acordurile unei melodii binecunoscute. Nu știa de unde vine, dar nu se mai oprea. Din toate părțile îl invadau ritmuri de manea:

Giani, să nu faci vreo dudă,
Sunt eu, Marele Tău Șef,
Chiar de dormi sau ești pă budă,
Răspunde, chiar de n-ai chef!

Giani se trezi lac de sudoare și buimac. Măcar scăpase de poliție. Dar iar era 2:37 dimineața și îl suna Boss. Of, se gândi, de unde tre să îl mai culeagă acum? 
– Da, bre, ești bine?
– Gia-ni! Gia-niiiiiii!
– Boss, ce s-a întâmplat!!?? E de rău?
– Gia-a-a-ni-iiiiii!
– Boss, atât de nasol? Să nu zici că nu te-a mai pus primarul din Măgurele cap de afiș la Zilele orașului?
– Nu, Giani, am cea mai bună veste! zise Boss, printre sughițuri.
– Aoleo! A murit Fane Parizer?
– Nu, o să fiu tată!!!
– A..iarăși?
Boss se opri instantaneu din plâns:
– Ce-ai zis, Giani, să-ți moară toate cele 3 amante?
– Nimic..Adică mai ai acasă 4 fete…
– Păi tocmai asta e, Gia-aa-ni-i! își reîncepu Boss tânguirea. Că am fost la Autentica Mama Râma și mi-a dat în pătrunjel și s-a jurat pe farmecele ei c-o să am băiat.
– Asta da veste bună, Boss! Deși dacă mai făceai o fată îți puteai face o echipă de baschet..Hehehehehe!
Liniște.
– Și când mă gândesc că am compus special pentru tine un rington…

După vreo 8 luni….

Era o dimineață liniștită în maternitate. Și binemeritată, pentru că ultimele două fuseseră un adevărat haos. Agitație și aglomerație non-stop. Azi însă nu aveau programată nicio naștere. Totul părea să fie într-un echilibru perf
– Naș-TEM! NAȘ-TEEEEEEEM! urlă Boss, dând buzna în holul spitalului. Ajutooor!
Se opri în dreptul recepției. Asistenta de serviciu, o doamnă în etate, corpolentă și cu un ecuson pe care scria “Tania” se uita impasibilă la el.
– Ce stai? Fă ceva! N-auzi că naștem?
– Felicitări….Dumneavoastră și mai cine?
– Soția mea!
– Ce bucurie! Și ati venit doar să ne anunțați sau dânsa vine singurică cu autobuzul?
– Nu, e cu Giani în spate! Totul e pregătit?
– La cât sunteți de agitat pare că e primul copil.
– Nu, al cincilea.
– ….
– Da’ e primul băiat.
– Ah, ce păcat, încă o fată și făceați o echipă de baschet…
– Auzi, începi și tu ca Giani?
– Mă scuzați, cine este acest Gia…
– NAȘTEM! NAȘ-TE-EM! urlă și Giani, în timp ce se târa înăuntru ținând 4 genți într-o mână și sprijinind gravida cu cealaltă. Să moară mama, Ursula, sigur n-ai tripleți?
– Nu, avorton nefericit ce ești..dar sunt genul care reține multă apă, zise soția lui Boss, care bătea bine spre suta de kile.
Apărură doi infirmieri cu un scaun cu rotile. Ursula se așeză fericită. Giani, și mai fericit, păru că respiră după multă vreme.
– Făi, să ai grjă de băiatul meu! mai apucă să zică Boss în timp ce Ursula era condusă spre sala de operații. Contracțiile se înmulțiseră și chiar putea naște din moment în moment.

– Buuun! zise Tania. Acum că ne-am liniștit cu toții, haideți să ne ocupăm de acte. Înțeleg că dumneavoastră sunteți mult prea fericitul tată.
– Io!
– Numele, vă rog?
– Boss.
Tania își ridică privirea pe deasupra ochelarilor.
– Numele complet, vă rog?
– Boss de la Măgurele.
– Excelent, asta ne mai lipsea, își zise ea în barbă. O să fie foarte interesant. Ok, domnule de la Măgurele, îmi dați vă rog buletinul?
– Giani, unde mi-e buletinul?
– Aici, la mine, lângă toate actele tale. Poftim!
– Aha! Continuă Tania. Deci, domnule Cireadă, vă rog să completați acest formular.
– Giani! Vino repede!
– Da, Boss!
– Mai știi boala aia nasoală a mea de la mână?
– Boss, tu n-ai fost niciodata bolnav la mână.
– Ba da, mă, aia de ma împiedică să țin pixul.
– Habar n-am des…
– Tre să scriu ceva, boule! îi spuse Boss printre dinți, sperând să nu-l audă asistenta. Marș și completează tu!
– A, gata! Are tremur sciatic nervo-optic, îi explică Giani Taniei. O să completez eu formularul.
– Mda, zise asistenta. Bun, domnule Cireadă..
– Boss!
Tania se uită iar pe deasupra ochelarilor.
– Doriți ca doamna să stea singură în cameră sau cu încă cineva.
– Nu, doamnă, am rezervat apartamentul prezidențial.
– Ce-ați rezervat?
– Apartamentul prezidențial.
– Unde?
– Aici, la spital. De acum 8 luni l-am luat.
Tania verifică în computer. Zâmbi pentru prima oară, respiră adânc și spuse:
– Este adevărat că aveți o rezervare pentru Salonul VIP…doar că este pentru săptămâna viitoare, când ar fi trebuit să nască doamna.
– Păi , nu-i nimic, dați-mi-l acu’.
– Nu pot, stă altcineva în el de 2 zile.
– Cine?
– Cine l-a rezervat pentru această perioadă și a născut la termen. Un domn Titel Fărâmă.
– Ah! țipă Boss și se luă cu mâna de inimă.
– Fane Parizer, zise, parcă mai mult pentru el, Giani.
– Opriți operația! Începu să se agite din nou Boss. Ursulo, ține băiatul în tine. Plecăm!
– Domnule, deja a-nceput operația, vă rog să vă calmați, mai sunt și alți pacienți.
– Păi cum să stea Parizer în apartamentul prezidențial și noi în vrun singăl, doamnă! O să râdă comunitatea de mine 5 ani.
Impasibilă, Tania întrebă:
– Deci, singură în cameră sau cu încă cineva?
– Singură, doamnă. Dar cât mai departe de ăla, vă rog. Dacă se poate la alt etaj.
– Nici dacă vroiam nu puteam să va pun lângă, zise cu părere de rău în glas asistenta. Domnul Fărâmă a rezervat o aripă întreagă. A zis că vrea să aibă toată familia aproape.
Boss își dădu o palmă peste față.
– Bei, Giani, ce deștept e ăsta! Tu de ce nu te-ai gândit la asta?

Exact în acel moment se deschiseră ușile spitalului și Fane Parizer își făcu apariția urmat de un grup compact de “asistenți”.
– Boss? Ce plăcere.. ce faci aici, la vreun control cu Ursula?
– Nu, zise Boss fără nicio urmă din entuziasmul anterior. S-a apucat să nască mai devreme.
– Vai, ce bucurie! Și noi am născut alaltăieri. Uite, acu’ am ieșit să le iau câte un cadou lu’ Titel junior și lu’ Cleopatra.
Boss și Giani își lungiră capetele în spatele lui Fane și văzură 6 băieți cu brațele pline de flori. Probabil că nu mai exista floare de cumpărat pe o rază de 1 km. Alți doi se chinuiau să manevreze un muțunachi de pluș de un metru juma’ înălțime.
– Felicitări! reuși să pronunțe Boss. Apoi, precum pasărea Phoenix, reînvie și el:
– Și eu o să am un băiat. Tre să apară!
– Bravo! Poate mai târziu sau mâine treceți pe la apartamentul prezidențial unde suntem noi cazați, să se cunoască copiii.
– Salon VIP, zise Boss.
– Ce?

Chiar în acel moment apărură în hol o doctoriță și o asistentă care împingeau un pătuț cu un nou născut în el.
– Cine este fericitul tată al acestei minunate fetițe? întrebă neonatoloaga.
– Nuuuuuuuu! zise Boss și se aruncă pe jos, în spasme de plâns.
Toată lumea încremeni. Toți erau șocați, nimeni nu era în stare să scoată vreun cuvânt. Giani încerca să-l consoleze pe Boss, dar acesta era pe punctul de a intra în convulsii.
– Și-ar fi dorit băiat, zise Parizer încet, parcă pentru a nu perturba suferința celuilalt artist. Mai are patru de-astea acasă.
Boss auzi cuvintele rivalului său. Și, fără să știe cum sau de ce, acestea îl mișcară. Simți că îl cuprinde starea creativă. Simți că muzica și cuvintele îi stau în gât și că neapărat trebuie să le scoată de acolo. Se ridică încet, ajutat de Giani, ceru un pic de spațiu în jurul său, porni să bată un ritm cu palmele în piept și cu glasul plin de jale începu să cânte:

Mi-am dorit să am băiat,
Să-l fac Mare Împărat,
Dumnezeu mi-a dat iar fată,
Ca să-i fiu Cel Mai Bun Tată!

– Vezi, prostule? șopti Parizer către Buric, aghiotantul său. De-asta e Cireadă Boss. Că mă poate face până și pe mine să plâng.