Cum crezi că te-ar caracteriza copilul tău?

Deja suntem două tabere: cei care își bat copiii și cei care nu. Dacă nu ești cu noi, ești clar împotriva noastră, oricare am fi “noi”. Cădem (dacă nu am făcut-o deja) pe o pantă extrem de periculoasă, și anume să îi considerăm niște sfinți pe cei care nu-și bat copiii (ceea ce nu sunt) și să-i demonizăm pe toți cei care o fac (ceea ce nu sunt). Sau poate exact invers, având în vedere procentajele.
Ne judecăm abilitățile de părinte prin prisma doar a acestui aspect, ignorând tot restul. Ca și cum doar acest aspect ar fi singurul care să îi asigure copilului nostru un viitor luminos, orice ar însemna asta. În realitate, a fi părinte înseamnă mult mai mult. Mult mai mult.
Așa că azi dimineață mi-a venit în cap un exercițiu. Am tot auzit, mai ales în ultima săptămână, expresia “Și ai mei m-au bătut, dar eu chiar sunt ok”. Habar n-am dacă e așa sau nu, și nu asta mă interesează. Ci vreau să îi invit pe cei care spun asta să se gândească la ce cred că ar spune părinții lor dacă ar citi/auzi această caracterizare despre ei.
Adică, nu că ar spune veșnicul refren ”Da’ și tu ți-o meritai/uite ce bine ți-a prins!” Ce-ar gândi ei dacă ar fi sinceri cu ei înșiși. Ar fi mândri că ai lor copii spun și gândesc asta despre ei?

Eu cred că nu, așa că m-am gândit la ce ar povesti Mark despre mine dacă ar fi acum adult și l-ar întreba cineva cum am fost eu ca părinte. Care ar fi primele chestii care i-ar veni în cap? Și nu vorbesc despre ce mi-ar plăcea să spună, ci despre acele lucruri, bune sau rele, pe care le fac des, conștient sau nu, și care au cel mai mare potențial să îi rămână în memorie. who+do+you+think+you+are+(wide)
Mi s-a părut un exercițiu foarte bun pentru mine însumi, greu pe alocuri când a trebuit să-mi recunosc anumite comportamente, dar extrem de util. Nu știu dacă ar povesti toate aceste lucruri (sau măcar pe vreunul dintre ele) dar dacă ar face-o, n-ar minți cu nimic:

– “S-a jucat foarte mult cu mine”
– “Ne-am luptat aproape în fiecare zi..ce mișto a fost asta!”
– “Se scobea mult în nas”
– “Și el și maică-mea îmi spuneau mereu că pentru ei sunt cea mai importantă persoană și asta mi-a plăcut la nebunie”
– “Uram că stătea prea mult pe căcatul ăla de telefon și pe Facebook”
– “Râdeam mult împreună și îmi aduc aminte cât de fericit eram când reușeam eu să-l fac să râdă cu vreo dudă de-a mea”
– “Avea o voce atât de groasă, încât dacă se enerva și țipa prin casă, mă speriam rău de tot”
– “Mi-au spus amândoi mereu cât de mult mă iubesc”
– “Când ne luptam, uneori îl loveam rău de tot din greșeală și atunci îmi spunea că îi vine să-mi tragă una. N-a făcut-o niciodată și zicea că e o diferență uriașă între a zice și a face. Dar țin minte și acum cât de tare mă speriam în momentele alea, nu îmi închipuiam decât cum îmi trage una.”
– “Se uita mult prea mult la televizor”
– “Mă ținea în brațe ori de câte ori plângeam sau mă enervam rău de tot. Amândoi făceau chestia asta. Eu ziceam că nu vreau, dar abia așteptam să o facă, mi-era bine acolo.”
– “Era praf la reparat lucruri prin casă, așa că prefera pur și simplu să le ignore. Noroc cu maică-mea că stătea cu gura pe el, că n-ar fi schimbat niciun bec din proprie inițiativă.”
– “Vorbea mult cu mine și îmi povestea tot felul de chestii. Și mi-a citit foarte mult.”
– “Îmi plăcea mult când mă gâdila.”

Sunt departe de a fi părintele perfect și nici nu-mi doresc asta pentru că i-aș proiecta lui Mark un model greșit după care (poate) să se ghideze. Prefer să mă vadă așa cum sunt: un om ca oricare altul, care îl consideră pe el cel mai minunat copil de pe Planetă, care greșește mult dar care e în stare să recunoască asta (în primul rând față de el însuși și apoi și față de alții) și un om care se străduie să fie mereu un pic mai bun. Pentru el, copilul său.

Și dacă mă uit pe lista de mai sus, cred că ar trebui să mă strădui mai abitir. ☺

PS Nu știu dacă vrei să împarți cu mine/noi ce crezi că ar spune copilul tău despre tine, deși mi-ar plăcea tare mult să aflu, indiferent ce ți-ar ieși. Nu am nicio autoritate să judec vreun răspuns și nici nu-mi doresc să fac asta, sunt doar curios. Dar și dacă nu vrei să o faci public, îți recomand să faci acest exercițiu tu cu tine. O să-ți prindă bine, promit. ☺

PS 2 Poți să faci asta și dacă n-ai copii. Închipuie-ți ce ar spune prietenul/prietena ta despre tine în lipsa ta. Chestii importante, nu bârfe. Doar atât: fii sincer cu tine însuți, că nu te vede nimeni. ☺

sursa foto: www.westsidefaithcenter.com

2 Comments

  1. “mama ne gadila pana lesinam de ras, apoi se oprea, respira, si o lua de la capat!”
    “mama facea paine tot timpul”
    “mama dormea cu noi si asta ne facea cei mai fericiti din lume. si pe tata..cel mai nefericit, dar noua nu ne pasa, oricum”
    “mama dansa pe cele mai tari si complet necunoscute melodii arabesti din lume”
    “mama ne arata Lacul Lebedelor pe youtube si ne lasa sa dansam ca balerinele”
    “mama juca fotbal cu noi prin casa, cu mingea de baschet a lui tata”
    “mama urla ca nebuna si trantea usi si fix in 5 minute dupa urlete, venea si ne intreba daca vrem sa mancam ceva complet interzis – un borcan de nutella sau bomboane sau kfc, o galeata, noi doua”
    “mama bea suc de portocale foarte mult”
    “mama bea cola pe furis”
    “mama ne explica la 5 ani ce sunt drogurile”
    “mama ne-a spus in absolut fiecare zi a ei de mama ca ne iubeste, chiar daca eram la km departare de ea”

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*