Cu totii avem un Toni. Putini o realizam.

– Bai, Zamfire, vad ca te-ai apucat sa scrii pe blogul ala al tau. Cand scrii si despre mine?
– Mai, nu prea am cum. Tocmai pentru ca e un blog, scriu mai degraba despre mine.
– Hai, te rog eu, scrie si despre mine sa ma placa fetele alea care iti citesc tie blogul!
– Cum sa-ti spun, chiar nu e un blog de matrimoniale.
– Adica, cum, ba, Zamfire, poti sa scrii despre jucarii si vacante si nu poti sa scrii despre mine?
– Nu.
………
– Deci tu chiar nu vrei sa scrii despre mine!!???

N-am cum sa scap din asta. Asa ca mai bine mai devreme decat mai tarziu…Toni este un barbat bine de 37 de ani, inalt, cu simtul umorului……

☺. Dar are dreptate. Ar fi pacat sa nu povestesc despre el. Pentru ca Toni a fost alaturi de mine intr-o perioada in care nu ma intelegeam cu nimeni, nici macar cu mine. In care eram atat de praf incat nicio reprezentanta a sexului frumos nu s-ar fi uitat la mine. In care acum mi se parea ca sunt stapanul lumii doar ca sa realizez, 5 minute mai tarziu, ca probabil nu voi face nimic in aceasta viata. Ma refer, bineinteles, la perioada adolescentei.

Da, Toni a fost cel mai bun prieten al meu in liceu. Am impartit atatea lucruri: banii (mai degraba ai lui) si sandwhich-urile (mai degraba ale mele). Ne-am ajutat unul pe altul in relatiile cu gagicile (mai degraba el pe mine) si in relatiile cu scoala (mai degraba eu pe el). Ne-am indragostit, cum altfel, de aceeasi fata. Si am rezolvat-o intr-un mod foarte matur: ne-am dus amandoi in fata ei si i-am zis ca trebuie sa aleaga. A, da, un mic amanunt: habar n-veam daca ne place pe vreunul. Dar ce-are una cu alta, nu?

Apoi, cine ar fi crezut, nu am mai fost cei mai buni prieteni. Am fost parteneri de afaceri, a fost cavaler de onoare la nunta mea si inca suntem foarte buni amici. Dovada ca practic ma obliga sa scriu despre el. Dar nu am mai fost niciodata prietenii de nedespartit din liceu.

Gandindu-ma azi noapte la asta, am realizat 2 lucruri: 1. Ca nici nu aveam cum. Suntem atat de diferiti incat daca ne-am vedea zilnic, ne-am smulge parul unul altuia. Sau cel putin eu lui. In liceu chestia asta nu conta, acum e evidenta pentru oricine.
Si 2. Chestia asta cred ca li se intampla foarte multor oameni.

Pentru ca, dupa liceu, descoperim lumea cu adevarat. Si vrem mai mult, mult mai mult. Si vrem altceva. Si ne departam de prieteni intr-o forma sau alta. Ne facem altii, iar cei vechi raman doar o amintire.

Sau nu. Aici mi se pare ca facem multi greseala. Zicem asa: ”omul asta a fost cel mai bun prieten al meu. Acum nu mai vrem aceleasi lucruri, deci nu mai putem fi cei mai buni prieteni, deci nu mai putem fi prieteni.” Gresit, zic eu. Cel putin in cazul meu.

M-am certat cu Toni pentru atat de multe lucruri. M-am certat cu Toni mai mult decat m-am certat cu oricine altcineva in viata mea. Poate chiar adunat. Doar ca de fiecare data, la un moment dat, mi se face dor de el. Mi se face dor sa stau de vorba, sa povestim aceleasi tampenii, sa radem numai noi la glumele noastre proaste. Mi se face dor. Si il sun. Sau ma suna. Si ne vedem. Si ma simt grozav dupa.

Cu totii avem cel putin un Toni. Si, vrem nu vrem, el face parte pentru totdeauna din viata noastra. Unii alegem sa fie si prezent, altii sa il pastram doar in amintiri.

Sper ca Mark sa aiba norocul meu. Sa-l intalneasca pe Toni al lui cand va avea mai multa nevoie de el. Si sa se bucure de el cat mai mult cu putinta. Chiar daca il va oftica la culme si va ramane misterul vietii lui cum celalalt va reusi sa ia o nota mai mare la proba de romana oral la BAC.

PS Toni, sper ca acum putem vorbi si despre altceva data viitoare cand ne vedem!

2 Comments

    • Asta nu stiu :)..nu m-am gandit sa-l intreb rata de succes dupa acest articol :).voi incerca sa ma interesez si sa revin cu un raspuns mai complet 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*