Care-ai mâncat, mă, ultimul dumicat?

Am o teorie interesantă, conform căreia noi, bărbații, suntem niște cretini! Nu cretini în sensul de idioți (aici încă mai fac cercetări) ci în sensul de cretini adolescenți, corpuri mai mult sau mai puțin semiumflate cu un creier preocupat de aceleași probleme ca la 16 ani: sex, fotbal, mâncare, sex, mașini, sex, tu știi cine-i nași-miu, bă?, tu cât câștigi, fraiere? etc sex.
Poate tu, țărane! probabil că vor zice mulți dintre cei 17 cititori masculi ai acestui blog, înainte de a intra pe un teren de sport și a muri de oftică că îi bate vreunu’ mai slab ca ei sau a se uita la un meci cinstit de wrestling american.

Ok, poate or fi și câteva excepții, mai ales printre liderii politici mondiali, oameni serioși care trebuie să țină lumea asta nebună într-un echilibru cât de cât. Și mă refer aici la Donald Trump. Sau Angela Merkel. Tocmai de aceea, nu voi generaliza și voi face referire strict la persoana mea, ușor inevoluată de vreo 20 de ani.
Deci, eu nu știu cum faceți voi, dar eu mor, MOR!, dacă nu mănânc EU ultima bucățică de prăjitură. Nu contează cât am mâncat până atunci, nimic, dar nimic nu se compară cu ultima bucățică. Poate să vină și Mark, lumina ochilor mei pentru care mi-aș da viața oricând, dacă aflu că el a mâncat ultima prăjitură mă apucă toate pandaliile:
Tati, ce am vorbit noi că nimeni…NIMENI nu se atinge de ultima prăjitură a lui tati? Știu că ți-era poftă și că nu apucasei să mănânci nicio bucățică până atunci, dar și mie mi-e poftă acum să-ți iau toți dinozaurii și să-i arunc în stradă! Dar uite că nu o fac. De ce? Pentru că te respect, ceea ce nu se poate spune despre tine, ciutan nerecunoscător ce ești! Dar să ne fie clar: asta chiar a fost ultima bucățică pe care ai mâncat-o, da? Până când? Până când eu voi fi în vreo ulcică pe etajeră sau internat în vreun azil….Ce? Nu, nu pot să plec chiar acum la azil.

Știu că am o problemă. Problema e că o târăsc după mine de multă vreme. Nu, asta nu e o metaforă, țin minte o întâmplare de parcă a fost acum câteva zile, deși trebuie să fi trecut mai bine de 30 de ani de-atunci: eu acasă cu sor-mea (Ili, tu nu mai știi…sper) și bunică-mea care ne făcuse vreo prăjitură. Mă duc la bucătărie, știind că acolo mă așteaptă o ditamai farfurie de prăjiGOALĂĂĂĂĂ! Cred că am făcut un preinfarct fără să știu ce-i ăla..uite, și-acum îmi bate inima mai tare când îmi aduc aminte. Nervos, dar și târșălos (da, sunt o combinație superbă de ofticos-târșălos-voce groasă-isteric pe alocuri), o caut pe sor-mea și o întreb așa…en passant și foarte diplomat (mi se pare mie):
– Auzi, așa, ca fapt divers, ai mâncat tu ultima prăjitură? (asta, cu “fapt divers” o învățasem de la văr-miu, de vârsta mea, care îmi spusese că n-am cum să dau greș dacă bag asta. Așa cum s-a dovedit foarte curând, și el era un cretin…el, că mătușă-mea mi-a zis că citește des postările mele).
Sor-mea îmi răspunde la fel de diplomată și cu tact:
– Băi, nesimțitule, nu ți-e rușine, cum să mă întrebi așa ceva? Normal că am mâncat-o, doar nu era a ta blablablablablabla
Auziți voi ce urât mi-a vorbit: Normal că am mâncat-o!

Dar uite că anii n-au trecut degeaba peste mine și acum, la 38 de ani, am o cu totul altă strategie pentru a deconspira făptașul:
– Auzi, așa ca fapt divers, ai mâncat tu ultima prăjitură? o întreb uneori pe Iulia. Căci nici nu știi cât mă bucur dacă ai făcut-o, o meritai din plin! continui tot eu, când văd primele flăcări ieșind pe nări. Vă pot spune doar atât: de sor-mea, deși cu 4 ani jumate mai mare, nu mi-a fost frică niciodată!
Dar să știți că nu sunt genul care să nu împartă, atâta timp cât mă asigur că EU voi mânca ultima bucățică. Nu e chestie să mă indispună mai rău la masă ca următorul dialog:
Eu: Mmm, ce bun e, vrei să guști? (veți observa că încă de la început stabilesc niște limite: vrei să guști? și nicidecum vrei și tu?)
Oricine altcineva: Sigur, mănâncă tu cât vrei și lasă-mi și mie puțin.
Băi, nene, ce om zdravăn la cap acceptă un astfel de târg, care este de fapt o capcană pentru că:
A. Cât e ok să lași ca să nu pari un țăran nehalit? Trebuie să lași suficient de mult și asta nu e în regulă.
B. Cum să lași altuia sau alteia ultima bucățică? Cum?
Așa că dialogul complet arată în felul următor:
Eu: Mmm, ce bun e, vrei să guști?
Oricine altcineva: Sigur, mănâncă tu cât vrei și lasă-mi și mie puțin.
Eu: Nu, lasă! Gustă tu acum puțin, și lasă-mi tu cât vrei! Din porția mea!

Vă spun, căci chiar am studiat această problemă: ea curge din cele mai vechi timpuri. După cum știți, ca un om deloc evlavios si fără frică de Dumnezeu, am studiat îndelung Biblia. Și pot să vă spun că o anumită întâmplare a fost redată acolo trunchiat. Nu greșit, ci incomplet: la Cina cea de Taină, Iisus le-a spus în felul următor celor 12 apostoli:
– Până la sfârșitul acestei mese delicioase, unul dintre voi, nu știu care, Iuda, bulangiule, va mânca ultima prăjitură de pe masă. A, da, și apoi mă va și trăda și altul se va lepăda de mine de 3 ori. Comentarii? Nu? Să aveți poftă unșpe dintre voi!
Păi dacă omul ăla făr’ de păcat s-a ofticat pentru vreo prăjiturică care nu cred să fi fost foarte gustoasă, că pe atunci nu se inventaseră încă E-urile, ce șanse am eu să nu mă enervez când descopăr că ultima mea bucățică a fost mâncată de altcineva?

N-aș fi scris postul ăsta, dacă nu m-ar fi ros ceva tare de tot: ieri mi-a făcut Iulia un chec. Da, mi l-a făcut mie și eu în generozitatea mea îl împart și cu ceilalți membri ai familiei. Azi dimineață am văzut că mai rămăseseră vreo 13/20 din el (am ochiul format). Și îi zic Iuliei:
– Pune-mi și mie o halcă la pachet! Chiar am folosit acest cuvânt care, speram eu, va rezolva problema, în sensul că îmi va pune tot checul la pachet ca să pot alege eu dacă și când îl mănânc.
Și ce să vezi? Mi-a pus doar 8/20. Ceea ce înseamnă că acasă a mai rămas o bucată…nesupravegheată…de mine. Și azi ajung abia pe la 8 seara. Și dacă n-o mai găsesc? Pe copil nu pot să-l bat..de Iulia mi-e frică drag…dar nici nu pot să țin în mine.
Așa că Ili, vezi că mâine te sun să te întreb niste chestii așa, ca fapt divers.

sursa foto: www.memegenerator.net

Follow

Send