Băbăiatule, ce caut eu aici?!?

Prin vară l-am avut invitat pe Daniel Osmanovici la Tați în dialog. Îl întâlneam pentru prima dată și după puțin timp, omul m-a luat direct:
– Băi, eu îi urmăresc pe vreo doi englezi care fac o treabă foarte mișto cu o comunitate de tați. Și mi-ar plăcea să facem și noi așa ceva. Te bagi?
– Da, mă, sigur, i-am zis eu, mai mult ca să scap de el.
– Hai, mă, să ne vedem și să punem țara la cale!
– Sigur, când vrei tu! Apoi în gând: Păi nu ne vedem noi ,dacă e?…

Lunile au trecut, el m-a mai întrebat de vreo două ori dacă nu ne vedem, eu am zis că nu prea pot când putea el și așa s-a făcut octombrie și am primit un telefon de la Daniel:
– Gata, hai să ne vedem!
Mai mult de rușinea omului m-am dus la întâlnire la Promenada. Primul care a apărut a fost Dan Cruceru (Taticool). Pe Dan îl știam, îl avusesem și pe el invitat în emisiune și-mi părea genul care spune lucrurile corecte, cele pe care le vrea telespectatorul să le audă. Adică nu mă dădeam pe spate după el. Apoi au apărut Daniel și un munte de om. La propriu. Unu’ Cezar. Mare. Care vorbea mult și ne povestea cum a lucrat el pe la Big4, câte relații are el, ce bun și deștept e el.
Dar, ce, noi eram mai proști?? Cum prindeam “microfonul”, fiecare începea, mai pe față sau mai cu manta, să se laude: că facem aia și aia, că avem nu știu ce audiențe, că rupem căcatu’n patru etc. De la un punct încolo, ascultându-i pe ei, dar și pe mine, am început să mă întreb:
– Ce dracu’ oi căuta eu aici?… Zamfire, tu nu te uiți cât de diferiți sunteți? Ia…ia, uite-l pe ăsta ce zice. Mama mea!!!…

Cumva, nu știu cum, a rămas să ne mai vedem o dată ca să ne apucăm să punem țara la cale. Care țară, fraților?, voi nu vedeți că suntem în 4 puncte cardinale diferite?? Dacă se uită cineva la noi, poate jura că în 5 minute murim unii cu alții de gât…mă rog, adică ne calcă Cezar pe toți, pe cap.

Bun, ne-am văzut și a doua oară. Am mâncat niște chinezesc și am mai aberat fiecare din amintiri, din ce am putea face, din una în alta, prostii pe care le discută bărbații când se văd. Lucruri fără substanță, aș spune eu. Până la un moment dat când le-am zis:
– Ok, hai c-o frecăm aiurea. Hai să vedem cum ar putea să ne iasă chestia asta. Ia să vedem: ce am schimba fiecare în copilăria noastră?

Pe cuvânt de onoare, în 5 minute am avut senzația că s-a auzit un ditamai zgomotul, căci deja toți ne aruncasem măștile pe jos și povesteam ca și cum eram în fața preotului sau doar cu noi înșine. Știți cum curgeau traumele copilăriei? Nu aveam timp să digerăm una, că zbang!, ne lovea următoarea. Cred că au fost două ore în care am fost părtaș la cea mai onestă discuție din viața mea. O discuție în care nimeni nu încerca să impresioneze pe nimeni, nimeni nu judeca pe nimeni, nimeni nu dădea sfaturi nimănui. Unul vorbea și trei ascultau. De fapt, nu: unul își vărsa sufletul, iar ceilalți trei erau acolo, fără a spune nimic, pentru a-l susține. A fost minunat!

Așa că am hotărât să ne și filmăm. Să îi lăsăm și pe alții să ne audă poveștile. Să îi lăsăm să ne judece, dacă vor, să ne considere slabi, dacă asta cred, să ne spună că suntem niște “muieri” în corpuri de bărbat. Căci și dacă nu ar ieși altceva din proiectul ăsta, sunt convins că noi patru, fiecare dintre noi, va ieși mult mai bine cu sine. Faptul că putem povesti ceea ce simțim, trăim, greșim, ne mândrim etc va fi în beneficiul nostru. Și sper eu, curând, și în al vostru.

Suntem atât de diferiți încât încă nu înțeleg ce căutăm împreună. Doar că atunci când suntem împreună și începem să povestim, parcă toate zidurile, toate măștile, toate prostiile din jurul nostru dispar și noi reușim să ne conectăm într-un mod pe care nu ai cum să-l explici, dacă nu îl vezi. Și eu sper ca lumea să-și dorească să vadă asta și, poate, să înțeleagă că nimeni nu e perfect, dar cu toții suntem perfectibili.

A, să nu credeți că totul e lapte și miere între noi. Am avut prima ceartă înainte să anunțăm proiectul. Medie. Cu siguranță că vor urma și altele. Mari. Ca și în viață. Important nu e dacă ne vom certa sau nu, important este ce vom face după ce ne vom certa. Cât de important va fi ceea ce avem împreună? Va reuși chimia asta să fie mai puternică decât firile noastre diferite? Eu cred și sper că da. Câci mi-e tare bine atunci când sunt cu ei.

Am (re)descoperit câ dacă reușești să-l vezi pe un om așa cum este el, nu cum vrea el să te lasă să-l vezi de cele mai multe ori, cei mai mulți oameni suntem mișto Mișto de tot. Și avem cu toții niște povești care merită spuse și merită auzite. Pe ale noastre le puteți asculta, momentan, aici și aici.

Și ar fi bine să citiți și poveștile lui Dan și Daniel, ca să  vedeți cum arată acest proiect din punctul lor de vedere.

4dads. Mișto proiect. Mândru că sunt parte din el. Mândru de Daniel, Cezar, Dan și de mine. Cred că era nevoie ca cineva să pornească un astfel de demers. Și, vorba aia, Duamne ajută să vă placă, ca să mâncăm și noi o ciorbă de-aia mai bună, căci, da, ne-am propus să facem și bani din proiectul ăsta. 🙂