Alergăm pentru spitalul copiilor – episodul 5

Azi dimineață i-am zărit pentru prima oară. Alergau în fața mea într-un ritm liniștit de weekend, deși era luni dimineață. Părea că toata lumea e a lor și că nu au niciun motiv de grabă. Puștiul să fi avut vreo 15 ani iar taică-su vreo 45. Erau frumoși împreună și n-ai fi zis că băiatul e un supraviețuitor al cancerului. Nici n-aveai de unde știi.

I-am zărit cu ochii minții și sper ca peste ani să-i zăresc și aievea. De fapt, nici nu e important să-i zăresc, atâta timp cât ei vor putea face acest lucru: să alerge împreună. Dar pentru ca ei să alerge împreună la un moment dat, e musai ca noi, toți, să alergăm împreună acum. Bine, nu chiar acum, ci pe 1 august când are loc a 5-a ediție a evenimentului “Alerg pentru spitalul copiilor”. cover ALERG-02

E important să alergăm în fiecare din cele 12 orașe participante (Bacău, Brăila, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Moinești, Ploiești, Sibiu, Timișoara, Vaslui) fie că ne strângem 3 oameni sau 178. Fie că plouă (cum s-a întâmplat în iulie la București) sau e caniculă (cum s-ar putea întâmpla acum). Fie că suntem aceeași sau reușim să îi convingem și pe alții.

Am realizat că am început să iubesc această rutină din fiecare primă sâmbătă a lunii. Și să o aștept cu nerăbdare. Pentru că ținându-ne de această rutină și de altele, vom ajunge la un moment dat la o alta: vizita săptămânală/lunară la șantierul spitalului. Și apoi la o alta: povestea încă unui copil tratat și vindecat de cancer în Spitalul Copiilor, spital alergat și construit de fiecare dintre noi. Și poate atunci ne vom aminti, zâmbind, de acea sâmbătă dimneață când adormiți, înfrigurați sau morți de cald, ne-am dat jos din pat, ne-am pus echipamentul pe noi și am fost să alergăm. Pentru ca niște copii să ajungă oameni mari.

Așa că, nu uita! Sâmbătă, 1 august, ora 9, alergăm în Bacău, Brăila, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Moinești, Ploiești, Sibiu, Timișoara, Vaslui pentru Spitalul Copiilor. Și tare mult ne-ar plăcea să fii alături de noi!

www.1leu.org

4 Comments

  1. Buna, m-am uitat pe site-ul oficial si-am cautat informatii cu privire la locul si traseul alergarii in Timisoara. nu le-am gasit. Ma poti ajuta?

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*