A fi sau a nu fi parinte

– Si, voi aveti copii?
– Nu.
– Aa…

Daca as avea 1 leu pentru fiecare astfel de reactie (sau variatiune pe tema) pe care am auzit-o atunci cand nu-l aveam inca pe Mark, as avea vreo 987 de lei in plus. Daca insa as avea 1 leu pentru fiecare nerv pe care mi l-am facut cand am vazut mila sau lipsa de intelegere din ochii celuilalt in timpul unui astfel de dialog, atunci chiar as fi bogat.
Asa ca acest post este mai degraba pentru cei care nu au copii. Oameni maturi, mai tineri sau mai in etate, femei si barbati deopotriva. Da, parerea mea e ca pe cat de ok e sa ai copii, la fel de ok e sa nu-i ai.

Chiar asa! Indiferent de motivul pentru care unii nu au copii (fie ca nu vor, fie ca nu pot, fie ca nu le-a iesit inca, fie ca mai stiu eu ce), nu mi se pare niciun fel de problema. Si nici nu este. Sau cel putin nu este pana nu ajungi intr-un grup in care exista deja parinti. Atunci se declanseaza iadul pentru oamenii astia. Si o sa povestesc imediat de ce cred eu asta.

Dar pentru ca nu-mi plac generalizarile, o sa povestesc despre mine, ca parinte. Iar voi, baieti si fete, veti intelege fiecare ce veti dori 🙂 .

In primul rand ca atunci cand s-a nascut fiul meu, pare ca am renascut si eu. Mai frumos, mai destept, mai interesant, mai demn de atentia celorlalti. Doar sunt parinte, nu? Mi-am facut datoria fata de societate asa ca, dintr-o data, ma simt superior celor care nu au copii. In realitate, nu sunt. Dar nu ma pot abtine. Si, mai nasol e ca, de multe ori, le-o si arat oamenilor astora, fie ca vreau, fie ca nu.

In al doilea rand, as putea sa vorbesc despre copilul meu la nesfarsit. Asta nu e chiar o problema. Problema devine cand ceilalti trebuie sa ma asculte. Orice face copilul meu este breaking news si simt nevoia sa il impartasesc, in detaliu, cu restul lumii: primii pasi, poezia de la serbare, un partz zgomotos, primul cuvant, al doilea cuvant, concursul de desen, prima nota de 10, al saptelea cuvant etc. Si, da, stiu ca povestea mea e simpatica pentru vreo 25 de secunde. Urmatoarele 25 de minute devin de-a dreptul plictisitoare. Doar ca nu ma pot opri.

Apoi, ca parinte, nu ratez nicio ocazie sa va spun voua, celor care nu aveti copii, cat de minunata e viata de familie cu copii. Iarasi, in realitate, nu e chiar asa. Viata de familie cu copii poate fi la fel de misto sau la fel de nasoala ca si viata fara copii. Vi-o spune unul care le-a trait pe amandoua. Copiii nu vin si rezolva in mod magic orice problema din cuplu. Dimpotriva, mie mi se pare ca un copil este cel mai greu test pentru un cuplu. Si o fi viata de familie cu copii frumoasa (chiar este), dar este si al dracului de grea. Problema este ca imi vine foarte greu sa povestesc asta si atunci prefer sa mint si sa va servesc o…placa. Iar voi, cei fara copii, de cate ori puteti auzi aceeasi placa pana sa incepeti sa va frustrati?

Mie, ca parinte, mi se pare ca sensul principal al vietii mele este copilul. Si e normal sa fie asa. Doar ca, atunci cand sunt onest cu mine insumi, nu pot sa nu recunosc ca viata mea avea sens si inainte sa am copil. Chiar foarte mult sens: iubeam si atunci foarte tare, faceam ceea ce imi placea (mult mai des decat acum), vizitam locuri, ieseam oricand vroiam cu prietenii. Si, foarte important, nu aveam griji. Nu stiam asta atunci, dar nu aveam griji. Si, realizez acum, asta era un sentiment placut.

Eu, de cand am devenit parinte, m-am schimbat fundamental. Poate am vrut-o, poate nu..poate o realizez, poate nu…dar m-am schimbat. Si a fost o schimbare necesara, pentru ca intreg universul meu s-a schimbat.

Asa ca, dragi oameni fara copii, vreau sa-mi cer scuze fata de voi. Nu pentru ca am devenit parinte. Nu, mi-am dorit asta si sunt foarte fericit. Ci pentru acele momente (daca au existat) in care v-am facut sa va simtiti mai putin importanti. Nu sunteti. Sunteti la fel de minunati ca orice parinte. Si aproape la fel de minunati ca Mark al meu. Care ieri, pentru prima oara…. ☺

1 Comment

  1. Exaaact. Odata cu venirea copilului in familie esti mai obosit si poate un pic mai nervos, insa fara sa iti dai seama infloresti. Si nu e o observatie venita doar din experienta mea ca parinte, ci si din observarea tuturor prietenilor care au devenit parinti.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*