1,443 views

Scrisoare către băiețelul din această poză

Dragă Alex,

Trec zilnic pe lângă această poză a ta, dar rareori o văd. Iar atunci când o fac, îi zâmbesc și eu înapoi băiețelului din ea. Poate că aleg să „n-o văd” intenționat, poate pentru că au trecut mai bine de 35 de ani de atunci și toate amintirile legate de acea perioadă par să fie mai degrabă amintirile altcuiva, ca și cum uitându-mă la acea poză retrăiesc un film biografic al unei alte persoane. Căci îmi aduc aminte de niște momente și de niște senzații, dar le retrăiesc mecanic, nu le mai simt. Sau poate, cine știe, aleg să te ignor tocmai pentru că a trecut atâta timp și pentru că te uit tot mai mult cu fiecare zi sau săptămână care trece, iar asta mă sperie teribil.

Dar astăzi, în această duminică după-amiază toridă, m-am hotărât să stau de vorbă cu tine. Îți spun de pe acum că nu știu exact ce vreau să-ți spun și nici dacă voi fi extrem de coerent. Dar cred că îți datorez măcar atât, o discuție. Deși, cine știe, s-ar putea să-mi placă (sper că și ție) și să revin mai des către tine. Mi s-a spus că mă pricep să stau de vorbă cu copiii, dar ție pot să-ți spun un secret: mă pricep , mai degrabă, să-i ascult pe copii, de vârsta ta sau mai mari, căci sunteți cu adevărat fascinanți, mult mai mișto decât foarte mulți adulți.

Cred că ar trebui să încep mulțumindu-ți pentru tot ceea ce ai fost și tot ceea ce ai făcut prin acei ani, 1981 – 1982. Erai un copil de 3 – 4 ani și datorită (și) deciziilor sau indeciziilor tale, lucrurilor pe care le-ai făcut sau nu le-ai făcut, le-ai spus sau nu, eu…noi am devenit ceea ce sunt eu astăzi. Și mie-mi place ceea ce sunt eu astăzi: îmi place că râd mult, îmi place că mă joc mult, îmi place că iubesc mult și îmi place ceea ce fac. Habar n-am dacă e mult sau puțin, dar pentru mine e grozav, de aceea cred că e important să-ți mulțumesc ție și tuturor celorlalți „Eu” de la diferite vârste care au pus umărul la mine. (crede-mă, jocul ăsta cu pronumele personale e confuzant și pentru mine, așa că nu-ți bate capul).

Mă întreb dacă ai fi mândru de mine? Nu știu să răspund la această întrebare, dar pot să-ți spun așa: așa cum îmi aduc aminte că tu erai fericit în pielea ta, și eu sunt fericit în pielea mea. Și, uite, mi-am păstrat zâmbetul…14572285_1214436465282870_352503895770331532_nam pierdut multe alte lucruri: părul, culoarea sa, o bucată din dintele din față din dreapta sus, spațiul gol dintre cele două sprâncene…dar nu ți-am pierdut zâmbetul și uite ăsta mi se pare un motiv suficient de bun să fii mândru de mine. Și cred că ți-ar plăcea de mine dacă m-ai vedea.

Uite, ca orice adult, spun vrute și nevrute și fac glume tocmai pentru a evita discuțiile serioase. Și n-ar trebui să fac asta, cel puțin nu cu tine și nu acum, când am această șansă rară. Așa că hai să-ți spun două chestii importante:

Mi-e foarte dor de tine! Mi-e mai dor de tine decât pot spune în cuvinte. Pe cât de mult îmi place viața mea de adult, pe atât de tare mi-e dor de mine mic, de acea perioadă în care nu aveam nicio grijă și încă nu începusem să am tot felul de vise de preamărire, vise care pun presiune pe orice om, fie el copil sau adult. Mi-e dor să învăț să înot, mi-e dor să merg pe bancheta din spate a mașinii și eu să fiu cel care întreb dacă mai avem mult până ajungem din 5 în 5 minute, mi-e dor ca cele mai mari spaime să fie atunci când mi s-a blocat fermoarul de la acel pulover și am crezut că voi rămâne pe vecie cu el pe mine sau când am rămas blocat în toaletă și m-am strecurat pe sub ușă. Mi-e dor să fiu copil și dacă vreodată, vreun alt adult îți va spune altceva, să știi că te minte.

Și mai vreau să-ți spun că deși am atât de multe persoane importante în viața mea, pentru care aș face orice, TU ești, de departe, cea mai importantă dintre toate. Căci fără tine, fără tine de atunci și fără tine din toate celelalte momente, eu nu aș mai fi Eu. Habar n-am dacă aș fi un Eu mai bun sau mai prost, dar după cum spuneam, mi-e bine cu mine și asta mi-e de foarte ajuns. TU ești cel mai important, pentru că TU ai râs cu mult înainte s-o fac eu, TU ai încercat diverse lucruri de care ți-era frică cu mult înaintea mea, preferând să regreți c-ai încercat ceva decât că n-ai încercat și nu în ultimul rând TU ai fost un copil minunat, ceea ce m-a transformat pe mine într-un adult OK, zic eu.

Și deși știu că Mum și Dad nu prea ți-au spus că te iubesc (te iubesc, să știi, amândoi, foarte mult, doar că o să mai treacă muuuuulți ani până să înțelegi asta), îți spun eu acum și promit să ți-o spun mai des ca să nu mai duci lipsă de asta: Te iubesc, Alex! Ești minunat așa cum ești! Așa ai fost atunci și ar suna aiurea să spun că așa ai și rămas, așa că n-o s-o spun dar te anunț cu bucurie că am ajuns s-o cred.

Uite, vezi? De mic știai s-asculți oamenii, că tare bine mi-a prins să-ți povestesc toate acestea. Ceea ce mă face să cred că mă voi opri mai des de-acum în fața pozei tale pentru a-ți mai povesti vreo chestie care mi s-a întâmplat. Până la urmă, trebuie să fie mișto și pentru tine să poți afla ce s-a ales de tine. S-au ales multe, dar cel mai mișto este că s-a ales un băiat care-ți seamănă leit în această perioadă, multora le e greu să vă deosebească în poze.

Știi, nu mai știu cui zâmbești în această poză. Dar eu aleg să cred că-mi zâmbești mie, că ai avut, cumva, sentimentul în acel moment că voi lua cu mine această poză și că ea-mi va deveni tare dragă. Și mă bucur că o faci și-ți promit că dacă ai fi de-adevăratelea aici, acum, la fel ai zâmbi. Îmi place să cred c-ai avea multe, multe motive.

Te îmbrățișez cu drag și multă recunoștință, copile! Te iubesc!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


viewporntube indobokep classicrentcar borneowebhosting informasiku classicborneorentcar bokep indonesia