Gândul meu pentru România, de ziua ei

Duminică după amiază. Citesc printre rânduri mesajul primit de la învățătoarea lui Mark despre ce vor face în săptămâna ce stătea să înceapă. La un moment dat văd: iar mâine copiii vor prezenta motto-ul familiei.

Fuck! Noi nu avem un motto al familiei. Iar dacă am avea…care ar fi acela? Ar trebui să fie ceva deștept, nu?, nu vreo chestie de genul ne plac cartofii prăjiți. Și cum începusem să mă panichez ușor – ușor, m-am gândit să bag copilul într-o scurtă ședință și să îi inoculez niște idei a la Paulo Coelho. Apoi am realizat că mai rău decât să nu știe copilul care este motto-ul familiei (pentru că el nu există), ar fi să-l păcălesc că avem unul fals. Așa că am zis că fie ce-o fi, vedem mâine ce se va întâmpla și, oricum, indiferent ce răspuns dă, el va însemna ceva și voi fi nevoit să acționez în consecință. M-am relaxat și am dat uitării toată treaba.

Luni pe la prânz, în timp ce discutam ceva cu învățătoarea, la un moment dat îmi spune:
– Ce motto mișto aveți în familie!
– …
– “Ajutăm lumea”.
– Mu…mulțumesc Îți spun sincer că habar nu aveam că ăsta ne e motto-ul, dar mă bucur să aflu.
– Da, Mark a fost foarte convins când l-a rostit.
– M…mersi.

Băi, și atunci m-a lovit pentru prima oară în viață, cu adevărat, vorba aia cu monkey do what monkey see. Căci n-aș vrea să vă faceți vreo impresie greșită că suntem vreo familie altfel, mai brează. Nu, cred că suntem o familie tipică: vorbim de toate în casă, de multe ori prostii. Povestim ce nu ne place la alții și ne mai bârfim și prietenii. Nu reușim mereu, noi, adulții, să fim cel mai bun exemplu pentru copilul nostru. Uneori, știm asta și nici măcar nu ne străduim.
Dar ideea de a-i ajuta pe alții o avem amândoi și încercăm s-o facem cât mai des: din nou, uneori, conștient, alteori pentru că așa ne vine sau așa considerăm că trebuie. Nu, nu suntem niciunul Maica Tereza: avem momente când ne fofilăm în a-i ajuta pe alții. Dar, din ce povestește copilul, pare că aceste momente sunt mai rare sau, cel puțin, mai neînsemnate.

Fără să ne propunem asta, am reușit cumva să-l convingem pe Mark că a-i ajuta pe alții este un stil de viață, nu doar un slogan. Indiferent ce i-am spus, indiferent ce ne-a auzit povestind sau nepovestind sau făcând mișto, copilului i-a venit natural să spună că ăsta e motto-ul familiei, cam cu asta ne ocupăm noi.

…

Peste două zile, România împlinește o sută de ani. E atât de puțină senzație de Sărbătoare în țară, de zici că asta ar fi un blestem, nu o bucurie. Și nu are de-a face cu vremea de afară.
Eu spun mereu că sunt lucruri pe care le putem controla și altele care depind prea puțin de noi. Cred că e nasol în țară în primul rând din cauza unora. Asta nu e discutabil. Dar la fel de sigur cred că ar putea fi ceva mai bine dacă fiecare dintre noi am face mai mult pentru ceilalți. Nu doar acum, în perioada Crăciunului, ci așa, în general.

Cred că e ok să îi înjurăm pe cei care ne conduc pentru că ne conduc prost. Cred că e ok să facem mișto de ei și de toate prostiile pe care le fac sau le spun. Mai mult, cred că e important să facem asta. Și cred că e la fel de important să devenim mai altruiști. Să facem mai mult, măcar la jumătate din cât ne dăm cu părerea sau cât mișto facem.

Poate că nu se va schimba mare lucru, la nivel macro. Poate nu vom avea în continuare autostrăzi, spitale sau școli la nivel de secol 21 și de țară de Uniune Europeană. Dar, cu siguranță, lucrurile pe care le vom face fiecare pentru un altul sau o alta, se vor vedea: de către cei pe care îi ajutăm, de către prieteni, de către copiii noștri. Și așa, încet, încet, poate vom reuși să schimbăm ceva fundamental în țara noastră de jos în sus, nu invers, cum tot așteptăm de 30 de ani. Nu o să ne iasă așa prea curând, ar trebui să fi realizat asta până acum.

Contează mai puțin ce spunem. Nici ce fac alții nu contează chiar atât de mult. Dar contează enorm ce facem noi, fiecare dintre noi. Poate reușim cumva, în anul ce vine să realizăm Marea Unire a Micilor Fapte Bune ale Românilor. Ce tare ar fi asta, nu?

Ce tare ar fi ca la un moment dat, cineva, în lumea asta, întrebat fiind ce știe despre români să spună: A, ăștia sunt oamenii ăia care ajută lumea”.

La mulți ani, România!