Declarația unui tată cu copil gay

Ieri, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că țările membre, deci inclusiv România, sunt obligate să acorde dreptul de ședere familiilor formate din persoane de același sex. Decizia vine în urma demersurilor făcute de cuplul Adrian Coman – Clai Hamilton, care și-a căutat dreptatea aici în țară și apoi la Curtea Europeană. Mi se pare un pas enorm înspre o societate pe care eu o consider normală, o societate în care aș vrea să trăiască băiatul meu, în care fiecare este liber să iubească pe cine dorește, iar asta să nu-l coste tot felul drepturi sau să-l expună la tot felul de judecăți gratuite. Mai avem mult până acolo, dar orice pas contează.

Astăzi însă vreau să povestesc despre o declarație pe care am citit-o ieri și care m-a impresionat. Conform Hotnews, tatăl lui Adrian Coman, Liviu, a fost lângă băiatul său când s-a anunțat decizia, iar apoi a declarat: “La început, nu a fost explozie de fericire, dar asta este menirea noastră, până la urmă, a părinților, să ne iubim copiii până la capăt.

Mi s-a părut o declarație onestă, ceea ce în ziua de azi e mare lucru. Omul nu a încercat, așa cum traduc eu ceea ce a spus, să fie politically correct sau să dea bine. A zis ce a simțit: că probabil nu i-a fost ușor când a aflat, dar că, a realizat, mai devreme sau mai târziu, că dragostea pentru băiatul său este ceea ce contează.
Cred că poate fi șocant să primești o astfel de veste, ca părinte, din mai multe motive:

Poate pentru că ți se pare că asta este un lucru pe care atunci când îl vor afla și alții te va face de rușine. Va spune ceva despre tine, ca părinte, ceva ce tu ai greșit iremediabil.

Poate pentru că tu vezi homosexualitatea ca pe ceva anormal, o boală, eventual, și nu te-ai gândit niciodată că te-ar putea afecta pe tine sau pe cineva dintre ai tăi.

Poate pentru că ai visat toată viața la momentul în care băiatul sau fata ta se vor așeza la casa lor și vor face o nuntă mare. Iar aceste lucru pur și simplu nu ți se mai pare posibil acum.

Sau poate pentru că realizezi într-o fracțiune de secundă cât de mult mai greu îi va fi copilului tău în această viață ca urmare a orientării sale sexuale și îți dai seama câte umilințe și greutăți va trebui să îndure și nu poți concepe acest lucru pentru el.

Poate toate cele de mai sus sau poate multe altele. Dar cu siguranță o astfel e veste nu cred că se digeră ușor de către nimeni. Nu, nu are cum să fie o “explozie de bucurie.”

Dar Domnul Liviu Coman are dreptate: aceasta este menirea noastră, a părinților. Să fim alături de copiii noștri, indiferent de felul în care ei descoperă că sunt, indiferent de alegerile pe care le fac sau indiferent de ce anume le rezervă viața. Cred că dacă ar exista un job description pentru meseria de părinte, aceasta ar trebui să fie: “părintele este acea persoană care va sta pavăză lângă copilul său, indiferent de încercările prin care acesta va trece.”

Mai țineți minte când ne doream și noi același lucru? Când făceam vreo tâmpenie, luam vreo notă proastă, spărgeam vreun geam sau furam ceva de la vecini? Mai știți cât de tare ne-am fi dorit să îi știm pe ai noștri lângă noi? Era tot ce conta. Nu ne interesa dacă ne-o luam de la alții, nu ne interesau pedepsele, ne interesa doar să nu se supere ei pe noi. Să încerce să ne înțeleagă, măcar o dată.

Copiii noștri nu suntem noi, așa cum noi nu suntem părinții noștri. Și la fel cum ne-am ales și noi drumul în viață, la fel cum am descoperit și noi cine suntem, la fel fac sau vor face și ei. Și ne vor da și ei multe vești care nu ne vor plăcea, poate nici la început, poate nici mai târziu, poate niciodată. Unele vor fi chestii pe care le vor afla despre ei înșiși, altele vor fi alegeri pe care le vor face, altele vor fi tâmpenii, mici sau mari, pe care le vor face. Vor fi momente când ne vor așeza jos și vor zice:
– Trebuie să vă spun ceva…
și atunci vom ști că ceea ce va urma nu va fi o explozie de bucurie din partea noastră. Da, vom ști asta.

La fel cum ei ar trebui să știe că indiferent, INDIFERENT ce ne vor spune sau ce vor face, indiferent că ne va plăcea sau nu, vom fi acolo pentru ei. Alături de ei. Ajutându-i când le va fi greu și bucurându-ne când vor avea parte de reușite. Vom fi acolo chiar dacă nimeni altcineva nu va mai fi. Vom fi acolo dacă vor avea sau nu dreptate. Vom fi acolo doar pentru că sunt momente când ai nevoie să fie cineva acolo pentru tine.

E greu să fii părinte. Așa cum e greu să fii copil. E greu să fii copil și să îți dezamăgești părinții. Dar cred că este în neregulă să nu o faci, căci asta înseamnă să crești, să te maturizezi. La fel cum mi se pare în neregulă să nu stai lângă copilul tău atunci când consideri că te-a dezamăgit.

Căci înainte de a fi gay, straight, bi, credincios, ateu, căsătorit sau în concubinaj, bogat sau falit, dinamovist sau stelist, angajat sau șomer etc, este copilul tău. Așa a fost de când s-a născut și așa va fi până când nu vei mai fi tu. Sau poate și după.

Sursa foto: hotnews.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*