Ce am învățat eu în primul an de școală al copilului meu

Mai este o săptămână și vine vacanțaaaaaaaaaaa! Ok, acesta a fost copilul din mine care s-a bucurat așa, căci atunci când devii părinte, gândul că 3 luni copilul nu are NIMIC de făcut e mai degrabă înfricoșător. ☺
Dar mai e o săptămână și Mark va termina clasa pregătitoare. Mai jos este o trecere în revistă a lucrurilor pe care le-am învățat, descoperit, înțeles eu în acest prim an de școală pentru el.
Atenție! Pentru că voi scrie în continuare lucruri care s-ar putea să nu vi se pară ok, nu îmi propun să fac o listă de sfaturi, de idei de urmat. Este doar lista MEA și mi-aș dori să o tratați ca atare, lucru pentru care vă mulțumesc anticipat. So, avem așa:

1. Nu știu când a trecut acest an. Îmi aduc aminte foarte clar prima zi, cu faimoasa, deja, poză de mai sus, cu emoțiile lui și cu alergatul în parc de după, timp de 4 ore fără oprire, pentru a scăpa de acea anxietate, de la finalul acelor patru ore și pentru prima oară în viața lui, copilul a venit și mi-a spus:
– Tati, hai să mergem acasă, că nu mai pot!

2. Habar nu am ce a făcut copilul meu la școală în tot acest an. Nu exagerez, știu doar lucrurile pe care mi le-a povestit el și nici la acelea nu am fost mereu foarte atent. Aici trebuie să detaliez puțin: pentru noi (Iulia și cu mine) primii 5 ani de școală (inclusiv pregătitoarea) ar trebui să fie despre multe alte lucruri, dar nu despre școală. Despre integrarea în colectivitate, despre învățarea rezolvării diferitelor conflicte, despre joacă, despre a înțelege că uneori trebuie să faci lucruri, chiar dacă nu îți plac, despre limite, despre ce înseamnă un program strict etc. La sfârșitul clasei a 4-a, dacă băiatul nostru v avea mult mai multe aptitudini sociale și va ști să citească și să socotească, eu, cel puțin, voi fi mulțumit.
Ca urmare, nu mă interesează ce materii face sau cât le aprofundează. Am remarcat că citește mult mai bine ca acum un an și deja se uită pe stradă la cuvinte și încearcă să ledescifreze. Cu numerele se pricepe bine, dar nu cred că este datorită școlii, în primul rând. (revin imediat).

3. Nu m-am băgat în grupul de whatsapp al părinților, nu am foat la nicio întâlnire individuală cu învățătoarea. Am fost, însă, extrem de atent la dorința lui de fiecare dimineață de a merge la școală. Au fost câteva dimineți (poate trei, patru) în care a zis că nu vrea la școală. Și l-am lăsat să stea acasă. Au fost multe după amiezi sau seri în care a făcut tantrumuri că urăște școala și că ar vrea o vacanță de 20 de ani. L-am ascultat, l-am ținut în brațe, am încercat să descoperim dacă era ceva mai mult (bullying, frici etc). Nu a fost, s-a liniștit și a doua zi fost ok.
Mai mult, spre surprinderea mea, undeva după 1 Mai a început să spună că a fost bine la școală. Asta după ce aproape un an mi-a spus cred că în fiecare zi cât de nasoală e.

4. Nu am întrebat niciodată învățătoarea dacă a fost cuminte, atent etc.  De fapt, nu cred că am întrebat-o nimic în tot acest an (poate niște detalii adminsitrative), căci principiul nostru a fost: dacă e să facă ceva nasol, sigur ne anunță cineva. Nu a fost cazul, deocamdată, iar când va fi, vom rezolva acea situație (cu calm, sper ☺ ).

5. A fost anul în care și datorită școlii, băiatul nostru devenit mult mai independent. Dacă în septembrie trecut trebuia să merg cu el până la ușa clasei și abia – abi îmi dădea drumul la mână, de vreo lună de zile traversează ultima stradă spre școală de unul singur și nici nu mă mai pupă. Da, mi-e foarte greu și mă bucur tare în același timp, acest dualism pe care orice părinte îl încearcă în multe momente. Ca o paranteză, îmi place la nebunie când merg dimineața cu el la școală să văd părinții, și în special tații, care își pupă copiii, mi se pare un gest atât de frumos!

6. I-am spus mereu lui Mark că nu trebuie să îi placă școala, dar că trebuie să o facă. I-am spus că îl înțeleg când a zis că o urăște, pentru că au fost multe momente în care și eu am simțit la fel. Am încercat să-i răspund, cum m-am priceput mai bine, de ce trebuie să meargă toți copiii la școală. Și i-am spus că știu că nu-i vor plăcea toate materiile dar că, dacă are noroc de niște dascăli buni, va face câteva pasiuni pentru unele dintre ele și asta o să-l ajute mult.

7. Și apropos de pasiuni, cel mai mult în anul școlar care a trecut, mă bucur că a descoperit baschetul. Ok, nu are nicio legătură cu școala și, da, mă bucur mai tare că e vorba de baschet și nu de alt sport. Dar cel mai important mi se pare că îl văd cât de pasionat e: nu doar să-l joace, ci să-l urmărească la tv, să citim știrile pe net, să facă el tot felul de calcule (datorită baschetului a învățat să numele până la 100, ca să țină el scorul la meciurile noastre) și să meargă în prima tabără (acum, la sfârșitul lui iunie). Sper doar ca la un moment dat să-l pasioneze ceva la fel de tare și la școală. 🙂

8. A fost un an în care am încercat amândoi să nu punem presiuni pe el, căci am văzut cum funcționează presiunea grupului: deși i-am spus că pentru noi nu contează, a venit mereu încântat să ne spună ce smiley face a mai primit el pentru că a făcut nu-știu-ce. Da, e suficientă presiune în jur ca să mai adăugăm și noi. Recunosc că m-am speriat când m-a întrebat o mămică de-a unui coleg de-al lui Mark dacă vreau să îl abonez la Gazeta Matematică.

Sunt mândru de el și de felul în care a reușit să facă față acestei schimbări majore din viața lui în acest an. Și mă bucur că a trecut acest an și că mai avem doar 12. ☺ Și mă sperie tare gândul că de la toamnă o să înceapă și temele. Presimt că voi duce niște bătălii împotriva lor. Nu vă faceți griji, le voi povesti, fără doar și poate.

Vacanță frumoasă tuturor copiilor, multă sănătate mentală părinților!