Ce NU am făcut la acest început de școală

Nu am mers la festivitatea de deschidere. Nici noi, nici copilul. Nu spun că am făcut bine, spun doar că am văzut în anii trecuți cum e și mi se pare o pierdere de vreme și mulți nervi.
Nu am făcut poze.
Nu am cumpărat flori. Aici e o discuție atât de lungă, încât prefer să nu comentez în vreun fel.
Nu am făcut “milioane” de cumpărături înainte. Așteptăm să vedem ce ne spune dna învățătoare că are nevoie și le cumpărăm apoi.
Nu ne-am schimbat părerea despre ora de religie. 🙂 Nici aici nu comentez mai mult.
Nu am discutat prea mult despre cum o să fie anul acesta. Spre deosebire de anul trecut, când avea ceva emoții, anul ăsta trecerea de la vacanță la școală i s-a părut ușoară. Și asta spune multe despre învățătoarea și colegii lui.
Nu i-am stabilit obiective academice. Nu cred că e treaba părintelui să facă asta.
Nu i-am impus vreun program fix după ce vine de la școală. Poate în unele zile are chef să lenevească, poate în altele să-și facă temele imediat.

În rest, să fim sănătoși, și noi, și copiii. Și să avem un an cu cât mai multe zâmbete și chestii interesante pe care să le învețe ei.

PS Așa arăta când a intrat la pregătitoare acum 2 ani. 🙂 Azi a plecat cu zâmbetul pe buze. Nu e puțin lucru.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*