Am stat de vorbă cu vecina care l-a amenințat pe Mark

Am povestit acum vreo două săptămâni despre incidentul cu Mark și vecina. Pe scurt, Mark se tot duce la un bloc vecin unde stă un câine – Maricica – foarte drag lui și o doamnă în vârstă de acolo i-a spus că dacă mai intră în bloc, părinții lui vor avea de suferit, lucru care l-a speriat tare pe copil. Așa că i-am spus că data viitoare voi merge eu cu el, ca să ne lămurim ce a vrut să spună doamna.

Ieri mi-a zis Mark că femeia stătea pe bancă, așa că ne-am dus împreună (copilul spunându-mi că vrea ca eu să vorbesc) până la ea:
Bună ziua, am înțeles că acum vreo două săptămâni când Mark a venit la Maricica , i-ați spus că dacă mai intră în bloc, noi, părinții lui, vom avea de suferit. Și aș vrea să știu dacă așa este și dacă da, de ce i-ați spus asta?
Femeia s-a speriat un pic de mine. (mă ajută și vocea în astfel de momente ☺ ). Și a început să-mi explice că, de fapt, ea îi voia lui binele, că în bloc sunt mulți oameni ciudați bla bla bla. Tipic, ca orice bully sau ca orice bătrân (nu mi-e clar dacă și ăștia pot fi încadrați la „bully” ) care se dă mare și tare în fața cuiva mai slab și apoi se pierde cu firea în fața cuiva pe măsura lui, și doamna a încercat s-o scaldă, lucru pe care îl anticipam. Pe mine m-a bucurat cel mai tare că s-a calmat Mark și, mai mult, că am reușit să-mi țin promisiunea făcută lui și să mergem împreună să stăm de vorbă cu doamna aceasta.

Și așa ajungem la motivul pentru care am decis să scriu acest articol, căci puteam să povestesc pe scurt despre discuție direct pe Facebook sau să nu mai zic nimic, nefiind ceva ce merita neapărat povestit. Doar că trebuie să vă dau un pic de context: pe când eram eu copil, la noi în familie regula nescrisă era că nu discutăm când avem un conflict. Tata, când se supăra pe vreun membru al familiei, aplica tuturor the silent treatment și reîncepea să vorbească cu noi abia când îi trecea lui supărarea.
Ca urmare, mie, chiar și la 40 de ani, îmi este foarte, foarte greu să gestionez conflictele. Încerc să le evit pe cât pot, las de la mine mult prea mult doar pentru a nu le isca…practic, îmi sunt total inconfortabile situațiile când trebuie să confrunt pe cineva.

Așa că atunci când i-am spus lui Mark că voi merge cu el să discutăm cu vecina în vârstă, în sinea mea am sperat ca acest moment să nu vină niciodată, sau cel puțin nu prea curând. Și vreo câteva zile, trecând cu el pe lângă blocul femeii, mi-a stat inima văzându-l că se uită acolo, dacă e doamna și dacă putem merge. Ba o dată, când era acolo, mi-am găsit o scuză să nu merg. Deși realizam cât de greșit e cee ce făceam, sentimentele neplăcute ce mă invadau de fiecare dată erau mai puternice.

Ieri ne-am întors pe la prânz acasă și Mark m-a întrebat:
– Cred că am văzut-o pe doamna aceea. Putem merge să vorbești cu ea?
– Ăăăăăăă, am putut să spun la început. Apoi am realizat ce greșit reacționez și am zis: Sigur, mergem împreună.
Nu mi-a fost ușor, deși era un om la peste 80 de ani care greșise față de copilul meu, care nu putea să-mi facă nimic și care nici nu avea dreptatea de partea ei. Dar am realizat în acele momente că nu aș vrea ca Mark să aibă aceleași dificultăți ca și mine. Că mi-ar plăcea să învețe să fie asertiv, să își poată spune punctul de vedere atunci când simte nevoia să o facă și, mai ales, să învețe să confrunte oamenii într-un mod pașnic, să le spună când consideră el că greșesc și cu ce greșesc. Cred că avem nevoie cu toții să facem asta mai des, să învățăm cum să comunicăm non-violent, chiar și atunci când dezbatem sau avem diferențe mari de opinie.

Ca aproape de fiecare dată, frica mea, înrădăcinată în mine de demult, a fost pe cât de mare, pe atât de neîntemeiată. Am rezolvat problema în 5 minute și, cum spuneam, i-am redat încrederea fiului meu că poate merge să-și viziteze prietena patrupedă fără că părinții lui sau el să aibă de suferit.

Cu toții avem traume mai mari sau mai mici pe care le cărăm cu noi prin viață. Și copiii noștri probabil că vor avea. Ce putem face, însă, este să încercăm să nu le transmitem mai departe, către ei, pe ale noastre. Hai să fim de data aceeasta egoiști: hai să ne ținem fricile și anxietățile pentru noi. Hai să le arătăm copiilor că se poate și altfel, povestindu-le în același timp despre copilăria noastră. Hai să încercăm să facem lumea asta una mai bună, cu mai puține lucruri de care să ne temem.

Sursa foto: https://www.alamy.com/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*