Sunt un tată permisiv deoarece cred că orice manifestare constantă de autoritate poate duce foarte ușor la abuz, in orice fel de relație, de la cea cu copilul tău până la cea cu alegătorii tăi.
Sunt un tată permisiv iar pereții camerei lui sunt plini de desenele lui “abstracte”. Și la noi in dormitor. Și un pic in living. Pentru mine sunt doar niște pereți peste care putem da oricând o mână de lavabilă. Pentru el este o distracție întreagă sa poată face asta.
Sunt un tată permisiv și mă cert parte in parte cu băiatul meu. Îi spun când nu-mi convin lucruri pe care le face, iar el face același lucru. Țipăm, ne enervăm și tot noi găsim o soluție să ne impăcăm. Ca in orice altă relație. Cred (și am văzut asta deja) că daca il las să nu se lase călcat de mine in picioare, la fel va face si cu alții.
Sunt un tată permisiv și îmi este perfect egal cine îi va fi partener(ă) de viață. Român(că), străin(ă) sau de vreo etnie, alb, neagr(ă) sau verzuie, bărbat sau femeie, creștin(ă), musulman(că) sau agnostic(ă). Sper doar să-și găsească pe cineva alături de care să împartă momente frumoase. Restul sunt detalii care îl privesc doar pe el.
Sunt un tată permisiv și îi dau să incerce orice băutură: cafea, Cola, vin, bere etc. Dn fericire nu ii place nimic altceva in afară de apă (deocamdată). Dar și când acest lucru se va schimba, tot la fel voi face. Pentru că atunci când va veni momentul (și va veni cu siguranță) să incerce și alte lucruri, gen țigară sau iarbă, sper s-o facă tot cu mine. Sau măcar sa-mi povestească.
Sunt un tată permisiv și nu l-am pedepsit niciodată in 3 ani și 8 luni și sper să nici n-o fac vreodată. Nu cred că pedepsele au vreun beneficiu imediat sau pe termen lung, ci doar dau naștere la foarte multă frustrare și la dorință de răzvrătire.
Sunt un tată permisiv și îl las să mănânce prea mult dulce. La fel suntem și noi și mi s-ar părea ipocrit să îi povestesc că nu e bine. Îi povestesc insă că nu e bine să faci excese, de niciun fel, și cât de mult te ajută să faci un sport, oricare.
Sunt un tată permisiv și ne uitam împreună prea mult la televizor. Dar uneori e atât de bine să stăm toți 3 tolăniți in canapea uităndu-ne pentru a 57-a oara la Neînfricata sau urmărind cu sufletul la gură un sport atât de dinamic precum snooker-ul incăt mi se pare mai mult decât ok.
Sunt un tată permisiv și îmi doresc să devină orice își dorește el, indiferent ce înseamnă asta. Inclusiv sa fie un mediocru. Ca tatăl său. Și ca alți aproximativ 7 miliarde de oameni.
Sunt un tată permisiv și habar n-am dacă asta este un lucru bun in general. Dar sunt convins că este cel mai bun lucru pentru Mark și pentru mine.
Nota: simt nevoia unei clarificari – scopul acestui post a fost sa povestesc cum vad eu relatia mea cu Mark si anume bazata pe principii democratice. Este adevarat ca in DEX un parinte permisiv este un parinte care isi incalca propriile nevoi. Ceea ce eu nu fac (sau, ma rog, o fac rareori). Am simtit nevoia sa folosesc acest termen pentru ca mi se pare ca parintii romani sunt mai degraba autoritari (vezi si studiile UNICEF).
Follow
Send
Ti cum faci sa afli? ai un glob de cristal sau il hipnotizezi? Acum, lasand gluma la o parte, eu nu neg ca poate nu am talent de psiholog/pedagog/parinte dar am aplicat toate variantele posibile de care am aflat/citit/stiut. Nu e chiar grava situatia dar imi e frica pentru mai tarziu. Si eu am fost un astfel de copil: normal de cuminte si foarte bun la invatatura care insa facea toate astea de 90% de frica si 10 % din respect. Eu recunosc ca daca nu mi-ar fi fost frica de ai mei sau teama ca voi pierde suportul lor probabil acum eram o hippyoata fugita de-acasa in cls 9a si plina de tatuaje cu cap de mort si cutit in el.
Meu am facut acest curs http://www.parentime.ro/cursuri/trainingul-parintilor-eficace/ (full disclosure: Parentime este compania Iuliei, sotia mea) care mi-a schimbat enorm perceptia despre cum ar trebui sa tratez relatia cu un copil. Si vreau sa cred ca mi-a imbunatatit relatiile cu toti cei din jurul meu. Sau ai varianta sa iti iei cartea dupa care e facut cursul de aici http://www.edituratrei.ro/product.php/Thomas_Gordon_Părintele_eficient/2608/
Multumesc. Promit sa studiez. Daca imi reuseste vin la doamna cu un buchet de flori s-o bomboana, daca nu, va trimit produsul retur- adica pe fie-miu pe durata vacantei 🙂 🙂 🙂
Fair enough! Ma bag! 😉
asa am fost si eu la 4 ani. Apoi , cand prietenia incepe sa transforme in santaj nu mai merge. As vrea sa cred ca sunt un caz singular. Cand “prietenul” de 7 ani iti spune ” e viata mea si fac ce vreau cu ea” sau “nu esti tu stapanul meu sa-mi spui ce sa fac” cam strici prietenia. (in sensul ca ne distram impreuna, ne jucam, te invat orice chiar si porcarele dar cand treaba e serioasa nu negociez cu teroristii)
Cred ca “santajul” lui este doar o forma de a-ti spune ca ceva nu-i convine deloc. Si cred ca daca ai afla cauza, restul s-ar rezolva mai simplu, cu satisfactie de ambele parti. La mine asta functioneaza foarte bine.