Sfaturi de la un tată pentru el însuși, viitorul tată

Ce ți-ai spune tu ( cel de acum), ție (viitorul tată)? Pornind de la o discuție cu Iulia din weekend, mi-a venit în minte această întrebare aseară și mi s-a părut interesant să răspund. Apoi m-am mai gândit un pic și mi s-a părut și mai interesant să aflu părerea mai multor tați, pentru că suntem diferiți, pentru că fiecare experimentăm altfel această perioadă, pentru că, pentru că… Așa că le-am scris mai multor prieteni tați și i-am rugat să-mi trimită 5 – 6 sfaturi/chestii pe care, dacă ar putea, ar vrea să și le transmită versiunilor lor mai tinere. Majoritatea au răspuns provocării și așa a ieșit lista de mai jos.

Citind-o, am zâmbit, am râs în hohote, mi s-a pus nodul în gât, mi-am amintit de multe momente plăcute, mai puțin plăcute sau neplăcute de-a dreptul. Pe scurt, mi-am început săptămâna într-un mod foarte bine, motiv pentru care le mulțumesc acestor domni și vă invit și pe voi să vă bucurați de ea.

Să fii răbdător. Crezi că ești un tip răbdător? Mai gândește-te. Copilul e o investiție pe termen lung, cu beneficii în consecință. Pentru un zâmbet, o îmbrățișare sau un “prințul meu”, vei avea de trecut prin n crize, îmbufnări, nopți nedormite, urlete, dispute. Să nu zici că nu ți-am spus. Marius Constantinescu, tată de fată

Bă! Nu te duce după florile alea. O să pierzi exact momentul nașterii și când îți duce fata la etajul trei și toate cele douăsprezece ore de noapte în care ai măsurat holul de-a lungul și de-a latul vor fi inutile. Mario De Mezzo, tată de fată și de băiat

Bucură-te mai mult,îngrijorează-te mai puțin, că e mai simplu decât pare. Dragoș Rouă, tată de băiat și fată, din două surse diferite (prezentarea îi aparține lui Dragoș)

Nu te speria când o să-l vezi prima oară. Nu suferă de niciun sindrom, e doar foare foarte nervos că l-au scos unii din burta maică-sii. Alex Zamfir, tată de băiat

Ține-i în brațe cât mai mult timp. Vremea când nu vei mai putea va veni foate repede. Stelu Mergeani, tată de 2 băieți

Fii în cea mai bună forma fizică în care poți fi. Fă abdomene. Multe abdomene. O să e doară rău spatele. Liviu Redeleanu, tată de fată

Nu te enerva din orice. Oricum nu câștigi niciodată, deci ar trebui lucrat la psihic de pierzător. Dio Boacă, tată de băiat și fată

EAT PRAY LOVE este o carte bună/ un film bun. După naștere devine PRAY to EAT and SLEEP! Cristi Dragu, tată de fată și băiat

Încearcă să te ții în formă pentru că o să faci “motocicleta”, adică alergat prin casa cu brațele în sus pe post de ape hangers și cu fiecare din fete pe umerii tăi. Pare ușor, dar să știi că Maria o să vrea asta și la 10 ani când o să aibă vreo 40 de kg. Dan Dumitrescu, tată de 2 fete

Timpul irosit în “fugă” pentru asigurarea nevoilor materiale ale familiei nu poate fi recuperat. Dragoș Tuță Mihaylov, tată de 3 băieți

Păstrează-ți condiția fizică. Fă ce-oi face, dar rămâi mobil, rapid, flexibil. Vrei un copil sănătos, vioi și vesel? Dă-i un exemplu și, foarte important, ține pasul cu el. O să îl faci fericit. Marius C.

Nu te teme! Nu ești niciodată pregătit să ai copil. Înveți cu el odată. Și dacă ar fi să poți da timpul înapoi și să o iei de la capăt, tot nepregătit vei fi. Așadar, fii relaxat și iubește-ti copiii. E tot ce poți face mai bun. – Mario D.M.

Ai voie să porți bentiță cu floricele, dar doar în casă, încearcă să nu uiți de ea când te duci la Mega. Dan D.

Fericirea părinților este un factor care influențează enorm fericirea copiilor. Dragoș T. M.

Fii bine, pentru că, într-o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu, o să aibă nevoie de tine. Dragoș R.

Să nu te aștepți să facă ce nu ai făcut nici tu la vârsta lui. Stelu M.

Ai grijă ce carte “pentru copii”v cumperi astfel încât să ți se pară oarecum interesantă și după 1,000 de lecturi. Liviu R.

Mare grijă la degetul mic de la piciorul stâng. Poate eviți lovitura aia în colțul canapelei, că altfel nu se va mai dezumfla niciodată. Pe bune! – Alex Z.

O să ții minte toată viața ziua în care ai învățat-o pe Maria să meargă pe bicicletă, dar ca s-o apuci și să poți să mai stai drept după, lucrează-ți lombarii, o să faci vreo 3 zile câte 10 km alergând în spatele ei cu mana pe șa. Fii barbat. Dan D.

La primul copil, nu mai fi așa speriat, că nu se întâmplă nimic. O să vezi asta la al doilea copil. Dio B.

CĂLĂTOREȘTE! CĂLĂTOREȘTE! CĂLĂTOREȘTE! Singur sau cu viitoarea mamă. După naștere, pregătirea+împachetarea+despachetarea+pauzele de pipi-caca-papa-vomă durează în cumulat mai mult decât călătoria propriu-zisă. Mai bine stai acasă! Cristi D.

În fine o să ai și tu cu cine să joci boardgames-uri , o să începi cu Catan junior, asta e, dar măcar mai prinzi și tu niște acțiune, partea proastă e că trebuie să pierzi, mereu. Dan D.

Nu o ține tot timpul de mână. E în regulă și să cadă din când în când. Învață valoroasa lecție a ridicării și, oricum, cade de la distanță mică, nu are ce să se întâmple. Mario D.M.

Niciun copil nu e bun la toate. Bucură-te de toate abilitățile lui, împreună cu el. Stelu M.

O să te cerți mult și rău cu Iulia vreo 2 ani. În majoritatea cazurilor din niște tâmpenii. Nu fii bou, du-te repede și împac-o. Nu trebuie să-ți spun eu cât înseamnă pentru tine. Alex Z.

Fii calm. O să ai o mie de motive să te apuce amocul: febre, entorse, otite, toxinfecții, răceli și, Doamne ferește, chiar și treburi mai serioase. Copilul nu va știi ce e cu el, iar mama copilului o să se urce pe pereți de panică. Atât cât poți, rămâi tu colacul lor de salvare. Marius C.

Crești un copil cu un suflet minunat. Spune-i cât de des poți că are un suflet minunat. Frumusețea din interior este cea care va străluci cel mai frumos pe chipul ei. Mario D.M.

Nu mai țipa! Dio B.

Ține un jurnal în care să-ți notezi toate peripețiile, progresele și perlele copiilor! Cristi D.

Nu mai fi obsedat de control. Ai crescut o fată care are valorile bune. Nu trebuie să fii mereu în spatele ei, să o pândești unde și cu cine pleacă sau vine și cu cine vorbeste la telefon sau pe mesaje (da, mă, bine, spuneți voi toți ceilalți tați că nu faceți la fel!) Mario D.M.

Să știi că problemele tale cu copiii sunt problemele tale, nu ale lor, iar pentru asta va trebui să faci niște cursuri de parenting. Dan D.

Cand ești nervos și ai senzația că e prea greu să îți educi copiii într-o anumită direcție … știi tu, momentul ăla în care simți că îți explodeaza țeasta pentru că al tău copil nu înțelege la fel de repede ca adultul ce vrei sa devină … taci, trage aer în piept și fă tu ce vrei să facă el. O să vadă că e simplu, plăcut și folositor. Dragoș T. M.

Spune-i soției tale de suficient de multe ori că o iubești, că e frumoasă și că va fi cea mai bună mamă. Poate te va crede. După naștere riști să-ți iei o coadă de mătură în cap! Cristi D.

Fă-ți cât mai multe amintiri mentale. O să uiți mult prea multe momente mișto din viața voastră. Și bucură-te de fiecare moment în parte. Timpul o să zboare, la propriu. Alex Z.

Știi treaba aia când tu citești jurnalul ei și afli toate prostiile pe care ea le mărturisește acolo și apoi dai vina pe bunica ei că a citit și o cerți că de ce le-a făcut? Funcționează! Va fi supărată pe ea! Mario D.M.

Filmează-l cât de mulți poți. Stelu M.

Ia o pauză de la logică. Liviu R.

Spune-le că îi iubești. Cât poți tu de mult. De oricâte ori ai ocazia. În fiecare secundă dacă e posibil. Ia-i în brațe. Mângâie-i. Pupă-i. Alintă-i. Oricât de mult e posibil. Niciodată nu e prea mult. Mario D.M.

O să asculți mult Katy Perry , o să-ți revii când o să vii odată acasă și o s-o găsești pe Ana că la 7 ani asculta White Stripes. Și o să te bucuri că sunt fane Summer Well. Dan D.

Du-te la sală să tragic de fiare, că va trebui să cari mult în brațe una bucată copil cât e mic si la un moment dat va fi ff greu. Dio B.

Nu renunța la pasiunile tale. Fără ele se pierde ceva din tine. Fără ele riști să resimți că nu ești fericit și să nu știi de ce. Dragoș T. M.

Cumpără-ți o mașină cu portbagaj maaaaare! Cristi D.

Nu le forța să citească, e suficient să te vadă citind. Dan D.

Fii răbdător. Am mai zis asta, nu? Fii răbdător cu mama copilului și înțelege că ierarhia personală i s-a dat peste cap pentru totdeauna. Fii bucuros cu poziția a doua ( în cazurile cele mai fericite). Fii răbdător cu tine însuți: atunci când îți vine să zici una, două, douăzeci și două, că nu ai dormit nu stiu câte nopți, că nu ai mai ieșit în oraș de nu știu câte luni, că nu mai suporți Disney Junior și drumul cu ochii lipiți de somn până la grădiniță, că nu, că nu, că nu… Trec. Și, ca să le treci pe toate mai ușor…..Marius C.

Păstrează-ți un deget de umor. Fii puțin propriul tău spectator, spectatorul vieții tale și dă-ți voie să râzi (te asigur ca e(ști) si foarte comic). Pe bune. Vor fi cele mai bune amintiri ale tale. Îți țin pumnii! – Marius C.

Încetează să încerci să-ți iasă perfect. Nimănui n-o să-i pese dacă ești sau nu cel mai bun tată. Nu există așa ceva! Străduiește-te să fii cel mai bun tată pentru Mark. Alex Z.

Știi cum îți spui tu că muncești pentru ei, ca ei să poată avea un confort mai mare în viață? Asș e. Dar…muncește mai puțin și petrece mai mult timp cu ei. Se fac mari extrem de repede și nu vor mai vrea ei să petreacă timp cu tine. Profită cât poți de mult de asta. Mario D.M.

Întârzie cât mai mult contactul dintre copil și televizor, tabletă, telefon sau orice alt aparat care îi va pun creierii pe bigudiuri în câteva ore. Dragoș T. M.

“Teenage period” chiar e de căcat, îți trebuie foarte multă răbdare. Dragoș R.

Nu-ți bate capul cu cadouri sau alte chestii scumpe.Copilul se bucură pentru ORICE dacou. Stelu M.

Baletul e mișto. Serios, o să vezi. Liviu R.

Nu încerca să îi scoți în tot felul de vacanțe gen Disneyland până la 3 ani. Nu o să-și amintească nimic și va trebui să mai faci asta o dată. Dio B.

Dormi, când, cât, unde și cu cine dorești! Cristi D.

Ai grijă, ești singurul în casă care ridică capacul la veceu, deci play smooth, iar când ai nevoie de o pauză, nu uita că ai un motor în garaj, so ride safe, bro. Dan D.

 

sursă foto: www.examiner.com

4 Comments

  1. Sunt insarcinata, asteptam un baietel peste 2 luni si cautam un apartament cu 3 camere, ca sa-l pricopsim pe flacau cu camera proprie. Gasim anunt cu apartament la et 3 in bloc cu 4 etaje, care nu are lift.

    Si ii zic sotului: lasa, dragule, ca o sa-i explic flacaului sa ma lase mai usor cu iesitul afara cu tricicleta/si ce-o mai vrea, ca mami nu e magarus.

    Dupa care sotul completeaza:” spune-i sa astepte sa vina acasa magarul de tac-su!” :))))))))))))

  2. Acuma, in clipa asta nu prea stiu daca sa rad sau sa plang ! Dracu’ ma pune sa citesc blog-ul tau in pauza de masa ?? Tu ai idee cat e de greu sa traduci din romana in spaniola ca sa inteleaga lumea de ce mama naibii te strambi de ras si sa nu te priveasca ca pe una dusa cu pluta ??
    Mario DM are dreptate …cresc foarte repede si-i al naibii de greu sa mai iesi cu ei undeva

    • Digale a la gente en tu empresa que yo se solamente un poquito de espanol y que no puedo escribir en esta lengua. 🙂 pero espero que tu pedes traducir bastante bien que digo yo en rumano.
      Am scris bine? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*