Scrisoare către un părinte de copil mic

Dragă părinte,

Știu cât îți este de greu. Și nu doar că îți este greu pentru că e foarte greu să fii părinte și e și mai greu (cel puțin din punctul meu de vedere) să fii părintele unui copil mic, ci pentru că știu cât de greu e să ai senzația că trebuie să faci ceva foarte greșit, că e ceva în neregulă cu tine. Vezi în jurul tău (în special în lumea virtuală) tot felul de părinți care povestesc ce minunat e să fii părinte și cât de ușor le iese lor. Și sigur că știi și tu că este minunat. Dar ție par să nu-ți iasă niciunul dintre lucrurile pe care ți le-ai propus: nu dormi, ești mereu cu nervii întinși la maxim, gata să explodezi, țipi mult la copilul tău, te enervează și poate (da, mulți am avut acest gând) ți-a trecut prin cap cum ar fi să-ți iei tălpășița.

Dacă ai experimentat măcar o parte din aceste lucruri sau altele din această categorie, să știi că te încadrezi în normalitate. Ești un părinte cât se poate de ok, care s-a trezit cu un copil ce a venit fără niciun fel de instrucțiuni de utilizare și al cărui singur scop pare să fie să te enerveze pe tine cum nu a mai reușit nimeni s-o facă până acum. Primii trei ani de viață ai copilului meu au fost cei mai grei și, crede-mă, am avut parte de multe experiențe grele de-a lungul vieții mele. Au fost niște ani, luni, zile, ore din care am crezut că nu mai scap. Nu, trăiam experiențe, sentimente, stări pe care nici măcar acum nu le pot descrie prea bine dar care mă fac să mă chircesc un pic atunci când îmi aduc aminte de ele. După amiezi sau seri în care pur și simplu nu voia să adoarmă, de mă plimbam cu el prin casă și mă întrebam cât de rău ar fi dacă l-aș scăpa un pic pe jos. Momentele în care învățase să meargă, dar nu voia să meargă, ci la mine în brațe și aveam coșmaruri cu mine peste 15 ani cărând un adolescent în brațe. Infinitele întrebări. Infinitele repetiții ale aceluiași joc. O carte citită și recitită și răscitită până la punctul în care aveam fantezii cu modul în care o tăiam cu un cuțit sau îi dădeam foc.

Dar cel mai greu mi-a fost cu nevoia lui permanentă de mine și de mama lui. Cred că aș fi putut suporta toate celelalte, dacă nu ar fi fost asta. Sau nu ar fi fost atât de pregnantă. Acum pot să râd despre asta, dar, ca și tine, știu cum e să te stai pe WC ani în șir cu cineva lângă tine. Știu cum e să faci un duș și cineva să simtă și acolo nevoia să îți mai povestească ceva. Știu cum e să încerci să ieși tiptil din camera în care a adormit el, doar pentru a-l auzi cum începe să plângă în 20 de secunde și a te întoarce să stai ca popândăul cu ochii în tavan, în pat, lângă el. Asta dacă nu adormi acolo, dormind cu o bucă afară din pat și cu un picior apăsându-ți jugulara sau ficatul.

Dar nu îți scriu astăzi ca să îți fac o trecere în revistă a unor lucruri pe care nu doar le știi, ci, cel mai probabil, le trăiești zi de zi. Îți scriu pentru a-ți spune că lucrurile se vor îmbunătăți dramatic. Și pe măsură ce copilul tău va crește, la un moment dat vei realiza că viața ta începe ușor – ușor să redevină viața ta.
Știi proverbul acela „copii mici – probleme mici, copii mari – probleme mari”? E, pentru mine nu este un proverb adevărat. Sigur că pe măsură ce copilul crește, problemele pe care le are sau pe care ți le pune devin mai complexe. Dar nu mi se mai pare atât de greu cum a fost în primii ani.
Toate momentele acelea în care ți-ai încălcat toate nevoile tale pentru a le rezolva pe ale lui se dovedesc a nu fi fost în van. Căci vine un moment în care poate să adoamă și fără tine. Sau să meargă, să mănânce, să se joace fără tine. Și, cel mai important, vine un moment în care începe să-și dorească să fie mai departe de tine. Să fie independent, să încerce lucruri singur, fără ajutorul tău.

Mulți mi-au spus că atunci când va veni acel moment, voi simți o tristețe ca urmare a desprinderii lui de mine. Cu bucurie pot să îți spun că nu am simțit altceva decât bucurie. Am fost de curând în prima vacanță în care copilul nostru s-a jucat mai mult fără noi, decât cu noi. Când am realizat asta, mi s-a umplut inima de fericire. Pentru el, căci a crescut și am realizat că nu mai este un băiețel, ci devine încet, încet un băiat tot mai independent, dar trebuie să recunosc, la modul cel mai egoist, că și pentru mine, căci am putut să mă bucur de soție, de soare, de stat degeaba, de discuții lungi și neîntrerupte cu adulții, de somn de după amiază în timp ce el se juca pe-afară. M-am bucurat de toate acestea și m-am bucurat și de toate momentele în care ne-am jucat împreună sau a avut nevoie de mine sau a venit la mine în brațe ca să-l dezmierd și să-i spun că pentru mine este cel mai minunat copil din lume.

Așa că oricât de grele ți se par lucrurile acum (asta pentru că sunt grele) sau oricât de nesfârșită te gândești că ar fi această perioadă, te rog să mă crezi că o să treacă. Și îți spun toate acestea pentru că și eu, când eram unde erai tu, aș fi avut nevoie să citesc așa ceva. Și recunosc că am citit o scrisoare asemănătoare pe care nu am uitat-o nici azi și pe care mi-am amintit-o de multe ori, în diverse momente grele. E greu, dar tot ceea ce faci acum alături de copilul tău o să-i fie de folos cât de curând. Tot timpul pe care îl petreci cu el, timp pe care, poate, uneori îl consideri timp pierdut din viața ta, este timp neprețuit pentru el, timp petrecut alături de părinții săi, timp care este mai presus de orice altceva i-ai putea oferi. Ceea ce faci acum, în acești primi ani de viață ai copilului tău, îi vor fi bază pentru toată viața. Poate și de aceea e atât de greu, căci tu acum pui fundația. Și întotdeauna fundația e cea mai grea de făcut, ia cel mai mult timp și e atât de important s-o faci cum trebuie.

Un prieten mai mare ca mine a scris ceva foarte frumos pe facebook zilele trecute: „ați văzut ce repede au trecut zilele acestea de vacanță?…să vă spun un secret: așa trece și viața.” Mare dreptate are, chiar dacă vouă nu vi se pare așa, acum. De aceea cred că e important să nu uităm că avem o singură șansă de a face ce trebuie în primii ani de viață ai copilului nostru. După, putem sta ceva mai deoparte și admira roadele muncii infernale pe care am depus-o în acea perioadă.

Sunt convins că o să devină mai ușor și pentru tine,

Un tată de băiat de 7 ani.

Sursa foto: https://www.shutterstock.com/