Povestea mea

Într-o seară de 3 ianuarie, Lena, soția lui Gic, i-a spus că simte că o să nască în curând. Așa că cei doi au luat-o pe jos, într-o plimbare spre Spitalul Elias unde în dimineața de 4 ianuarie 1978 m-am născut eu, al doilea copil al familiei Zamfir.
Am fost iubit. Știu asta nu pentru că mi s-a spus vreodată, ci pentru că văd acum cum știu să iubesc. Nu aș fi putut face asta fără să mă fi simțit iubit și ocrotit în sânul familiei.

Am călătorit mult în copilărie, căci am avut norocul să am un tată diplomat care a fost trimis în țări precum Australia și Thailanda, țări pe care le-am vizitat la vârsta la care alți copii români nu ajungeau, din păcate, nici măcar la munte sau la mare. Dar așa cum le aranjează viața întotdeauna, acest mare noroc s-a dovedit a fi (am descoperit asta mult mai târziu) și un ghinion foarte mare pentru mine, căci l-a ținut departe pe tata în anii în care aș fi avut nevoie cel mai mult să-l am lângă mine.

Am avut o adolescență cuminte. Mult prea cuminte. Cele mai nasoale lucruri pe care le-am făcut au fost să chiulesc sau să mai iau un 3 la vreo materie. Cam atât. N-am fumat, n-am băut, nu m-am drogat, n-am fugit de-acasă. Nu am vrut să-mi dezamăgesc părinții, căci asta mi s-a părut toată copilăria cel mai rău lucru pe care aș fi putut să-l fac. Știu, nașpa, nu?

La 28 de ani m-am căsătorit cu Iulia, femeia alături de care aleg și astăzi să-mi petrec fiecare zi. Aleg…nu e un cuvânt la întâmplare, am ajuns să descopăr că în asta se transformă iubirea după o vreme: într-o alegere (cel mai bine e să fie una conștientă) de a sta sau a nu mai sta lângă o persoană. De ce am ales-o pe Iulia? Pentru că nimeni altcineva în toată viața mea nu m-a făcut și nu mă face să mă simt atât de deosebit, frumos, inteligent, haios, bărbat precum o face ea în majoritatea timpului. Și asta nu e puțin lucru deloc.

La 33 de ani am devenit tatăl celui mai minunat copil din lume, din punctul meu de vedere, Mark. Și în fiecare zi descopăr cât de mișto e să fiu tatăl lui. Sigur, descopăr și cât de greu e să fiu tatăl lui și încep să mă uit cu alți ochi la ai mei și să am mai multă înțelgere pentru anumite lucruri sau decizii pe care le-au luat. Deh…maturizare cred că-i zice.

Am ajuns la 41 de ani. Cred cu convingere că fericirea este mai degrabă o alegere zilnică. Cred că e important să faci pace cu toți ai tăi, indiferent dacă ei vor sau nu să facă pace cu tine. Cred că trebuie să fiu mult mai recunoscător pentru toate lucrurile minunate din viața mea. (doar dacă luăm faptul că m-am născut și deja pot spune că sunt mega bulănos). Cred că e ușor să faci rău, dar e mult mai bine să faci bine.

Așa arată pe foarte scurt povestea mea. Dacă v-ar plăcea să aflați mai multe sau dacă vă plac astfel de povești în general, eu zic că nu ar trebui să ratați evenimentul de sâmbătă, 23 martie: 4dads – Real. Life. Stories. Alături de Dan, Cezar și Daniel vom fi față în față cu voi, povestind ce înseamnă pentru fiecare dintre noi să fie tată, de unde venim, cum am ajuns aici și ce am vrea să facem altfel pentru copiii noștri. Evenimentul va avea loc la Movieplex Cinema, care cu unsprezece săli și peste 2500 de locuri, oferă clienților săi un confort sporit prin echiparea cu fotolii Figueras de 57 de cm lățime și 1,2 metri spațiu între rânduri, important pentru confortul dumneavoastră, și o experiență audio/video excelentă dată de ultima generație de acustică Dolby Digital Surround și echipamente de proiecție Cinemeccanica si Barco.
Primul eveniment de stand-up parenting, cum i-am spus noi (nu, n-o să fie doar cu râs), în care 4 bărbați vor încerca să fie cât pot ei de sinceri în fața unui public live. Da, sunt nerăbdător și mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu cât mai mulți dintre cititorii acestui blog acolo.
Puteți să vă înscrieți aici.

Cât despre povestea mea…abia aștept să văd ce mai urmează. Șisă vă povestesc și vouă, binenînțeles. 🙂