Cum ar fi dacă am putea aduna tot cancerul copiilor din întreaga lume într-o singură cutie, o cutie pe care să o ferecăm bine, bine de tot și căreia să-i dăm foc? Cât am fi dispuși să dăm, fiecare dintre noi, dacă cineva ne-ar spune că ar putea construi o asemenea cutie? Cât am fi dispuși să dăm, fiecare dintre noi, pentru a ajuta niște copii, cunoscuți sau nu, să se vindece de cancer și să ajungă oameni mari?
Se schimbă multe în viața noastră, a românilor: se schimbă guverne, se schimbă anotimpurile, se schimbă chiar și prețul cireșelor (doar pentru scurt timp) dar un lucru (poate și altele) rămâne constant: nevoia, uneori chiar obligația copiilor noștri care descoperă că suferă de o formă sau alta de cancer să-și caute tratament în străinătate. Nu știu de ce se întâmplă asta, dar este o realitate, una care nu cred, din păcate, să se schimbe prea curând.
Și atunci ce putem face? Putem să stăm cu mâinile în sân, plângându-ne că Statul nu face nimic (pentru că nu prea face nimic) și rugându-ne la cine ne rugăm fiecare să îi ocrotească pe ai noștri de acest diagnostic crunt. Iar atunci când îi mai lovește, să ne mai rugăm o dată pentru o minune. Dar nu ar trebui să fie așa. Sunt țări în care rata de supraviețuire a copiilor bolnavi de cancer este de 90% sau mai mult. 90%!!!!
Sau putem să facem ceva. Ce? De exemplu, să încercăm să umplem această urnă gigant a Asociației 1 Leu, asociație ce își propune să construiască primul centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din România. Adică un spital unde să tratăm și să vindecăm cancerul la copii.
Această urnă se află în aceste zile (de azi și până pe 22 iunie) în Veranda Mall din București. Ea este (aproape) goală momentan. Dar, dacă v-ați duce lângă ea, v-ați opri și ați închide ochii, cred că ați putea simți privirile tuturor copiilor români bolnavi de cancer care nu știu cui să mai ceară ajutorul. Toate privirile acestor nevinovați a căror neșansă a fost să se nască în această țară care nu știe sau nu vrea să îi ajute. Asta ați simți sau ați vedea cu ochii minții.
Dar apoi, dacă v-ați concentra un pic mai tare, ați simți și multă speranță. Speranța tuturor celor care cred că putem face ceva. Speranța celor care au înțeles că nu e nevoie decât de 1 leu (sau poate doi sau șapte) de la fiecare dintre noi pentru a-i salva pe acești copii. Speranța celor care refuză că creadă că nu se poate face nimic, a celor care știu că un spital se construiește, în primul rând, nu atunci când ai banii necesari, ci atunci când ai voința necesară și dorința de a-i convinge și pe ceilalți că se poate.
Că acest spital e doar la 1 leu distanță. 1 leu de la fiecare. Un singur leu de la fiecare. Atât.
Mâine e Ziua Copilului. Așa că atunci când veți lua un copil în brațe pentru a-l pupa, fie că e al vostru sau al altcuiva, nu uitați să spuneți în gând și un cuvânt de mulțumire pentru că este sănătos. Și poate nu uitați să aveți un gând bun și pentru cei bolnavi, cei care au nevoie de ajutor.
Și, de ce nu, poate, dacă treceți prin Veranda Mall, nu uitați să lăsați 1 leu sau mai mulți în urna noastră gigant. Leul ăla, alături de încă unul și încă unul poate însemna biletul către maturitate al unui copil. N-ar fi ăsta cel mai frumos cadou pe care l-ați putea face de 1 iunie?
Follow
Send
Leave a Reply