Sunt un fan declarat al numerelor rotunde. De aceea mă bucur nespus că mâine împlinesc rotunda vârstă de 38 de ani. Dar, și asta este o declarație în premieră mondială, sunt și un împătimit al științei numerelor. Cei care mă cunoașteti cât de cât ați fi putut intui acest lucru, știindu-mă o persoană extrem de religioasă și de superstițioasă. Așa că nu aveam cum să nu remarc o multitudine de “coincidențe” care învăluie acest număr, 38, când vine vorba de mine. Spuneți și voi… 
De exemplu, 3 + 8 = 11, fix un număr care nu înseamnă absolut nimic pentru mine.
Sau 3 X 8 = 24, adică exact vârsta la care nu m-am căsătorit. Dacă mergem mai departe pe acest principiu, 3 X 8 – 3 – 8 = 13, și uite cum nu dăm nici peste data la care am făcut nunta.
Ce ziceți de 3 – 8 = -5?, sau temperatura la care am ieșit ieri să alerg, când Iulia, cu multă blândețe în glas și empatie în suflet mi-a spus “Dacă răcești din cauza acestei alergări, îți rup picioarele ca să nu mai ieși tu de bezmetic afară când e ger!” Extraordinar, nu?
Ce devine 38 scris invers? Exact, 83! Adică în niciun caz anul în care m-am născut, numărul la care locuiesc sau, țineți-vă bine, greutatea mea corporală.
3 și 8: două cifre minunate care nu mi-ai purtat niciodată noroc. Sau ghinion.
3 la puterea 8? 6561. Asta chiar nu mă așteptam să se întâmple! Fix numărul mediu de cititori zilnici pe care nu l-a avut vreodată blogul meu.
Și dacă tot suntem în zona asta, fiți atenți aici: (3X8 + 3X8 + 3X8 + 3X8 + 3X8 + 3) X8 + 3X8 + 3×8 – (3+8) – (3+8) + (3X8) – (3+8) – (3+8) = 1012!!! Ia vedeți câte like-uri are pagina mea de Facebook, Cel Mai Bun Tată. E!? Și asta după aproape 2 ani! Spune ceva, nu? (adevărul e că spune ceva, doar eu pare că refuz să înțeleg).
Coincidență? Eu aș zice că nu. Și abia acum lucrurile devin cu adevărat ciudate: 2015 a fost pentru mine un an de rahat. Dar deja am început să simt că am intrat în noul an și că mă apropii de grozavul 38. Uite, de exemplu ieri, în a doua zi a anului (wow, abia acum a realizat: 20+16+2 = 38!!!! Nu. Pot. Să. Cred.) cineva mi-a zgâriat cu cheia toată partea dreaptă a mașinii, de la portiera din spate până la cea din față. Ce să-i urez ameobei? Să aibă parte de toate lucrurile “bune” care mi s-au întâmplat mie anul trecut.
Și nu în ultimul rând: acesta va fi cel de-al 369 articol pe care îl public pe blog. Întâmplător sau nu (NU!, vă spun eu), acest număr vine imediat după 368 și înainte de 370.
Bine, aș fi putut să vă spun simplu că mâine îmbătrânesc. Dar, de fapt, sunt extrem de panicat: mai am doar 2 ani și fac 40. Și vine criza aia mare…iar mie nici măcar nu-mi plac mașinile sport. Ce dracu’ mă fac?
Follow
Send
Nu prea înțeleg unde bați tu cu criza aia mare, zic eu din perspectiva unuia care va împlini anul acesta 38 ai tăi plus (5+5)! Iți urez, „în avanpremieră” un sincer la mulți ani! 🙂