Misiunea

Cronomentrul de la mana indica 4 ore, 17 minute si 32 de secunde. Atata timp trecuse de cand se postase in pozitia de tragere, asteptand aparitia tintei. Locatia din care trebuia sa-si faca aparitia urmatoarea sa victima era o casuta mica, alba, situata undeva la aproximativ 1,5 kilometri departare de locul in care se afla el: podul unei case bombardate demult, al carei acoperis cazuse peste podea si care acum ii oferea acoperirea perfecta. 
Informatiile adunate de serviciile de spionaj confirmau, in proportie de 97,4%, prezenta in acea casuta a unuia dintre capii insurgentilor. Nu se stia exact care, dar se stia ca cineva important este acolo.
Locotenentul stiuse de la inceput ca va fi o asteptare lunga. Echipa de “plasare” il lasase la casa bombardata in mijlocul noptii, pentru a nu risca sa fie vazut. Tot ce spera acum era sa nu isi depaseasca propriul record de asteptare, care era de peste 17 ore. Era considerat de catre toata lumea cel mai bun lunetist al armatei. Nu doar pentru ca avea o precizie de invidiat, dar era si foarte rabdator. De fapt, asteptarea ii facea o deosebita placere, uneori chiar mai mare decat apasarea tragaciului in sine. Nu se plictisea niciodata cu el insusi, oricat de mult ar fi ramas pe teren. Tocmai de aceea i se si permisese sa “lucreze” singur, ceea ce nu prea se mai intampla in zilele noastre.
“Umbra” (acesta ii era numele de cod in timpul misiunilor) avea la activ 187 de morti confirmate. Din 187 de misiuni! Asta era cu adevarat impresionant. Si i-ar fi fost foarte usor sa atinga 200, ceea ce pur si simplu parea de neconceput. Dar se hotarase sa se opreasca la 188. Adica azi.
Nu, nu se hotarase acum. Luase aceasta decizie cu ceva vreme in urma. O comunicase superiorilor sai. Cel mai vehement opozant fusese chiar Com1, persoana responsabila cu toate misiunile sale. Com1 sau “Colonelul” cum ii spunea cand nu era in misiune incercase sa ii explice ca era o perioada extrem de tensionata, ca armata si tara aveau nevoie de el, ca era de neinlocuit. Umbra ii daduse argumentul in fata caruia Colonelul nu putu decat sa se recunoasca invins: Mi-am slujit tara. Acum vreau sa ma intorc acasa si sa-mi cresc copiii.
Chiar la copii se gandea si in acele momente, ascuns printre barnele podului. Baietelul sau avea deja 4 ani. Nici nu stia cand crescuse atat de mare, poate si pentru ca nu prea fusese acolo sa-l vada crescand. Iar fetita urma sa i se nasca in 2 luni. Fetita lu’ tati. Radea in sinea sa ticluind deja modalitati de a-i ingrozi pe iubitii ei de la varsta adolescentei.

Isi verifica din nou cronometrul: 5 ore in cap.
– Com1, aici Umbra, nicio miscare la locatie. Receptionat?
– Umbra, aici Com1, am receptionat. Ramai pe pozitii. Receptionat?
– Recepti..Com1, tocmai am vazut usa casutei deschizandu-se. Astept aparitia tintei.
– Receptionat, Umbra!
Isi relaxa tot corpul, expira adanc si apoi isi lipi ochiul drept de vizorul armei sale. Si pentru prima oara in acea zi puse degetul pe tragaci. Apoi, prin vizor, vazu pe cineva aparand.
– Com1, aici Umbra, cer permisiunea sa anulez misiunea. Din casuta si-a facut aparitia doar un copil. Repet, doar un copil. Receptionat?
– Umbra, aici Com1, permisiune respinsa. Tinta este copilul. Repet: tinta ta este copilul. Receptionat?
Pentru prima oara in toata cariera sa simti cum tot corpul i se incordeaza. Nu i se putea intampla asta. Sigur, mai existasera situatii cand fusese nevoit sa omoare teroristi tineri, de 20 si un pic de ani. De cateva ori chiar si femei. Dar niciodata nu impuscase in cap un copil. Niciodata. Realiza ca nici macar nu stia cum se face asta.
– Com1, aici Umbra. Acest copil nu poate fi unul dintre liderii insurgentilor. Vreau sa anulez misiunea.
– Umbra, aici Com1, asculta-ma cu atentie: acela este copilul favorit al liderului insurgentilor. Serviciile noastre spun ca daca il lichidam, sunt sanse mari ca tatal sau sa faca un pas gresit si astfel sa il putem captura si poate, sa punem capat acestui razboi. Si sa mergem cu totii acasa.
– Domnule, dar este doar un copil…
– ..iar tatal sau, saptamana trecuta, a aruncat in aer o scoala in care au murit 248 de copii. 248 de copii nevinovati, ai auzit?
– Colonele, dar noi…suntem aia buni. Noi nu…facem ca ei.
– Locotenente, stiu ce zici.Si desi nu noi am inceput nebunia asta, avem sansa sa ii punem capat. Doar la asta raspund nenorocitii astia.
– ….
– Umbra, aici Com1, mai ai tinta in vizor?
– Com1, aici Umbra, tinta se indreapta spre un colt de strada si imi va iesi din raza in 20 de secunde. Si imi pare rau, dar nu pot s-o fac.
– Soldat, acesta e un ordin! Impusca-l!
– Domnule, nu po…
– Soldat, ai sansa sa sfarsesti acest razboi. Impusca tinta!
– Dar e un cop…
– Daca nu ii omori tu copilul, sa stii ca el iti va omori baietelul si fetita cu prima ocazie. Fara sa ezite.
– …….nu stiu ce sa fa…
– IMPUSCA-L ACUM!
In camera de comanda se auzi sunetul specific facut de glontul tras din acel tip de arma. Pentru cateva secunde se asternu o liniste deplina.
– Umbra, aici Com1, confirma distrugerea tintei!
– ….
– Umbra, aici Com1, confirma distrugerea tintei!
– ….Com1….aici Umbra…..tinta anihilata! Ma indrept spre locul de evacuare. Ajung in 75 de secunde.
– Umbra, aici Com1, echipa de evacuare va fi la locul stabilit in 120 de secunde.

– Com1, aici Soimul…confirmam recuperarea Umbrei si ne indreptam spre baza. Vom ajunge in aproximativ 10 minute.
– Soimul, aici Com1, felicitari! Va asteptam acasa! Umbra, ma auzi?
– Da, Colonele….
– Multumim, fiule, ti-ai facut datoria fata de tara…acum te poti duce acasa la ai tai…
– Colonele?
– Da?
– Va rog sa imi gasiti o alta misiune. Nu pot sa ma duc ACUM acasa. Vreau sa continui. Trebuie!
– …esti sigur?
– Da, Colonele!
– Bine, fiule. Sa stii insa ca toata lumea, aici si acasa, este extrem de mandra de tine. Ai facut ce trebuia!
– ….stiu….

Colonelul isi scoase casca si isi lasa capul in jos. Ii parea rau de Locotenent. Era un soldat foarte bun, cum rar mai gaseai. Tocmai de aceea Armata nu-si permitea sa-l piarda. Si exact despre asta fusese misiunea de azi. Caci Colonelul participase in suficiente alte misiuni cu Umbra ca sa stie exact cum ii functioneaza creierul.
Cand isi inalta capul, Colonelul zambea fericit. Tocmai incheiase o alta misiune cu succes. Ce mai conta ca in timpul ei fusese omorat, pur si simplu la intamplare, un copil nevinovat.

Follow

Send