Jurnalul unei zile de poveste

Luni, 13 octombrie

Orele 7:00 Astazi va fi o zi minunata! Suntem deja de vineri la Paris, dar astazi este Ziua! Il vom duce pe Mark pentru prima oara in viata lui la Disneyland! Noi doi am mai fost o data acum 10 ani…ma rog, am avut ceva peripetii atunci, dar toate astea sunt istorie.
Acum ne-am pregatit cum nu se poate mai bine: am venit in extra sezon, lunea intr-o zi de scoala! Va fi grozav, abia astept!

Orele 9:00 Suntem la cafea si toti 3 suntem extrem de incantati. Dar orice lucru bun trebuie planuit dinainte. Asa ca am stabilit cu Iulia sa mergem dupa pranz, astfel incat sa prindem si Parada. Cica e o grozavie!
L-am sunat pe Ahmed, “francezul” care ne-a dus cu taxiul de la aeroport. Parea un tip de treaba si s-a oferit el sa ne duca si la Disney! Si-Gur imi face vreo reducere!
Sunt fericit ca un copil, abia astept!

Orele 13:25 Ahmed a fost foarte punctual, ba a venit si cu 5 minute mai devreme. Mi-a multumit inca o data ca am apelat la el. I-am zis ca eu ii multumesc, dar ca noi mai intarziem 3 minute. “Pas de problem”, mi-a raspuns el.

Orele 13:30 Ne urcam in taxi. Ahmed imi mai multumeste o data. Pe mine ma trece un fior. Nu e unul de fericire ca mergem la Disney. Ci unul de panica atunci cand imi pica ochii pe aparatul lui si vad ca deja a ajuns la 7,10 euro si nici n-am plecat de pe loc. Baiat, Ahmed! A-nceput sa ma taxeze de cand a plecat inspre hotel. Acu’ si mai ales cu mine s-a gasit s-o faca pe francezul get beget.
Dar de ce sa ma enervez! Plecam spre Disneyland!!!!

Orele 13:31 Primul ambuteiaj! Sa tot fi mers vreo 200m. Il intrebam pe Mark daca nu vrea sa doarma, ca sa fie odihnit cand s-o intalni cu Mickey si toti ceilalti. Zice ca nu e obosit.

Orele 14:15 Am iesit de pe autostrada si mai avem 4 km. Mark tocmai a adormit.

Orele 14:20 Parcam in fata. La cat costa cursa mai ca-mi vine sa-l intreb pe Ahmed daca nu vrea sa-i platesc si lui biletul si un meniu intreg la Disney!
Ahmed imi zice sa-l sun cand plecam, ca vine sa ne ia! Ii zic ca nici nu ma gandeam altfel! Plm cine te-o mai suna pe tine!!
Dar macar am ajuns in 50 de minute, imi aduc aminte de acum 10 ani ca am facut cu RER-ul (trenul lor urban) peste o ora. Disney, here we come!

Orele 14:30 Am intrat in parc! Imediat in stanga am si vazut prima coada. Stau copiii sa-si faca poza cu Winnie. Vrem si “noi”!

Orele 14:45 Am inaintat cam jumatate din coada si se anunta startul Paradei mici. Pentru ca nu umblam brambura, incepem sa aplicam strategia “Zamfir”: Iulia ramane la coada la Winnie, iar noi mergem sa vedem Parada.
Fug ca un apucat cu Mark in brate sa prindem locuri cat mai bune.

Orele 14:50 Nu doar ca am plecat la Paris fara niciun aparat foto, dar eu am plecat la Disney si fara baterie la telefon. Plus ca Mark vrea in brate sa vada mai bine. Asa ca ii dau SMS Iuliei sa vina sa filmeze. Telefonul meu nu e in stare sa trimita un mesaj. Ceea ce e foarte bine pentru ca telefonul Iuliei nu mai are difuzor, astfel ca eu o sun si ea-mi zice ca nu ma aude, dar sa-i trimit SMS.
“Nu se trimite de la telefonul asta de cacat” zic eu. “Nu aud nimic la telefonul asta de cacat” zice ea.

Orele 14:53 Iulia ajune langa noi. Incepem sa urlam unul la altul. As vrea sa pot spune ca e din cauza zgomotului…

Orele 15:32 Foarte frumoasa Parada mica! Mai sunt 5 minute din ea, dar noi plecam. Continuam sa aplicam strategia “Zamfir”: plecam mai devreme ca sa nu mai prindem coada la Winnie.

Orele 15:33 Strategia “Zamfir” sucks big time! Alte familii au strategii mult mai bune..au plecat cu cel putin 7 minute inainte. Reluam toata coada.

Orele 16:01 Ajungem sa facem poza cu Winnie. Face si Iulia cu telefonul, fac si oamenii de la Disney. Poza va fi gata intr-o ora. Abia astept, ce amintire frumoasa vom avea!

Orele 16:05 George Clooney e in parc! Trebuie ca e George Clooney la cum se inghesuie hoardele de oameni si de copii sa faca poze cu el! Ne ducem si noi, ne strecuram cumva pana in fata, sa-l atingem, sa facem o poza cu el, sa…a, e Goofy!

Orele 16:10 Plecam sa exploram parcul. Toate locurile plictisitoare sunt goale si..plictisitoare. La toate atractiile misto sunt cozi de minim 30 minute. Am obosit de atata stat la coada, asa ca mergem sa ne luam o inghetata.

Orele 16:15 Coada la inghetata e la fel de mare precum coada la lapte pe vremea lui Ceausescu. Si la fel de dezorganizata. Si tot cu oameni care ii fac pe altii nesimtiti ca se baga in fata. Ma simt ca acasa! Noroc ca suntem in Occident si sigur se misca astia repede.

Orele 17:07 Mai avem doar un om in fata noastra la coada de la inghetata. Dar acum vad si de ce dureaza atat. Cel care ne serveste pare ca tocmai a absolvit Magna Cum Laudae gradinita. Adica tu ii zici ce vrei, el iti repeta ce a inteles el, tu ii spui inca o data ce vrei tu, el (in timp ce iti pune inghetata) repeta ce i-ai zis tu si in final iti da tot ce vrea el. Norocul lor ca de luatul banilor se ocupa altcineva.

Orele 17:10 Acum ca am facut atatea in 3 ore, ne asezam linistiti sa vedem si noi Parada mare. Care trebuie sa inceapa la 17:30. Gasim un loc chiar in primul rand. Ce noroc pe Mark! Dar si pe noi!

Orele 17:25 Pana incepe Parada, fug sa vad cum ne-au iesit pozele! Una imi place foarte tare!
“Grozav, o cumpar!” zic eu. “Parfait! Seize.” “16? Ce 16? Centimetri diagonala pozei? Nu, o vreau mai mica”. “No, monsieur! 16 euro”. “O poza?” “Oui.”
N-o cumpar nici sa ma pici cu ceara, imi zic in gand. Asta e prea de tot.

Orele 17:30 Parada mai intarzie 10 minute. Nu e nicio problema. Ma rog, sunt cativa copii care tot incearca sa se strecoare pe langa mine. Imi vine sa le zic “de bine”, dar ma gandesc apoi ca sunt copii si zambesc.

Orele 17:45 Baaaaa! Parada a-nceput de 5 minute si voi acum vreti sa va strecurati in primul rand! Eu am fost aici primul! Ce daca aveti 3 ani!!!!

Orele 18:20 S-a terminat Parada! Foarte misto! Nu, pe bune, foarte misto! Avem de ales sa mai stam la niste cozi sau sa plecam dracului acasa! Grea decizie!

Orele 18:32 Ne suim in RER. O sa facem o gramada, dar macar e gol si a costat putin.

Orele 18:59 Ajungem la destinatie. Hmm, cred ca au schimbat astia traseul, ca nu se poate sa fi uitat eu in 10 ani o chestie ca asta!!

Orele 19:01 Mark a rezistat eroic fara sa adoarma in RER. Avem putin de mers pe jos dar suntem toti rupti, asa ca ne suim intr-un taxi.

Orele 19:02 Sa zic ca Mark a adormit ar fi un eufemism. De cand s-a pus taxiul in miscare doarme cu partzuri si sforaituri. N-o sa mai aiba niciun chef de restaurant, iar inghetata aia numai de foame nu mi-a tinut!

Orele 19:06 Ajungem in dreptul restaurantului de langa hotel. Cursa a facut 7 euro. Ii dau soferului o hartie de 10 si el imi inapoiaza nonsalant 2 euro. Fara alte comentarii. Il intreb in romaneste daca e ruda cu Ahmed? Imi raspunde in franceza sa ma grabesc ca blochez traficul.

Orele 19:08 Ne-am oprit la restaurant. Partea buna e ca Mark doarme doar cu sforaituri, fara partzuri, pentru ca am gasit masa doar inauntru.

Orele 21:00 Pe Mark l-au luat niste frisoane. Hai, ca ASTA ar fi chiar prea de tot!!!

Orele 21:10  “Tati, ai cumparat poza cu Winnie?”

 

Marti, 14 octombrie

Orele 9:00 N-a facut febra. Dar in continuare mi-e o frica….
“- Tati? Ce vrei sa facem in dimineata asta?
– Mmmmmm….
– Vrei la Disney sau in parc sa excavam?
– Mmmmm..sa excavam.”

Sigur am facut ceva bine ca tata….Cum ar fi asta.

FullSizeRender

Full disclosure: Sunt un mic ticalos! ☺ A fost foarte misto la Disneyland! Stresant in unele momente pentru ca erau toti oamenii din lume (nu inteleg cum e intr-o sambata de vara??? Banuiesc ca nu te poti misca pe acolo), dar foarte misto. Mai ales pentru el, dar si pentru noi. Iar paradele alora chiar sunt geniale, oamenii stiu sa faca spectacol.
In acelasi timp, toate momentele din jurnal sunt perfect adevarate. Asa ca mi s-a parut mai simpatic sa povestesc ziua asa. E mult mai funny. Sper ca te-ai distrat.

2 Comments

  1. Ca sa nu va complicati calatoria de la aeroporturile din Paris la destinatiile din Paris si imprejurimi, Aeroshuttle Paris Transfers va intampina la aeroport si va duce rapid si in siguranta in Paris, la Disneyland sau in orice alta locatie. Ca sa fiti linistit ca ati pus totul la punct chiar de cand plecati din Romania, rezervati transferul vostru cu noi! Pentru biletele achitate prin compania noastra, beneficiati de un pret bun, dar si reducere la transfer. Vizitati-ne acum! http://www.aeroshuttletransfers.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*