
O știre extrem de îngrijorătoare, cred eu, a trecut practic neobservată săptămâna trecută la noi, prea preocupați de iarna reală și cea pe care o anticipează toată lumea ca urmare a investirii noului Guvern: Duma de Stat din Rusia a votat pentru dezincriminarea abuzului față de propriul copil. Mai exact, confirm Time, dacă îți lovești copilul și ești găsit vinovat de asta, nu mai poți fi băgat la închisoare ci, în cel mai rău caz, plătești o amendă.
Câteva aspecte ar trebui menționate, legate de acest vot:
– Inițiatoarea aestui proiect legislative se numește Yelena Mizulina și ea își motivează inițiativa astfel:
În familiile tradiționale rusești, cultura relațiilor părinte – copil este construită pe puterea părintelui. Legile ar trebui să susțină această tradiție.
În al doilea râ Stai, ce?? Deci nu doar că legea nu a fost promovată de vreun bărbat dement, ci o de femeie care, prin definiție, cred eu, mamă sau nu, ar trebui să fie înzestrată cu empatie pentru copii. Dar ea susține că tradiția autorității părintelui asupra copilului (asta e o formulă foarte frumoasă de a spune: “dreptul părintelui de a-și rupe copilul cu bătaia”) trebuie perpetuată..dar ce spun eu, asigurată chiar prin lege. Adică să nu se trezească oamenii ăștia că le dau copilului o mamă de bătaie și, Doamne ferește!!, pot fi acuzați de ceva. Nu, pot eventual să plătească o amendă….Sigur, cine ar fi nebun să reclame pe cineva știind că, după plata amenzii, părintele pleacă acasă cu copilul unde îi dă el educație aleasă, al dreacu’ pârâcios mic!
Ok, că femeia nu are toate țiglele pe casă, chiar dacă a ajuns în Parlament, mai poți accepta. Na, am văzut atâtea cazuri și pe la noi. Dar, mare atenție, conform Hotnews, care citează The Moscow Times, legea a fost votată de 368 de parlamentari și s-a înregistrat un singur vot împotrivă.
Băi, băiatule, și pe vremea lui Nea Nicu, când se făcea vreun referendum, votul pentru era pe la 95% că, deh, să nu zică ăia din Vest ceva. Dar acum: 368 – 1 !!!
Asta înseamnă că, de fapt, toți își doreau legea asta, doar că unii au fost mai timizi (sau poate mai lenți) și nu au apucat s-o inițieze ei.
Partea bună, pentru noi, este că suntem atât de departe de acești ruși, atât geografic, cât și cultural…aici nu pot exprima în cuvinte gradul de ironie. Putem sta liniștiți, căci noi avem o lege 217 împotriva violenței în familie încă din 2003. Iar rezultatele sale sunt evidente 10 ani mai târziu când, conform unui studiu Salvați Copiii, 38% dinte părinți recunosc că folosesc bătaia asupra propriului copil. Ăștia sunt ăia de recunosc, căci ei sunt mult mai mulți, de fapt, atâta timp cât 63% dintre copii spun că sunt bătuți….scuze, “corectați fizic” acasă. (tot ironic am rămas).
Deci, practic, noi suntem ca rușii, doar că avem o lege pe care nu o respectă nimeni. Și atunci vine întrebarea mea firească, pentru voi (O, Doamne, sper că în capul vostru întrebarea firească nu era De ce nu avem și noi o astfel de lege?): Ar fi posibilă o astfel de lege și în România? Și dacă nu, de ce?
Practica pe care o vedem zilnic ne arată că mult prea mulți părinți și bunici își abuzează fizic copiii. Și Statul nu face nimic, vecinii nu fac nimic, noi nu facem (mai) nimic. Deci de ce nu se încumetă parlamentarii noștri să propună o lege vretină ca asta? Îi oprește UE? NATO? Căci mă îndoiesc amarnic că ar fi vorba de propria conștiință sau grija față de cei mici.
Ce a ieșit vreodată bun dintr-o bătaie administrată unui copil? Acum nu mai sunt ironic și nici măcar retoric, dacă aveți vreo părere, aș vrea s-o aud, căci mie mi se pare că nimic. Pardon, Nimic. Sigur, poate că rezultatele pe termen scurt au fost cele dorite. Dar pe termen lung….?
Știți când mi se pare mie aproape acceptabilă bătaia unui copil? Atunci când se întâmplă din greșeală. Atunci când copilul (sau adultul) își amintește toate viața acea unică palmă la fund sau peste ceafă. Atunci când, fie că o spune sau nu, adultul o regretă mereu și n-o mai repetă.
Cu toții facem greșeli față de copiii noștri, de diferite feluri. A persista în educarea lui prin bătaie mi se pare unul dintre marile păcate ale acestei lumi. Să crezi că poți lovi pe altcineva doar pentru că este mai mic decât tine, că este dependent de tine și că nici prin cap nu i-ar trece să riposteze, mi se pare un act de o lașitate inimaginabilă. Care, iată, în Rusia este considerat un lucru tradițional. Și necesar. Vai de capul și de curul copiilor ruși!
Surse foto: www.time.com; www.hotnews.ro
Eu cred ca rusii sunt niste salbatici , niste inapoiati psihic , ar trebui sa traiasca si printre oameni