Impreuna

Ultima persoana iesi din camera iar el se duse personal sa inchida usa, ca pentru a fi sigur. In sfarsit erau singuri, doar ei doi. Se aseza langa ea, o lua de mana si ii zambi. Ea parea sa doarma insa chiar si asa era atat de frumoasa. Sau cel putin asa i se parea lui. Era iubita lui, prietena cea mai buna. Si “de acum cativa ani” ,asa cum ii placea lui sa spuna, devenise si sotia lui.

– Mai tii minte cum ne-am cunoscut? Il intreba ea. Ridica ochii si o vazu zambandu-i cu zambetul acela frumos pe care il adora.
– Cum as putea sa uit? La cat ai tras de mine!!
– Eu? Cred ca incepe sa te lase memoria, saracutu’…
– Da? Da’ cine a invitat pe cine la film? 
– Eu pe tine, dar asta doar pentru ca te-am vazut cat erai de timid si m-am gandit sa te ajut.
– Haha! Da’ mai stii ce film a fost?
– Cum as putea sa uit filmul meu favorit? “Cantand in ploaie” imi place la fel de mult acum, ca si atunci. Iar Gene Kelly..hai doar sa zicem ca ai fost foarte norocos pentru ca el era acolo in America si noi aici. Zicand acestea, ea chicoti ca o adolescenta.
– Iar incepi? Vezi, trebuia s-o ascult eu pe maica-mea!
– Ohoho! Doamne, mai stii ce-ti zicea despre mine? Care era expresia aia pe care-i placea s-o foloseasca?
– “Fatuca asta simpla”.
– Asa, da…hai, ma, saraca, ca eu cred ca ea chiar iti vroia binele…doar ca asa i se parea ei atunci, ca poti mai mult.
– Pai exact! De asta sunt convins si eu. Ca puteam mai mult! Tocmai de aceea m-am straduit cat am putut ca sa te cuceresc si sa te fac fericita. Pentru ca simteam ca tu poti sa scoti tot ce e mai bun in mine.
Nu era sigur, dar i se paru ca ea rosi. Ceea ce era minunat! Daca dupa atata vreme inca mai reusea s-o impresioneze cu vorbele sale, avea toate motivele sa fie mandru de el.
– Bine, Domnule Stie Tot, hai sa vedem daca iti mai amintesti asta: primul loc in care m-ai dus in vacanta?
– Simplu: Cabana “Tu si prietenele tale”…rasera zgomotos amandoi, stiind ca se referea la “Babele”. Da’ lasa locul, mai stii drumul pana acolo?
– Cand mi-ai zis tu ca ai facut traseul ala de nu stiu cate ori si sa am incredere in tine? Si cand era sa ne manace lupii noaptea?
– Ce vrei, incercam si eu sa te impresionez. De fapt vroiam sa par asa, cum se zice acum? “macho” ca poate poate te conving sa…stii tu.
– Pai si a functionat?
– Eu zic ca nu…ca a mai durat 4 luni de atunci…
– Atat de putin? Pentru vremea aceea se poate spune ca am fost chiar curvistina. Mai ales ca nici macar nu ma cerusei inca.
– Pai trebuia sa termin facultatea si sa-mi gasesc un loc de munca, sa avem cu ce trai, pana sa te cer. Ca ai mei nu mi-ar fi dat niciodata bani de nunta. Adica, bani de nunta cu tine.
– Da’ cum o chema pe stramba aia bogata cu care vroiau sa te insori?
– Magdalena!
– Asa..nu-i aia de s-a casatorit cu ala de a devenit mare stab prin partid? De l-au inchis la Revolutie?
– Aia e…Doamne, iti multumesc iubita mea ca ai aparut in viata mea si m-ai scapat de….atat de multe!
– Iubitule, ti-am mai zis de atatea ori: puteai sa te nasti oriunde, eu cu tine trebuia sa fiu orice s-ar fi intamplat. Si te-as fi gasit oriunde.
– Asa e, dragostea mea! Si mi-ai facut viata atat de frumoasa si mi-ai daruit 4 copii minunati.
– Mai stii cat ne-am chinuit pana sa-l avem pe Silviulica?
Zambi in sinea lui cand o auzi cum ii spune fiului lor cel mare. Silviu se pregatea sa iasa la pensie deja, iar ei tot asa vorbeau cu si despre el. Dar partea frumoasa e ca Silviulica nu se supara niciodata, ba mai mult, in ultima vreme parea chiar sa-i faca placere.
– Of, ce ani nebuni! Iar pe-atunci eram si noi atat de tineri si nici medicina nu facuse atatea progrese. Ne chinuiam si ne chinuiam…ma rog, nu era chiar neplacut.
– Mai taci, om batran si pervers ce esti! zise ea cu fata toata un zambet. Neplacut nu era, doar ca de la un moment dat, devenise foarte frustrant.
– E lasa ca dupa aceea zici ca ne-am deschis linie automatizata. Ce diferenta e intre Silviulica si Maria?
– 6 ani.
– 4 copii in 6 ani! Si n-ai reusit si tu sa-mi faci gemeni…vezi, stia maica-mea ce stia!
– Ia vezi ca poate te duci direct maica-ta, cu tot cu bagaj!
– Hahahahaha! Ti-am zis ca n-am cum. Inafara ca e oale si ulcele, mai il are si pe ala pe “cap”.
Rasera amandoi in hohote la gluma lor favorita. In ultima vreme aveau tot felul de glume pe care doar ei le intelegeau. Dar asta le facea si mai savuroase, erau ca niste mici secrete doar ale lor si pe care nu simteau nevoia sa le imparta cu nimeni.
– Stii ce mi-ar placea?
– Ce, iubita mea frumoasa?
– Sa mai mergem o data la “Babele”.
– Pai crezi ca mai putem?
– Nu, om nebun, nu pe jos. Luam telecabina. Si sa mergem intr-o zi de inceput de vara, sa prindem cerul senin. Eu inca zic ca privelistea aia pe un cer senin e cea mai frumoasa din lume.
– Asa facem, dragostea mea! zise el si ochii i se umezira instantaneu.
– Nu plange, dragule! N-ai de ce..a fost..minunat. Ai fost minunat. Si n-as schimba nimic.
– Nici eu, iubirea mea. Te iubesc!
– Si eu!

Se uita la ea cum statea intinsa cu ochii inchisi. Cand trecusera astia 60 de ani? N-ar fi putut spune. Dar aici si acum i se parea ca trecusera mult prea repede.
E adevarat insa ca fusesera atat de spectaculosi. Si plini. Aveau atat de multe amintiri impreuna. Si le rememorasera de atat de multe ori incat, chiar daca ea nu vorbea, putea sa poarte aceste dialoguri in mintea sa, stiind exact ce ar spune fiecare dintre ei.
Avusesera o viata frumoasa. Care acum se sfarsise. Pentru ea. Si pentru el. Chiar daca el mai traia.

Follow

Send