Două povești cu Iulia

Unul din motivele pentru care o iubesc pe Iulia și îmi este atât de bine alături de ea este umorul ei involuntar. Femeia mă face să râd în hohote în cele mai neașteptate momente și fără măcar să își propună să facă asta, ceea ce mi se pare grozav. Aveți mai jos două mostre în acest sens:

Acum vreo două weekend-uri, într-una dintre seri, stăm noi doi la televizor, după ce am culcat copilul. Ne uităm la una dintre continuările seriei “Divergent”, un film prost mai degrabă, dar…joacă Theo James, iar Theo James este pe lista scurtă a Iuliei de bărbați cu care dacă m-ar înșela, eu nu am voie să mă supăr. 🙂 (normal  că am și eu o astfel de listă)
Bun, ne uităm noi ce ne uităm și la un moment dat, o aud pe Iulia zicând:

– Doamne, cum o fi să te naști și să fii mereu așa de frumos?!?

Liniște. Câteva secunde bune de liniște. Apoi mă aud spunând:

– Auzi, doar ca să nu am vreun dubiu, nu vorbeai cu mine, nu?
– A, nu, stai liniștit, nu era vorba despre tine!

Liniște din nou…A, nu, stai liniștit, nu era vorba despre tine! Era să cad de pe canapea de râs. A fost bună de tot.

 

 

Și ca să nu mă plictisesc, a venit încă una din fundul grădinii în acest weekend. Mark a trebuit să stea acasă câteva zile, la recomandarea doctorului. Pe vineri a început să se plângă de faptul că nu mai rezistă (era consemnat în casă de joi 🙂 ) și că ceea ce i se întâmplă lui e tortură. Dacă sunteți părinți, știți genul de reacție despre care vorbesc. Bun, ca să îl ajut, m-am gândit eu, i-am povestit că atunci când eram eu mic și am avut oreion, a trebuit să stau în casă 3 săptămăni.
În aceeași zi, pe după amiază, când mă retrăsesem și eu în baie, bucurându-mă de faptul că nimeni nu vrea nimic de la mine și nimeni nu dă buzna peste mine, aud în casă următorul dialog:
Mark: I-am spus lui tati că nu mai pot să stau în casă…
Iulia: Ok…
Mark: Și el mi-a povestit că atunci când era mic, a trebuit să stea 3 săptămâni!! că a avut…ăă, nu mai știu ce.
Iulia: Da, atunci când a avut meningită!
Eu, de pe veceu: Am fost suspect de meningită, fratele meu! Suspect! N-am avut meningită, că e belită când ai de-aia!!!
Iulia: A, da??

Femeia stă cu mine de 17 ani și din “suspect de meningită”, ea a reținut doar “meningită”. Și oare câte alte lucruri o fi reținut ea aiurea? Vă dați seama ce o crede lumea despre mine, când aude poveștile ei??

Da, uite că a reușit să mă facă să râd tare și când eram la budă. Lucru pentru care îi mulțumesc. Și îi mai mulțumesc că mi-a dat voie să împărtășesc cu voi aceste povești, chiar mi-ar fi părut rău să nu aveți ocazia să le aflați. 🙂