Copiilor nu le pasă absolut deloc de “familia tradițională”

Iulia îi citește lui Mark dintr-o carte (străină) despre cât de diferite pot fi familiile. Astfel că se naște următorul dialog:
– Mami, cum adică diferite?
– Uite, pot fi familii cu un singur copil.
– Cum suntem noi.
– Exact…sau cu mai mulți copii.
– Cum sunt alde Dragii…
– Da, sau familii cu un tată dintr-o țară și o mamă din altă țară…
– Cum sunt Patricia cu Iulian.
– Da. Sau mai sunt familii cu doi tați.
– Cum ar fi dacă Răzvan și Paul ar avea copii. (prieteni de-ai noștri, numele nu sunt reale)
– Exact așa. Ai înțeles, mergem mai departe?
– Da.

Atât. Nicio întrebare, nicio nelămurire în plus. Nicio repulsie, niciun “Dar asta nu e normal!”. Nimic. Pentru că lor, copiilor, nu li se pare nimic anormal apriori. Ceea ce văd ei, uneori mult mai bine și mai repede ca adulții, este dacă o familie este fericită sau nu. Și mai văd dincolo de bullshit-ul de complezență pe care încercăm noi să-l afișăm și pe care, tot noi, îl acceptăm, făcându-ne cu toții că nu înțelegem ce se întâmplă și refuzând să discutăm, vorba Președintelui, despre elefantul din cameră.
Îmi povestea o prietenă că fata ei de vreo 10 ani a întrebat-o din senin, într-o zi:
– Auzi, mami, dar Mircea (unchiul ei gay, numele nu este real) de ce nu se căsătorește?
– Cu cine să se căsătorească?
– Cum cu cine? Cu Andrei! (numele nu este real)

Mereu când am o dispută cu oameni legată de homosexualitate, eu le spun că sunt convins că te naști cu sexualitatea ta, oricare ar fi ea, nu o dobândești. Iar argumentul lor, de.fiecare.dată, este că nu există niciun studiu clar care să-mi sprijine afirmația.
E, acum pot să le răspund și eu cu aceeași monedă: ce aveți, fraților, împotriva familiei de orice fel? Că nu există niciun studiu care să arate că o familie gay este în vreun fel inferioară unei familii straight. Sau că un copil crescut de o pereche de gay (bărbați sau femei) va deveni automat gay (că ăsta e un alt argument imbecil, din punctul meu de vedere).

V-ați întrebat vreodată cam pe la ce vârstă devenim homofobi? Rasiști, sexiști, xenofobi? Pe scurt, extremiști. Că nu ne naștem așa, asta e sigur. Devenim extremiști. Din cauza familiei, a mediului pe care-l frecventăm, a lucrurilor pe care le vedem sau le citim etc.
Copiii nu au nicio problemă să se joace cu copii de altă culoare, religie, naționalitate sau provenind dintr-o familie diferită, orice ar însemna asta. Noi, adulții, îi învățăm că lucrurile astea nu sunt ok, că unii oameni sunt bolnavi pentru că iubesc o persoană de același sex cu ei sau pentru că se roagă la alt Dumnezeu sau la niciun Dumnezeu.

De câte ori mă gândesc la frica noastră, a românilor, de a permite persoanelor gay să-și întemeieze o familie, mă gândesc la olandezi și la nordici, nații care par la ani lumină față de noi. Ani lumină.
Și mi se pare ipocrit cum foarte mulți români homofobi dau share-uri peste share-uri la chestiile mișto care se întâmplă prin acele țări, de la politică, la social, la infrastructură sau educație, Și imediat ce le aduci aminte că oamenii aceia au legalizat căsătoria între gay ba, mai mult, au o grămadă de persoane gay în funcții publice importante, o dau la întors și spun că nimeni nu e perfect și că, na, sigur, asta îi va duce, cu siguranță, la pieire la un moment dat.

Am mai spus-o și o s-o tot repet: cred că problema cea mai mare a homofobilor este că nu se gândesc decât la partea sexuală și asta îi oripilează. Și nu reușesc deloc să realizeze că, de fapt, ce fac ei, ce facem noi, ca nație, este să le spunem unor oameni că nu e ok să iubească alți oameni. În secolul 21 în care ne pregătim să colonizăm alte planete, nouă încă ni se pare ok să spunem altora pe cine și cum au voie să iubească.

Încă o dată, copiii se dovedesc mai deștepți ca noi. Căci ei reușesc să vadă un om pentru ceea ce este el, nu pentru ceea ce ne-am dori noi să fie.
Nu mai știu unde am citit asta, dar mi-a plăcut mult: spunea cineva că, peste o perioadă mai lungă sau mai scurtă, homosexualitatea va deveni un non-issue și oamenii de atunci vor râde de câte probleme ne făceam noi. Pur și simplu nu se vor mai gândi la asta, nu va mai interesa pe nimeni pe cine iubești tu.

Cred și sper că așa va fi. Și îmi doresc tare ca acel moment să vină cât mai repede. Pentru că, până atunci, sunt prea mulți oameni care suferă din acest motiv fără să aibă vreo vină. Și asta nu e ok.

Sursa foto: http://www.canstockphoto.com/illustration/diversity.html

Follow

Send