16

– Vă rog, ajutați-mă să ajung mai repede la el! E singur sus acolo, pe creastă, și probabil că îi este foarte frig. Și, uitați, s-a lăsat și noaptea și lui îi e frică de întuneric. Haha, ditamai băiatul și lui încă îi e frică de întuneric…vă rog, trebuie să fiu cu el!

Cred că măcar unul dintre părinții celor 16 elevi care au murit în avionul Germanwings trebuie să fi spus asta în ultimele 2 zile. La asta m-am gândit aseară când am văzut un reportaj pe CNN despre ei. De fapt, n-am gândit-o, am simțit-o. Mă uitam la reporterul care povestea sau intervieva colegi sau profesori de-ai celor 16 și am încercat să mă pun în picioarele vreunuia dintre părinți. N-am reușit, pentru că m-a luat o senzație tâmpită în stomac și am simțit un nod în gât. 
Și cred că în acele momente nu mai gândești rațional. Deși poate înțelegi că ți-a murit copilul, nu înțelegi că el nu mai e. Tot vrei să fii lângă el, să-l iei în brațe și să-i spui că totul o să fie bine. Să-l încălzești dacă îi este frig, să-l ferești de bau-baul care stă ascuns în întuneric. Doar că bau-baul chiar a venit, în cazul lor.
Și n-a venit repede. I-a luat 8 minute. Dacă nu ți-ar fi fost de ajuns să știi că ți-a murit copilul, în acest caz ai aflat că se prea poate ca timp de 8 minute el sau ea să fi știut că urmează să moară.

La ce s-o fi gândit? Oare a plâns? Oare i-a fost frică? Doamne, o fi știut cât de mult îl/o iubesc? Ne-am certat înainte să plece și n-am apucat să-i spun că înseamnă totul pentru mine și cât de mândru sunt de el/ea….De ce? De ce? De ce?

Vă puteți imagina asta? Să știi că mai ai câteva minute de trăit? Să simți cum avionul coboară la nesfârșit, să-l auzi pe cel de-al doilea pilot cum urlă pentru că nu se poate reîntoarce în cabină? Să vezi groaza celorlalți și ei pe a ta?

Nu știu de ce, dar capul meu spune că dacă ești adult, dacă ai apucat să trăiești mai multe lucruri, cumva îți e mai ușor să accepți asta. Dar când ești doar un copil, trebuie să fie o experiență groaznică. Și ultima, pe deasupra.

Nu pot decât să sper că prea puțini dintre acei pasageri au știut ce îi așteaptă. Și mai pot să sper că acei 16 copii au avut o viață frumoasă, deși prea scurtă. Că au fost înconjurați de dragoste, de oameni frumoși și veseli, de momente magice.
Măcar atât să le fi oferit viața. Pentru că, în cazul lor, viața a fost nedreaptă. Și de căcat.

Odihniți-vă în pace!

Follow

Send