8 copii minunati: Ion, Gheorghe, Mariana si Lucica (gemene), Septimiu, Vasile, Ana si mezinul Tudorel. Atat de deosebiti intre ei, dar cu totii mandria lui. Se impartisera in mod egal: patru ramasesera cu ei in sat, patru plecasera la oras. Cea mai mare bucurie a lui era sa reuseasca sa ii stranga pe toti inapoi acasa, macar doar si pentru o cina.
24 de nepoti, unii mai frumosi ca altii. Ii mangaiase pe toti pe cap, ii plimbase cu caruta cand venisera in vizita, la cativa fusese si la nunta lor. Azi nu prea mai treceau prin sat, dar mereu il surprindea cate unu’ care se itea in poarta casei si ramanea cateva zile. Tare se mai bucura cand se intampla asta.
4 stranepoti ii purtau numele, Traian. Fusese botezat dupa numele imparatului roman. Tatal sau nu stiuse multa carte, dar fusese fascinat mereu de istorie. Asa ca Traian si fratii sai crescusera ascultand povestile dacilor, romanilor, a lui Stefan si Mihai si a celorlalti oameni de nadejde ai acestui neam.
Nu stia exact cati stranepoti are, de fapt. Mai mult, parca tinea minte ca auzise ceva la un moment dat si de stra-stranepoti. De la un punct incolo nu mai reusise sa tina socoteala. Desi era mandru nevoie mare ca avea o familie atat de numeroasa.
2 condamnari la moarte fusesera pronuntate pe numele sau: una pe vremea legionarilor si cealalta pe vremea comunistilor. Vorbise mult despre cine nu trebuie, se batuse si mai mult cu cine nu trebuie. Asa fusese el, gura-sparta si iute la manie. Dar scapase de fiecare data. Nu inainte sa-si ia niste batai prin puscarii pe care si le amintea si azi. Amintirea unor lovituri cu picioarele sau cu parul inca ii provocau o grimasa de durere pe fata si ii faceau corpul sa se incovoaie.
49 de ani o avusese alaturi pe Maria, “mandra” lui inca de cand fusesera mici. De atunci ii promisese ca o s-o ia de sotie. Isi tinuse promisiunea. Se casatorisera si petrecusera o viata de om impreuna, cu bune si cu rele. Dar mai ales cu multa dragoste unul pentru celalalt si amandoi pentru copii. Apoi, dupa aproape cincizeci de ani care parca au trecut intr-o clipa, ea a cazut la pat si s-a curatat intr-o saptamana. Nu inainte sa-l puna sa-i promita ca o sa aiba grija de copii. Si ca nu o va lasa multa vreme singura dincolo. De data asta, nu se tinuse de promisiune.
27 aprilie era ziua lui de nastere. Anul nu-l stia exact, desi atunci cand, in sfarsit, ii facusera si lui acte, trecuse omienouasutesapte. Pentru ca asa ii povestea tatal lui, ca se nascuse cam in vremea Marii Rascoale. Asa ca un singur lucru stia sigur: era pe acest Pamant de mai bine de o suta de ani. O suta de ani!
Dar se bucura de asta, mai ales ca era sanatos. Si nu genul “sanatos pentru varsta lui” ci sanatos – sanatos. E adevarat, mana stanga si-o misca greu, noroc ca scria cu dreapta. Si cu unul din ochi nu mai vedea aproape deloc. Dar cel mai important pentru el era ca inca ii functiona capul. Asta si pentru ca niciodata nu-l lasase sa leneveasca. Mereu ii gasea cate ceva de facut.
Iar numerele acestea dimpreuna cu povestea lor il ajutasera enorm. Isi facuse un ritual din a si le aminti cu fiecare ocazie ivita: si le spunea zilnic in gand, le asternea pe foi de hartie, le povestea oricui dorea sa il asculte.
Iar azi, de Ziua lui, toti (familie, vecini, reporteri, copii din sat) venisera acolo pentru el. Unii sa-l imbratiseze, altii sa-l cunoasca, toti sa-l felicite si sa-i ureze sanatate. Si, bineinteles, sa-i auda povestea. O viata de om surprinsa in cateva numere. La asa o varsta, devenise dintr-o data vedeta. Era cel mai varstnic Mare Castigator la sase din patruzecisinoua.
Follow
Send
Leave a Reply