Mi-e frica de momentul in care nu voi mai fi partenerul lui de joaca preferat.
Mi-e frica sa nu-l dezamagesc de prea multe ori.
Mi-e frica de viitoarele lui serbari. Cred ca sunt genul care va plange de cate ori va avea de recitat o poezie sau un cantecel.
Mi-e frica de neputinta mea cand este bolnav.
Mi-e frica sa nu fiu in stare sa-i ofer tot ce-si doreste.
Mi-e frica la gandul ca nu voi fi acolo de cate ori va avea nevoie de mine.
Mi-e frica de ce se naste in mine cand vad alti copii lovindu-l.
Mi-e frica sa nu aleaga sa traiasca in alta tara, departe de noi.
Mi-e frica de prima oara cand imi va spune ca sunt “cel mai rau tata din lume”.
Mi-e frica sa nu-i fie rusine cu/de mine.
Mi-e frica de adolescenta lui.
Mi-e frica de droguri.
Mi-e frica sa-l las sa zboare fara noi.
Mi-e frica sa nu-i transmit toate fricile mele. Care sunt multe.
Mi-e frica la gandul ca la un moment dat s-ar putea sa ma senilizez si sa-l uit.
Mi-e frica de moarte. Si de permanenta ei.
Dar cel mai tare ma sperie gandul ca as fi putut sa nu simt niciodata aceste frici.
Follow
Send
Apropos de frici: http://martiedinpost.wordpress.com/2013/04/06/trebuia-sa-se-intample-odata-si-o-data/
Dane, gand la gand cu bucurie :)…acum vreo 2 saptamani am postat “20 de lucruri care iti spun ca baiatul tau a crescut” si primul pe lista era “iti zice mai degraba tata decat tati” :)…iar in weekendul asta a strigat dupa mine pentru prima oara in viata lui “Alex”..mi s-a parut distractiv, desi nu stiu inca daca mi-a placut sau nu.
M-am regasit in multe din fricile tale, in cele mai multe.
Deja am trait un moment din asta: la un moment dat, in loc de tati mi-a zis tata. A sunat ciudat, a crescut.