Și dacă le-ați omorât copiii?

La începutul anchetei lui Cătălin Tolontan referitoare la dezinfectanții din spitale, mi-am închipuit că el și echipa lui vor reuși să scoată la iveală câteva nereguli. De vreo două zile însă, mă trezesc dimineață așteptându-mă să citesc…orice în acest caz, căci mi se pare că prin fiecare nouă dezvăluire a lui Tolo sau a celorlalți, cazul devine unul endemic.
Dar, cu toate acestea, eu când mă trezesc am norocul să-mi pot vedea fiul dormind sau poate zâmbind, dacă mă trezește chiar el să ne jucăm sau să-i pun niște desene. Mă trezesc, citesc ce mai e nou pe subiect, mă înfior, încerc să mă gândesc cum ar fi fost dacă…dar pot să mă opresc oricând din acest exercițiu. Nu, copilul meu nu a fost nevoit să fie internat în vreun spital și n-a luat nicio infecție de acolo. Și nici n-a murit, poate, din acest motiv.

Dar sunt atât de mulți părinți care nu mai pot face asta. Cei ai căror copii au scăpat din iadul de la Colectiv pentru ca apoi să moară, doborâți de infecțiile intraspitalicești, sunt doar cei mai cunoscuți dintre ei. Dar sunt probabil multe alte zeci, poate sute de părinți care au trecut prin aceeași tragedie.

Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una din victimele din Colectiv, îmi povestea acum aproximativ o lună că unul din cele mai grele gânduri cu care va trebui să trăiască până la sfârșitul vieții sale este „Ce-ar fi fost dacă…?” El are puterea să spună că nu este convins că Alex ar fi putut fi salvat dacă ajungea mai repede la un spital din străinătate, dar cu siguranță ar fi avut mult mai multe șanse.

Așa că nu, nici eu nu spun că toți cei care au murit din cauza infecțiilor inraspitalicești, au murit pentru că dezinfectanții au fost diluați (deși, conform Ministrului Sănătății, situația este aproape perfectă conform prelevărilor făcute de medicii din spitale).Dar poate că unii de-asta au pierit. Poate că unul, doi, 37 sau 59 de oameni, de copii, ar fi putut fi salvați dacă dezinfectanții și-ar fi făcut treaba.

Și atunci, eu mă întreb și întreb așa, eterul: și dacă le-ați omorât copiii prin deciziile voastre? Și nu mă refer aici la acel domn Condrea, aici sunt pe aceeași lungime de undă cu Cătălin Tolotan care spune că „nu Condrea a creat sistemul, ci sistemul l-a creat pe el”.
Dacă ați omorât niște oameni cu bună știință? Dacă nu v-a păsat, din varii motive, de acest lucru, știind că sunt atât de multe șanse ca acest lucru să se întâmple?

Ce simțiți în aceste momente? Probabil că vă este foarte frică, simțind că s-ar putea să fiți prinși. Dar altceva, gen remușcare, vă încearcă? Când vă uitați la copiii voștri, dacă îi aveți, vă gândiți și la cei pe care, poate, i-ați condamnat la moarte?

Și mai spun ceva, așa, în eter. Îi admir și îi respect enorm pe părinții care și-au pierdut copiii din cauza unor infecții din spitale și nu vă caută orin oraș să vă jupoaie. Îmi place să cred despre mine că sunt un om pașnic, dar nu cred că aș putea rezista dorinței de a vă pune o bombă. Nu, mint, nu o bombă ci ceva care să vă chinuie și, eventual, să vă omoare încet. Așa cum au murit și acei copii.

Probabil că justiția își va spune cuvântul și în acest caz. Sau poate că nu, cine știe, doar trăim în România.
Dar ar trebui să fie niște oameni prin țara asta care de ceva vreme, nu de când au apărut dezvăluirile în presă, ci de când au murit prea mulți copii la sfârșitul anului trecut și începutul acestuia, să nu mai poată dormi noaptea.
Să stea noaptea cu ochii pe tavan, întrebându-se cum de au lăsat lucrurile să ajungă până aici și ce ar mai putea face acum, în ceasul al 17-lea, ca să mai salveze ceva. Și nu mă refer aici la ei sau acoliții lor.

Dacă ar exista astfel de oameni, abia atunci cred că noi, ca țară, am mai avea o șansă.

sursa foto: www.cotidianul.ro