Alergăm pentru spitalul copiilor – ep. 3

Îmi plac la nebunie zilele de luni dimineață când anunțăm o nouă ediție a evenimentului “Alerg pentru spitalul copiilor”. Și asta deoarece, pentru mine cel puțin, acest eveniment a ajuns să simbolizeze ceea ce înseamnă acest proiect: din ce în ce mai mulți oameni din toate colțurile tării care se strâng împreună pentru a construi acest centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică.
Mai mult, a ajuns să simbolizeze ceea ce a devenit, fără să ne propunem sau să ne dăm seama, sloganul acestui proiect: Om cu Om. Leu cu Leu.

Pe 4 aprilie am organizat primul astfel de eveniment, la București. Pe un frig care ne-a cam surprins, ne-am strâns 30 și ceva de oameni și am strâns pentru spital vreo 2,200 ron. La acea alergare am cunoscut-o pe Mădălina Iba care venise în acea dimineață de la Ploiești!!!! să alerge alături de noi. Și, din vorbă în vorbă, după o tură de Herăstrău am stabilit să se ocupe ea de organizarea evenimentului la Ploiești. Pe Dana, Camelia și Gigi i-am “cunoscut” pe Facebook. Și deși nu i-am cunoscut încă pot spune că îmi sunt foarte dragi. Pentru că s-au implicat trup și suflet în acest proiect mare, nu doar în organizarea alergărilor.
Alături de ei am organizat evenimentul din 9 mai în 5 orașe și am strâns împreună peste 11,000 de lei.

După acel eveniment, am întrebat din nou dacă sunt doritori să ne ajute cu organizarea evenimentului și în orașul lor. Și așa i-am “cunoscut” pe Ruxandra, pe Florin, pe Daniel și pe Ionel. Oamenii care se vor ocupa de eveniment în Bacău, Sibiu, Craiova și Brăila.

Și uite așa, sâmbătă, pe 6 iunie, de la ora 9, alergăm pentru spitalul copiilor în 9 orașe din țară.cover orase ALERG-01 Și toți care vom fi acolo, alergători sau nu, avem un singur obiectiv: sa reușim împreună să pornim cât mai repede construcția acestui spital pentru copii noștri. Fie că donăm 1 leu sau mai mulți, fie că venim doar să alergăm, toți suntem acolo pentru că ne pasă. Ne pasă de copiii noștri. Ne pasă de prietenii/familiile/ cunoscuții sau necunoscuții noștri care trec prin această tragedie. Ne pasă și credem că putem schimba ceva. Noi. Pentru noi.

Așa că , ce zici, alergăm împreună pentru spitalul copiilor pe 6 iunie?

5 Comments

  1. IASUL e aici, eu sunt aici si astept sa alergam si la Iasi.
    De a promova, de a participa sunt aici, neconditionat.
    Astept sa ne adunam si la Iasi cat mai multi.

1 Trackback / Pingback

  1. alerg. alergi. alergăm. un leu - psi-words

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*