“Iubește-ți fratele!” și alte imperative aberante pe care le aud copiii

Singurele iubiri necondiționate pe care le cunosc eu sunt iubirea părintelui pentru copilul său și iubirea câinelui pentru stăpân. Orice altă iubire dintr-o relație este una condiționată: nu-mi iubesc partenera sau partenerul doar pentru că este. A, poate mă îndrăgostesc doar văzându-l. Dar apoi, ca să-l iubesc zi de zi de zi de zi, omul respectiv trebuie să facă lucruri, să mă facă să mă simt într-un fel, să spună lucruri și să gândească lucruri cu care eu să rezonez și tot așa. Nici măcar iubirea copilului pentru părintele său nu este una necondiționată, ba mi se pare cea mai condiționată dintre toate, căci copiii ne sunt cei mai aprigi judecători și contestatari de multe ori.

Așa că nu pot să nu mă minunez de fiecare dată când aud un părinte sau un bunic spunând unui copil:
– Vai, cum să faci sau să zici așa ceva, e fratele/sora ta! Iubește-o/l!

– Poartă-te frumos, nu-l lovi, că ți-e frate/soră!

Sigur, pe parcursul vieții ,mulți dacă nu toți dintre cei cu frați și surori descoperă la un moment dat că sângele apă nu se face. Dar asta nu înseamnă că, din și prin naștere, un copil își va iubi necondiționat fratele sau sora. Sau îl va iubi vreun pic. Ba, dacă e să fim cinstiți, cred că primul sentiment pe care-l încearcă fratele sau sora mai mare față de noul venit în familie este gelozia:
– De ce ai apărut în viața mea și de ce trebuie să împart cu tine totul,înclusiv atenția și dragostea părinților mei!

Deci a le impune copiilor să-și iubească sau să se poarte frumos cu frații și/sau surorile lor mi se pare pur și simplu o prostie. Cine vrea să facă ceva doar pentru că este obligat, cu atât mai mult să iubească pe cineva? Și ok, ai spus-o , ai spus-o – aia e – dar să te mai și enervezi când vezi că respectivul copil nu se execută și să ajungi să-l pedepsești pentru asta, asta mi se pare de-a dreptul aberant…Știi, e ca și cum i-ai impune unui bărbat să-și iubească soacra sau cumnatul sau orice altă rudă prin alianță. Sigur, frumos ar fi să-l tolereze, dar nici asta nu e obligatoriu, că poate ce-l care ar trebui să fie iubit e un bou (sau o vacă).
Așa și cu copiii: sunt unii care în anumite perioade ale vieții își chinuie frații mai abitir ca pe alții. Și cu siguranță sunt multe lucruri pe care adulții (fie ei părinți, bunici sau educatori) pot și trebuie să le facă. Doar că impunerea iubirii cu forța nu este una dintre ele, căci asta n-a funcționat niciodată, nicăieri în istorie. Nici la nivel de indivizi, nici la nivel de sisteme.

Nu știu cum e la prima mână, dar văd la mulți prieteni că rezolvarea conflictelor între frați este o problemă constantă și extrem de prezentă în viața lor de părinți. Văd că e complicat și văd că de multe ori rămân fără soluții, obosiți și dispuși să renunțe. Și mai văd că impunerea unor soluții cu forța sau cu amenințarea unor pedepse, nu rezolvă conflictul. Ok, poate rezolvă situația punctuală, dar gândiți-vă cum ne–am simțit fiecare dintre noi când am fost pedepsiți la locul de muncă din cauza altcuiva. Am ajuns oare, în urma acelui incident, să-l îndrăgim pe respectivul? Sau l-am urât și mai tare și ne-am promis în barbă să facem tot ce depinde de noi pentru a gusta din cupa dulce a răzbunării?

Exact așa este și cu frații, căci și ei tot oameni sunt. Și, copii fiind, este prea mult să cerem de la ei ca același sânge care le curge prin vine să facă vreo diferență la 8, 10 sau 13 ani.
Nu, cred că trebuie să ne zbatem noi, ca părinți, să le creăm o relație suficient de mișto cât ea să se transforme în iubire pe parcurs. Să le povestim despre importanța familiei și despre ce poate aduce un frate sau o soră în viața ta. Și, sigur, dacă avem noi înșine frați, cel mai ușor le va fi să învețe din exemplul și comportamentul nostru, oricare ar fi acela.

Mi se pare o pierdere de vreme folosirea imperativului la copii, în general. Cu atât mai mult când vine vorba despre relația dintre frați. Dacă nu ești părinte, nu vei iubi cu adevărat pe nimeni necondiționat. Și nu vei iubi niciodată pe nimeni pentru că trebuie.

Iubirea este minunată. Atunci când este. Când nu este, n-ai cum s-o fabrici, oricât ți-ai dori și oricât ai încerca să le-o impui celorlalți. Și cu cât vei insista mai mult, cu atât cresc șansele să obții un rezultat total opus.

Gândiți-vă la asta data viitoare când mai vreți să impuneți cuiva dragostea cu de-a sila.

Sursa foto: www.timeanddate.com

5 Comments

  1. Mda, fix asta am încercat sa le explicam bunicilor. Big fail! 😐

    Si ca sa raspund si la niste comentarii de mai sus…
    Îmi încât copiii ca in general nu e bine sa lovești alte persoane sau sa te porti urat. Respectul se castiga. Nu pot sa am pretentia de la cineva sa mă respecte daca eu mă port de cacao cu el/ea.
    Asadar, cand îmi incurajez fata sa fie atenta sa nu îl lovească pe fratele ei, nu ii spun niciodată sa nu îl lovească pentru ca e fratele ei. Nu contează ce relatie de rudenie e intre ei! Ii explic ca trebuie sa fie atenta cu bebelusii in general pentru ca sunt fragili si nu se pot apara. Si ca trebuie sa fie atenta pe unde calca si aleargă in general, nu doar raportat la fratele ei.
    Mi s-ar părea absurd sa ii cer sa se poarte frumos cu el doar pentru ca e fratele ei, dar puțin sa imi pese cum se poarta cu altui.
    Si nu am pornit de la premisa ca trebuie sa il iubească doar pentru ca e fratele ei. Ce te faci daca au personalitati complet diferite si pur si simplu nu fac click?! Le impui sa se joace împreună doar pentru ca sunt frati?!
    Noi am pornit de la ideea ca ne-ar plăcea sa convietuiasca in liniste si pace pe cat posibil. Si ca e treaba lor ce tip de relatie dezvolta.
    Niciunul din ei nu a cerut sa aibă frati.

  2. “– Poartă-te frumos, nu-l lovi, că ți-e frate/soră!”

    Asta nu tine de iubire, ci de respect. Incerc (dar esuez) sa inteleg de ce consideri tu ca e nerezonabil sa inveti copii sa isi respecte fratii. Nu sa respecte intr-un stil comunist, sa ne intelegem, dar sa il respecte. De ce consideri ca un copil nu ar trebui corectat (a nu se intelege prin abuz verbal sau prin lovire) atunci cand loveste un alt copil, in special un frate/o sora ?

    Cunosc copii crescuti asa cum spui tu, “nefortati sa isi iubeasca fratele/sora”, ba chiar incurajati sa se parasca unul pe altul, sa dea raportul la parinti etc. Te asigur ca nu au ajuns adulti si au inteles subit ca sangele apa nu se face. Da, stiu, este o anecdota si nu dovedeste nimic.

    Copiii trebuie invatati anumite lucruri, anumite valori, nu se invata ei singuri. Familia (atunci cand este una sanatoasa, nu disfunctionala) este una din valori. Normal ca nu il poti obliga sa il iubeasca pe frate-su, dar te-ai gandit ca poate daca lui Andrei nu i-ar permite parintii sa il plesneasca si sa ii vorbeasca urat lui Marius, sunt sanse mult mai mari ca Marius sa il iubeasca “nefortat” pe Andrei? Si vice versa desigur.

  3. O întrebare îmi vine în minte, citind cele scrise de tine: cum va proceda fiul tău dacă va avea un frate ori o soră? Dar dacă va avea doi copii?
    În rest, rămâne de discutat. Cât despre iubirea necondiționată, sunt așa de multe de spus.

    • Ioana, sper să mă ducă mintea să fac și/sau să nu fac ceea ce propovăduiesc. Dar ar fi unfair să garantez o chestie pe care n-am trăit-o. Și, cunoscându-l pe Mark, cred ă ar fi gelos pe fratele sau sora sa, cel puțin înt-o primă instanță.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*