Decalogul copilăriei

Suntem ceea ce suntem datorită copilăriei noastre. Sau din cauza ei, depinde de norocul pe care l-am avut sau nu l-am avut. Fie că ne place sau nu, tot ceea ce am experimentat în prima etapă a vieții, ne influențează și ne afectează foarte mult. Uneori mult mai mult decât ne-am dori, alteori mult mai mult decât ne dăm seama.
Dar este foarte greu (ca să nu zic imposibil) să fii un adult echilibrat, fericit, liniștit, fără traume cunoscute sau nu, dacă nu ai fost un copil echilibrat, fericit, liniștit și n-ai avut o copilărie fără traume. Sigur, poți conștientiza că sunt lucruri care nu sunt ok (lucru valabil pentru toată lumea) și poți alege să „lucrezi” cu tine însuți. Dar și „bagajul” ăsta…e important cât de mare e, ce conține, când s-a umplut cu ce s-a umplut și tot așa.
O copilărie frumoasă (un termen foarte larg și greu de definit, știu asta) poate nu este decisivă, dar contează enorm pentru restul vieții noastre. Așa că, după mine, un copil ar trebui să experimenteze de-al lungul primilor 18 ani de viață (vârstă acceptată ca momentul în care devii adult) în primul rând următoarele 10 lucruri:

1. Să fie iubit! Dacă părinții și adulții din viața unui copil nu-i pot oferi nimic altceva, e de ajuns dacă îi oferă iubire. Dacă nu ai timp de el, bani de jucării, posibilități să-i oferi alte lucruri, oferă-i toată dragostea de care ești în stare. Arată-i că-l iubești și spune-i că-l iubești. Fă-l să înțeleagă că, pentru tine, părintele său, este cel mai important om din această lume. Fără dragostea ta, va fi toată viața un zombie în căutare de iubire, niciodată satisfăcută, niciodată îndeajuns.

2. Să se joace. Joaca este cel mai bun instrument pe care îl avem la îndemână în perioada cât suntem copii. Prin joacă putem învăța lucruri, putem acumula informații, putem face față anxietăților și fricilor, putem să ne relaxăm. În plus, multe studii arată că limbajul pe care copiii îl înțeleg și îl acceptă cel mai ușor este limbajul jocului. De câte ori n-am fost într-un parc plin de copii care se joacă și nu am simțit energia degajată acolo? Iar un copil care se va juca mult are șanse mari să devină un adult care va continua să se joace, ceea ce este un lucru grozav.

3. Să poată să spună Nu! Da, toți copiii spun Nu! de mult prea multe ori, din punctul adultului de vedere. Da, poate să fie de-a dreptul enervant să auzi Nu! și Nu! și Nu! Și nu, nu cred că trebuie să ții cont de toate Nu!-urile lui. Dar trebuie să le respecți, să le iei în considerare, să le combați cu argumente solide, nu cu Facem cum zic eu, că eu sunt adultul! și să le pui în aplicare ori de câte ori poți. Altfel copilul va ajunge un Yesman, genul de care râde toate lumea pe ascuns și nu înțelege de ce acceptă toate rahaturile din partea tuturor și nu este în stare să spună Nu! sau Stop!. Tocmai pentru că a fost învățat de mic că Nu!-urile lui nu contează.

4. Să descopere lucruri. Nu să învețe, e o mare diferență. Una este să trebuiască să înveți că 1 + 1 fac 2 și că 2 e mai mare decât 1, și alta să descoperi că dacă ai 1 gol și ai mai dat încă 1 gol, ai două goluri, iar dacă adversarul are doar 1 gol, tu ai câștigat. Una este să înveți că dacă lovești cu ceva solid într-o baltă, apa va țâșni din ea și cu totul altceva să descoperi că dacă sari într-o baltă, stropii de apă se vor împrăștia peste tot și te vei uda și te vei umple de noroi. Învățatul poate fi foarte stresant, descoperitul lucrurilor prin încercări sau descoperitul diferitelor principii prin aplicarea lor în domeniile de interes ale copilului este o chestie extrem de plăcută.

5. Să-și exprime sentimentele. Oricare ar fi ele. Cele de iubire, de afecțiune, de empatie, dar și cele de ură, de furie, de frustrare. Nimeni pe lumea asta nu-și poate controla senimentele. Nimeni. Simțim ceea ce simțim și nu putem face nimic în aceată privință. Nici când descoperim că pare să ne placă ceva ce n-ar trebui să ne placă, nici când simțim furie atunci când n-am vrea să simțim asta. Ar trebui să le povestim copiilor mult mai des acest lucru, că e ok să simți indiferent ce-ai simți, așa cum ar trebui să le povestim că e important cum ne gestionăm aceste emoții.

6. Să descopere cum să-și gestioneze emoțiile. Faptul că simți ceva și felul în care te manifești pentru că simți acel ceva sunt două lucruri total diferite. Pe primul nu-l putem controla, pe al doilea, da. E ok să te enerveze un copil (sau un coleg de muncă) pentru că a făcut nu-știu-ce, dar nu e ok să-l lovești din cauza asta. E ok să descoperi că-ți place înghețata, nu e ok să te duci s-o smulgi celui de lângă tine. Comportamentele ce urmează unor emoții (mai ales în cazul emoțiilor negative) sunt ceva la care și adulții stau foarte prost. Așa că mi se pare important să lucrăm la asta de mici.

7. Să plângă. Cât au nevoie, orice și oricât ar însemna asta. Nu există calmant mai bun pentru orice om, copil sau adult, ca o porție bună de plâns. Iar dacă atunci când suntem adulți, nu e cel mai bun lucru să plângem oriunde și oricând, atunci când ești copil, mai ales copil mic, plânsul este minunat. Adulții au mult mai multe variante de a-și elimina anxietățile (de la sport la pumni în pereți), dar copilul știe doar să plângă. Dacă îi luăm asta…copiii sunt inventivi, vor descoperi alte metode, mult mai dăunătoare, pentru a face față anxietăților.

8. Să greșească. Aproape nimeni nu învață din victorii, e și greu, căci starea de euforie nu prea te lasă să stai să analizezi ce s-a întâmplat. Dar înfrângerile, greșelile ne sunt cei mai buni dascăli. Și mai ales pentru copii, poate fi atât de frustrant să greșească. Doar că greșeala e o parte esențială a vieții oricărui om. Cu toții greșim, mai mult și mai des decât ne-am dori. Ca și în cazul emoțiilor, important e ce facem după ce greșim.

9. Să-și asume greșelile. E groaznic momentul în care realizezi că ai greșit. Mai ales atunci când greșeala ta afectează pe cineva important pentru tine. Dar, în capul meu, cel puțin, asumarea greșelii este o piesă importantă în formarea unui caracter. Spuneam, mai devreme, cu toții greșim. Dar cred că e important să înțelegem de mici că e la fel de important să spunem Îmi pare rău! și să facem ceva în acest sens.

10. Să dobândească empatie. E minunat dacă ne naștem cu ea. E la fel de ok dacă o învățăm până o internalizăm. Da, așa cum înveți engleza până la momentul în care realizezi că pur și simplu ești vorbitor de engleză, fix la fel poți învăța și empatia. Te forțezi să ai înțelegere pentru cel din fața ta, să-l ajuți pe cel care are nevoie de ajutor pânâ în momentul în care realizezi că ai ajuns să faci asta pentru că îți pasă cu adevărat. Și putem să facem asta și ca un act egoist, căci ajutându-i pe mulți, mulți vor sări să ne ajute când vom avea și noi nevoie. Și întrebarea nu e dacă vom avea nevoie, ci cât de des. Așa că ar fi foarte bine să începem să-i ajutăm pe alții cât mai de devreme.

Sursa foto: https://www.newscientist.com/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*