Dă-ne 1 leu cu cardul, te rugăm!

Da, de azi există și opțiunea de a dona cu cardul direct pe site pentru primul spital de oncologie și hematologie pediatrică din România.
Ne-am gândt că poate nu îți place să alergi (apropo, nu uitați că pe 5 septembrie alergăm în cel puțin 16 orașe), poate nu îți place nici să te plimbi cu bicicleta (detalii în curând 🙂 ), sau poate n-ai chef să strângi monede așa cum vom face noi pe 12 și 13 septembrie în București, când ne-am propus să strângem cel puțin 2 tone!
Dar dacă citești acest text, adică ești conectat la internet, sunt șanse foarte mari să deții si un card bancar. Așa că poți intra aici să donezi 1 leu sau mai mulți. Știi că fiind plată cu cardul, comisionul este 0, nu?
De ce să donezi 1 leu? Ai dreptate, e o întrebare foarte bună. Dar, din punctul meu de vedere, răspunsul e foarte simplu. Pentru că poți deveni parte din (poate) cel mai ambițios proiect românesc: strângerea a 80 de milioane de lei pentru construcția unui spital unde să tratăm și să vindecăm cancerul la copii. Și vrem să facem asta fără niciun ajutor financiar de la stat. FACEBOOK PROFIL

Dar eu am o întrebare și mai bună pentru tine: de ce să nu donezi 1 leu? De lene? Din comoditate? De frică? Din neîncredere? Sigur, motive pertinente ( mă rog, lenea și comoditatea nu sunt chiar pertinente). Dar pune răul cel mai rău în față: ce ai de pierdut? 1 leu? Pe bune, asta nu mi se pare o explicatie care să stea in picioare. Căci leul pe care tu zici că “îl pierzi” se poate dovedi leul care salvează viața unui copil. Nu, nu de unul singur, ci împreună cu mulți alții. Dar fără leul tău ne va fi mai greu, în sensul ca ne va lua ceva mai mult timp. Timp pe care copiii ăștia nu-l mai au.
Dacă vrei, poți considera leul tău o investiție. Nu pentru tine sau ai tăi, sper să n-ai niciodată nevoie de acest spital, ci pentru un necunoscut. Care va apuca să ajungă om mare și datorită ție. Pe bune, ce poate fi mai frumos de-atât?
Așa că, te rog frumos, scoate cardul, intră pe site și în mai puțin de 3 minute ( mie mi-a luat fix 1 min 47 sec) fă o faptă bună: donează 1 leu! Undeva în țara asta, un copil bolnav de cancer are atâta nevoie de el!

Și spune-le și prietenilor tăi să doneze. E nevoie de fiecare leu. Și e nevoie de fiecare om.

3 Comments

  1. Am completat tot ce era de completat si dupa ce am dat submit,m-a trimis din nou pe site si m-a informat ca donatia a fost anulata.Nu stiu ce se intampla?Sigur nu e o problema ca nu selectez maestro?

  2. Am vazut ca daca doresti sa donezi direct de pe card,poti alege doar card visa sau master card.Daca am maestro,nu pot sa donez?

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*