Povești la micul dejun (V) – Joaca în casă

– Haideți la clătite, băieți!
– Nu mi-e foame!
– Ceeee?
– Ahaha! Hai, mă, mami, când am refuzat eu vreodată clătite?!?
– Niciodată! Vrei să ți le tai eu?
– Da, te rog. Yummy!

– Ce ai chef să ne jucăm azi, iubitule?
– Nu știu…Tu ai vreo idee?
– Hm…
– De exemplu, tu ce te jucai când erai mic și trebuia să stai în casă?
– Ha, ce tare e asta! Mamă, de când nu m-am mai gândit la acele momente. Ia să vedem…mă jucam mult cu soldățeii.
– Cu soldățeii?
– Da, aveam o armată întreagă de mici soldați din plastic sau din vreun aliaj: infanteriști sau călare sau în diferite mașini.
– Și cum te jucai cu ei?
– Păi, puneam în scenă diferite bătălii. Îi împărțeam în două armate și organizam tot felul de jocuri, cu scenarii întregi.
– Wow, sună cam…
– Tare!?
– …cam ciudat. Hihihi!

– Nu mai râde, mă, că era foarte tare: ne foloseam imaginația și creativitatea foarte mult în aceste jocuri.
– Și cum putem să ne jucăm și noi acum așa?
– Soldăței nu avem, dar ai ceva mașinuțe.
– Păi ce au soldățeii cu mașinuțele?
– Să vezi cât ne jucam noi și cu mașinuțele! Făceam curse între ele, sau le făceam să sară de la înălțime și vedeam care cade tot în picioare și care nu. Sau făceam curse cu obstacole.
– Da, asta sună bine. Hai să ne jucăm așa!
– Bine.
– Auzi, dar baschet te jucai în casă?
– Mă jucam, dar n-aveam panou cum ai tu. Îmi construiam unul.
– Din ce?
– Din orice. Nu conta. Aveam o minge și îmi propuneam să arunc la o țintă, fie că era un coș de gunoi, un maldăr de haine sau mai știu eu ce. Nu știu ca vreun prieten de-ai mei să fi avut panou în casă…Nu, sigur nu avea nimeni.
– Asta chiar mi se pare ciudat!
– Aveam, în schimb, tot felul de board game-uri în vremea aia.
– Cum ar fi?
– „Nu te supăra, frate!” sau „Enigma” sau „Turism”. Îmi vin o grămadă de amintiri și sentimente în minte când vorbesc despre asta.
– Ce sentimente?
– Păi, după cum vezi, zâmbesc, așa că sentimente plăcute. M-am jucat mult în copilărie, ceea ce mi-a plăcut. Ce faci, mă, cu batonul ăla?
– Îl mănânc.

– Hai să-l mâncăm ca și gustare, după ce terminăm cu mașinuțele. Ce zici?
– Bine, dar după aceea jucăm și un Chromino?
– Sigur că da. Uite, ăsta e un joc care nu exista pe atunci, dar pe care mi-ar fi plăcut să-l am.
– Da’ tabletă aveai?
– Nope. Nu se inventase încă.
– A, da, am uitat că tu ești bătrân.
– Iar începi?
– Păi, tabletă nu aveai, te jucai cu soldățeii…
– Da, mă, pentru că fiecare perioadă a copilăriei a fost altfel. De exemplu, pe vremea bunicului, de multe ori copiii nu aveau nici măcar o minge și își făceau una din cârpe.
– E?!? Acum mă minți!
– Nu te mint, întreabă-i pe bunici. Și n-am niciun dubiu că dacă și când vei avea tu copii și le vei povesti despre jocurile tale din copilărie și ei se vor minuna de lucrurile pe care le făceai sau de lucrurile pe care nu le aveai.
– Păi ce n-am?
– Păi eu de unde să știu ce s-o mai inventa peste 20 – 30 de ani?!?
– Poate soldăței roboți?
– Asta ar fi tare! Asta mi-ar fi plăcut la nebunie să am!
– Bun, deci mașinuțe, Chromino, baschet, cărți de joc și mai vedem ce ne mai jucăm…
– Aoleo! Și pauză…când avem pauză?
– Cum când? La noapte, când dormim.

„Povești la micul dejun” este o serie de momente din viața noastră de familie întâmplate în jurul mesei de mic dejun, o serie realizată în parteneriat cu prietenii mei de la Nestle România, prin inițiativa lor „Nestle for Healthier Kids”. Încercăm pe cât de des putem să luăm masa în familie, pentru că Iuliei și mie ni se pare un obicei important.

Iar cei de la Nestle au o preocupare continuă pentru nutriția sănătoasă și starea de bine a copiilor,încurajându-i în același timp să-și exprime cât mai des creativitatea.
Vă invit să descoperiți mai multe povești pentru un stil de viață sănătos al copiilor. Și vă invit să ne descoperiți și pe noi și poveștile noastre în săptămânile ce vor urma. ☺