O forma moderna de tortura: comentariul literar

Se apropie cu pasi repezi ziua de 15 septembrie – inceputul noului an scolar. Sau, cum ar spune orice parinte, “Ziua in care, cu o floare un buchet imens, imi ajut copilul si economia (subterana) a Romaniei”. Pentru ca:
1. Dimensiunea buchetului este direct proportionala cu sansa copilului de a scapa de ultima banca.
2. Numarul de flori vandute este invers proportional cu numarul de chitante emise.

Ah, scoala…locul acela minunat in care te duci sa descoperi lumea, in care legi prietenii care pot dura o viata, in care iti petreci cei mai frumosi ani ai copilariei si pe care, daca esti intreg la minte, il urasti cu (aproape) toata fiinta ta ca 97,28% din populatia acestui glob.
Da, eu unul nu cunosc pe cineva care sa spuna ca a iubit scoala. Chiar daca ii recunoastem meritele, cu totii avem suficiente motive sa ne bucuram ca am scapat, pentru totdeauna, de ea.
In cazul meu, cateva din motive ar fi: chimia organica, orele de muzica, limite si integrale, orele de sport din trimestrul II in care faceam doar gimmastica in sala, planul inclinat de la fizica de-a IX-a. Si lista ar mai putea continua.
Dar daca este ceva pe care il urasc cu adevarat si pe care nu il inteleg nici in ziua de azi este comentariul literar. Ei bine, am fost un elev de profil real, cred despre mine ca mintea mea analitica si logica le pot trece la capitolul calitati, asa ca, afirm cu toata raspunderea: Comentariul literar SUCKS! Iar motivele mele, veti vedea, sunt irefutabile (vedeti ce porcos incep sa vorbesc cand imi aduc aminte de stresul adolescentei mele!!??).

Bun, in primul rand, pentru mine era un adevarat calvar sa caut printr-un text toate figurile de stil; epitete, comparatii, metafore, personificari, sinecdoce (asta nu e o injuratura, pe cuvant de Wikipedia). Bai, baiatule, imi faceau ochii in cap ca la melc cand citeam un text, stresat si transpirat sa nu pierd ceva, sa le trec pe toate si apoi sa caut sensul fiecaruia. Dar indiferent cat de meticulos reuseam eu sa dibuiesc toate, dar toate figurile de stil, sa le insir una cate una in ordinea aparitiei lor in textul respectiv, invariabil venea, dinspre catedra, una din urmatoarele intrebari:
“ De ce foloseste atat de multe figuri de stil acest autor?”
“Ce vrea sa spuna autorul folosind aceste epitete/metafore/imprecatii ☺?”

Ei bine, fiind un tip foarte spontan, primul lucru care imi venea in cap era “Ai belit-o, Alex!”. Pentru ca, fie vorba intre noi:

a. de unde, Doamne iarta-ma, sa stiu eu ce a fost in capul unui autor mort?
b. De ce este obligatoriu ca acelasi text sa ne spuna tuturor acelasi lucru?

Cred ca intrebarea corecta ar fi fost “Ce ai inteles tu din acest text?”. Si aici, atata timp cat as fi facut dovada ca am citit textul respectiv (nu ca am gasit conspectul pe google sau ca am vazut filmul), cred ca orice comentariu as fi facut ar fi trebuit sa iau calificativul maxim.
Adica, daca as fi spus ca “Amintiri din copilarie” este o carte foarte trista pentru ca este despre un copil abuzat, care isi ia bataie atat acasa cat si la scoala, as fi gresit? Eu zic ca nu, dar asta nu inseamna ca probabil ai mei nu ar fi fost aratati cu degetul la prima sedinta cu parintii.
Sau daca as fi spus ca “Miorita” este despre oameni cu puteri paranormale, care inteleg ca nu exista niciun liber arbitru, credeti ca nu m-ar fi obligat sa-mi fac niste analize de sange sa vada daca nu ma droghez?
Am plans la “Puiul” de Al. Bratescu-Voinesti de care ori am citit-o intr-a 5-a. Ce mi-ar fi placut sa fi venit cineva si sa-mi fi spus atunci ca el/ea crede ca puiul n-a murit, ci s-a criogenat din cauza temperaturii foarte scazute si primavara urmatoare a revenit la viata. Bagati voi mana in foc ca n-a fost asa?

Intr-o nota serioasa acum, un text ar trebui sa ne faca sa visam. Si cu cat visam mai departe….mai departe decat altii si mai departe chiar decat autorul textului respectiv, cu atat sunt sanse mai mari sa se nasca ceva extraordinar.

Tocmai de aceea, visez si eu sa devin cvasi faimos cat inca sunt in viata. Ca sa pot scrie vrute, dar mai ales nevrute, si sa ii vad pe altii cum se chinuie sa imi “comenteze” gandurile. Cred ca m-as distra teribil. Cum sunt convins ca au facut-o si altii inaintea mea.

Nota autorului: in acest pamflet s-au folosit 7 epitete, 3 metafore, 2 neologisme…..Fuck! v-am zis ca mi-a marcat copilaria.

1 Comment

  1. Incep cu :)…si da si eu am plans de am rupt la “PUIUL”, in rest eu prefer comentariu literar in detrimentul matematicii.

1 Trackback / Pingback

  1. Ce mi-a plăcut săptămâna trecută (35) | Martie din Post

Leave a Reply to RODICA Cancel reply

Your email address will not be published.


*