Fii eroul unui superjucător!

Acesta nu este un articol despre fotbal, dar este despre jucători.

Dacă nu ne va încurca echipa de cvasi-amatori a Insulelor Feroe, duminică vom sărbători calificarea la un campionat final de fotbal. După 8 ani. Se pot spune multe: că nu merităm, că am avut bulan, că suntem departe de ceea ce înseamnă fotbalul actual. Cu toate acestea, va rămâne un singur lucru: calificarea. Și cine știe, “balonul e rotund, nu?”, poate facem acolo o figură frumoasă. Iar dacă asta se va întâmpla, va fi datorită a doi factori:
1. Inspirația lui Iordănescu. Da, și mie mi se pare un antrenor depășit…încă de acu’ 10 ani. Dar revăzând faza golului de aseară am remarcat că 2 din cei 3 jucători care au contribuit decisiv la gol (Maxim și Andone) au fost introduși pe parcurs.
2. Voința lui Hoban. Hoban este genul de jucător pe care nu poți să te superi niciodată pentru că el tot meciul aleargă. Nu e foarte talentat, poate va greși multe pase dar niciodată, NICIODATĂ, nu va renunța. În cele mai multe cazuri, asta nu va conta pentru nimic. Din când în când însă, soarta recunoaște meritele acestui gen de oameni și îi transformă în eroi.
Căci dacă duminică vom câștiga, Hoban devine un mic erou. Pe bună dreptate.

Așa cum erou este și Mihai Macovei, căpitanul echipei naționale de rugby, cel care a marcat 2 încercări împoriva canadienilor în meciul de marți, meci ce a consemnat cea mai mare revenire a unei echipe din istoria Campionatului Mondial de Rugby. Și datorită lui Mihai și a colegilor săi, noi, românii, am fost eroii pozitivi ai acestei povești. Ce contează că echipa Canadei e un fel de Finlanda de aseară? Ce contează că, de fapt, cel mai probabil va rămâne singura victorie a noastră? Că diferența dintre noi și primele 10 echipe din lumela rugby este ca (teoretic) cea dintre noi și Feroe la fotbal. Mihai Macovei a devenit, pe bună dreptate, simbolul unei țări. Simbol a ceea ce e frumos și bun și a ceea ce, de prea puține ori, suntem noi.

Ovidiu Hoban, Mihai Mocavei, Simona Halep, Eliza Samara. Nume de oameni pe care îi admirăm și cu care ne-am dori să semănăm, noi sau copiii noștri. Ca ei mai sunt mulți, pe unii îi știm, pe alții nu.

Mai sunt unii jucători de care vorbim prea puțin. Cei care în fiecare zi joacă un meci din preliminariile Campionatului Mondial al Vieții: copiii bolnavi de cancer. Pentru ei fiecare clipă e o luptă. Unele meciuri le câștigă, altele le mai pierd, unele se termină la egalitate. Dar ei se înhamă la această luptă sperând ca la final să se califice la turneul final, adică să ajungă și ei adulți. E o luptă nedreaptă, de cele mai multe ori pleacă cu șansa a doua. Sau chiar a treia sau a patra. Dar nu renunță. Sunt prea mici ca să fi învățat acest cuvânt. Așa că după fiecare lovitură se ridică și reiau lupta. Da, sunt niște superjucători. Și cei mai mulți rămân niște anonimi toată viața, atâta câtă e ea.
Ei bine, tu poți fi eroul acestor superjucători. Poți dona 1 leu pentru construcția spitalului copiilor. 1 leu. Un leu. Pe bune, copiii ăștia n-au nevoie decât de 1 leu de la fiecare dintre noi pentru a avea acest spital în care să se trateze și să se vindece de cancer. Print
Dacă găsim niște zeci sau sute de lei să mergem să îi vedem pe unii jucători de fotbal, rugby, baschet sau tenis, oare găsim și 1 leu sau 2 să îi donăm pentru copiii bolnavi de cancer? Nu, nu e o întrebare retorică, fiecare dintre noi va trebui să-și răspundă la ea.

Și da, o să continui să mă folosesc de fiecare oportunitate pentru a povesti despre acest proiect: câștigă România, pierde România, se construiește sau se demolează ceva, se descoperă viață pe Marte sau mai știu eu. Voi continua să fac asta pentru că refuz să cred că nu ai 1 leu de dat pentru construcția acestui spital. Pot accepta că nu vrei să donezi, asta e ok. Mă rog, nu e chiar ok să zici că nu vrei să dai 1 leu, dar pot accepta. Dar noi, ăștia din ce în ce mai mulți, nu ne-am propus să câștigăm vreun premiu de popularitate. Ne-am propus să construim un spital și știm că trebuie să facem tot posibilul și imposibilul pentru asta.
Și pentru că am făcut și eu sport de performanță, știu și eu ca și Hoban și ca mulți alții că uneori, când vezi că nu-ți ies lucrurile cum vrei, e important să găsești o cale să rămâi în joc suficient de mult. Căci la un moment dat, tot vei avea o șansă. Chiar dacă ea va apărea în minutul 90+2.

PS Mâine alergăm pentru spitalul copiilor în Bacău, Baia Mare, Brăila, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Sibiu, Timișoara și Vaslui. Sunt șanse mari să fie frig și să plouă. Ia gândește-te: sunt astea motive suficiente care să te oprească să ni te alături?

PS 2 Ok, a fost puțin și despre fotbal.

3 Comments

  1. Initiativa e foarte buna, cred ca articolul trebuia inceput cu donatia, desi sunt sigur ca oamenilor le face placere mai mare sa citeasca ceva legat de fotbal decat un lucru in care li se cere sa dea 1 leu din mana lor pentru un spital destinat copiilor bolnavi de cancer. Poate ca da, sunt unii care nu vor sa doneze, dar am intalnit cazuri in care cei care au avut aceasta mentalitate, au suferit de o astfel de boala si au fost tratati gratuit prin intermediul unei asociatii care primea donatii si la un spital construit tot pe baza lor. Cu greu, cred, dar a recunoscut ca niciodata nu s-a implicat in asa ceva si de-atunci cred ca ar fi dat orice pentru alti oameni. Trebuie sa ne gandim de 2 ori.

  2. Buna,

    Chiar ma gandeam la fundatia voastra aseara cand am ajuns la intrarea pe stadion. Oamenii arunca cel putin o moneda de fiecare la punctul de control. De ce nu sunteti voi acolo in mod organizat si sunt niste, hai sa le spunem, oameni ai strazii?

Leave a Reply to Alex Cancel reply

Your email address will not be published.


*