Dragă Andra…

Dragă Andra,

Sunt câteva zile, nu multe, care mi-au marcat viața într-un fel sau altul și pe care nu le voi uita niciodată. Nu voi insista asupra lor, dar îți voi spune că 17 noiembrie 2014 este una dintre ele. Una dintre cele foarte importante.
Este ziua în care mi-ai scris, rugându-mă să îl ajut pe copilul vostru minunat, Tudor. Și este ziua în care, deși nu ți-am spus asta până acum, am luat decizia de a face campania “1 leu pentru Tudor!”. 10629243_712942155446607_1484899413970514515_o
Nu știu cum ar fi fost viața mea dacă nu mi-ai fi scris. Unii spun că lucrurile pe care suntem meniți să le facem, le vom face oricum. Eu nu cred asta neapărat. Cred că am avut nevoie de mesajul tău ca să pornesc pe un drum care pentru mine este unul cu sens unic: drumul ajutorării cât mai multor copii.
Datorită mesajului tău, mi-am găsit vocația. Și nu, nu mi se pare că folosesc cuvinte mari. Și nu, nici nu sunt ipocrit: îmi place în continuare să fac publicitate, îmi place să fac bani pentru mine și ai mei, îmi place să-mi beau dimineața cafeaua la Starbucks. Dar când stau eu cu mine însumi, știu și îmi spun că toate astea nu contează cu adevărat. Că tot ce contează sunt Iulia, Mark, familia și câțiva prieteni. Și ca toți să fim sănătoși. Și atunci mi se pare că nu e nimic extraordinar în ceea ce fac. Că de fapt e de datoria mea să încerc să îi ajut pe alții, cum și cât mă pricep mai bine.
Acum câțiva ani, într-o frenezie de-a mea, Iulia mi-a spus odată: “Tu realizezi că nu poți salva toți copiii, nu?”. Nu i-am răspuns nimic atunci, știind că are dreptate. Acum i-aș spune că știu, dar că pot măcar să încerc. Căci nu e sentiment mai dureros decât să-ți vezi copilul suferind. Iar dacă ar fi să pot alege cum să ajut, aș alege să pot dărui părinților cu copii bolnavi, speranță. Am văzut de atâtea ori părinți făcând lucruri uluitoare pentru copiii lor, devenind niște adevărați super eroi. Și asta doar pentru că cineva a reușit să le insufle suficient de multă speranță că va fi bine, că pot depăși orice obstacol. Că nu sunt singuri. Nu e asta, de fapt, ceea ce ne dorim cu toții? Să știm că orice am face și orice am păți, nu vom rămâne singuri.
Scuze, Andra, nu cred că am fost foarte coerent. Aș fi putut să-ți spun simplu Mulțumesc. Dar nu cred că ar fi fost de ajuns. Pentru că deși nu cred că ți-ai propus asta, mi-ai dat un sens în viață.
Un doctor pe care îl știu de mic și pe care îl apreciez foarte foarte tare, mi-a spus vorbele lui Mark Twain care mi-au rămas în cap: “cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și ziua în care afli de ce“. Pentru primul moment le voi fi veșnic recunoscător părinților mei. Pentru cel de-al doilea, îți voi fi mereu recunoscător ție. Căci deși nu știu câți copii voi putea să ajut în această viață, știu sigur că asta vreau să fac.
Sărută-l pe Tudor din partea noastră și spune—i că ne e la toți 3 tare dor de el.

Te îmbrățișez,

Alex

PS A ajuns pachetul ☺. Abia aștept să-l citesc. ☺

3 Comments

Leave a Reply to Mihai Marculescu Cancel reply

Your email address will not be published.


*