Copilul de 37 de ani

Aseară mă jucam cu Mark prin casă și la un moment dat îi zic:
– Aha, super luptă între copilul de 4 ani și cel de 37 de ani!
El se oprește consternat și mă întreabă:
– Cine e copilul de 37 de ani?
– Eu!
– Nuuuuu!
Normal, cine dracu’ și-ar dori să trebuiască să împartă statutul de copil în familie. Și deși l-am înțeles perfect, n-am avut cum să fiu de acord cu el. Sunt un copil de 37 de ani (mă rog, eu cred că prea puțini bărbați trec vreodată de înaintata vârstă mentală de 17-18 ani, dar de ce să generalizez?) și mă comport ca atare. De fapt, mi-ar plăcea să mă comport ca atare mereu, dar câteodată TREBUIE să fiu civilizat. Înțeleg acest lucru, chiar dacă îmi place sau nu.
Și cum să cred despre mine că m-am maturizat când mi se întâmplă următoarele lucruri:

1. Râd ca un nebun când trag niște pârțuri zgomotoase. Din păcate, zilele acestea le trag fie doar când sunt cu Mark, fie când sunt la baie. Dar, Doamne, ce aș mai comenta cu alți “copii” pe seama lor. Photo on 6-14-13 at 6.22 PM #2
2. Mor de oftică când joc ceva și pierd. Mai ales dacă mi se pare că oponentul este mai slab, adică mai mereu ☺. Sigur, îl felicit pe celălalt, îl bat pe umăr și îi zic că a fost mai bun, dar adevărul este că aș rupe racheta de squash sau aș sparge mingea de baschet de nervi. Nu, nene, chiar nu e ok să pierzi!
3. Când sunt în public cu vreun prieten bărbat și vedem vreo doamnă sau domnișoară “bine” ne pufnește un râs cretin de șoareci adolescenți și mai-mai că incepem cu de-alea “Fata, fata, nu te supăra…”. (dau din casă: dacă într-o încăpere intră o femeie cu sâni care merită comentați și un bărbat zice că n-a remarcat-o, e cel mai mare mincinos).
4. Stau și pândesc ultima bucățică de prăjitură și mă bucur ca nebunul când o mănânc eu. La fel cum nu înțeleg cum o poate mânca altcineva fără să mă întrebe dacă n-o voiam eu.
5. Multe jucării ale copilului le cumpăr doar pentru că vreau să mă joc eu cu ele. Și chiar nu-l înțeleg atunci când nu e entuziasmat la vreun coș de baschet în miniatură sau la vreo mitralieră ultra-meseriașă.
6. Când alerg prin parc și mă depășește cineva, o iau mai aprig la fugă, chiar dacă îmi ies plămânii prin toate orificiile. Vezi punctul 2, păi cum să fie altcineva mai rapid ca mine.
7. Spre disperarea alteia din casă, îmi place la nebunie să ies din duș și să mă șterg în maxim 3 secunde iar apoi să las urme de tălpi ude prin toată casa.
8. Inventez cântece idioate și dansez languros (așa mi se pare mie) prin jurul soției, neînțelegând de ce nu este impresionată. De fapt, ea este impresionată, dar nu în sensul în care aș vrea eu. (americanii au și un termen pentru asta: peacocking).
9. În continuare mă supăr la “Nu te supăra, frate!”
10. Râd la cele mai tâmpite bancuri și filme. Orice film cu Seth Rogen sau Will Ferrell, oricât de prost, îl consider o capodoperă. Pentru că este.

Dar, în apărarea mea, trebuie să recunosc că în unele privințe chiar am evoluat mult:

1. Nu mai fug prin casă pentru a nu fi prins când vine ora de făcut duș.
2. Nu mă mai gândesc la sex 95% din timp. Doar vreo 81%.
3. Nu mă mai dau cu curu’ de pământ când nu primesc ce vreau acasă. Nu, de lamentat, mă lamentez la fel de mult, doar nu mă mai dau cu curu’ de pământ.
4. Încerc lucruri noi de mâncat. Mă strâmb la fel de rău de zici că mânănc rahat, dar măcar le încerc.
5. Aș fi vrut să-mi iasă tot 10 chestii, dar n-am găsit mai mult de 5. Cum adică sunt doar 4?

Mda, știu că ar trebui să fiu mai adult. Dar nu pot. Și sincer, nici nu vreau.

2 Comments

  1. Exceleeent! Am murit de ras si am reinviat ca sa iti pot transmite feedback-ul meu! Am fost cea cu primul Like!! Ura!!!

Leave a Reply to Alex Cancel reply

Your email address will not be published.


*